Pe 23 iulie 2017, Denisa, pe care mulți o considerau „Regina manelelor”, s-a stins din viață  după o lungă suferință (fusese diagnosticată cu carcinom hepatocelular).

Tatăl artistie, Emilian Răducu, le-a cerut atunci groparilor să-i sape un mormânt mai mare fiicei sale. Dorința părintelui copleșit de durere a fost ca și el să-și ducă somnul de veci lângă Denisa, atunci când va trece părăsi această lume, scrie cancan.ro.

În memoria Denisei, familia a decis să nu înstrăineze niciuna dintre proprietățile cântăreței. Astfel, întreaga avere a Denisei a ajuns la Adelina, sora ei, dezvăluie Emilian Răducu.

„Apartamentul și mașina pe care le-a avut fata mea Denisa sunt ale celeilalte fiice, ale surorii mari, Adelina. Deci nu s-au închiriat, au rămas, sunt tot în sânul familiei. Alte discuții referitoare la treaba asta nu au fost. Nu ne facem probleme de genul ăsta, dar, sincer, ce am putea să facem noi, dacă am închiria apartamentul, cu câteva sute de lei? Să plătim și taxe și impozite, pentru că orice venit e impozabil în ziua de azi? Și pentru ce?! Să mă trezesc mâine-poimâine cu pereții găuriți? Pentru că sunt fel de fel de oameni și fiecare e în felul lui”, afirmă tatăl Denisei.

Cât privește apartamentul artistei, acesta este neschimbat, mai declară Emilian Răducu: „Este așa cum și l-a lăsat Denisa, așa cum a dorit ea să și-l mobileze, așa cum a dorit ea să arate, deci nu s-a mișcat nimic, nimic, nimic. Tot ce avea ea, totul e la punct, fix cum și le-a lăsat ea. Lucruri de-ale ei, mobilă, tablouri, lucrurile pe care le avea și pe care și le-a cumpărat, felul în care și le-a aranjat, totul e la fel”.

Te-ar putea interesa și: