Țara cu cel mai lung stagiu militar din lume. Armata îți mănâncă cei mai frumoși ani

Țara cu cel mai lung stagiu militar din lume. Armata îți mănâncă cei mai frumoși aniArmata Română. Sursa foto: Arhiva EVZ

Țara cu un stagiu militar interminabil. Nu poate fi vorba decât de Coreea de Nord, acolo unde dictatorul Kim Jong-Un a stabilit în urmă cu doi ani că bărbații vor fi instruiți pentru o perioadă de opt ani, iar femeile, timp de cinci ani, după cum notează asiapress.org.

Situația nu s-a schimbat anul trecut, perioada nu a fost nici redusă, nici mărită, după cum arată informațiile smulse din interiorul celui mai izolat stat al lumii.

Coreea de Nord, țara în care cei mai frumoși ani de se duc în armată

Există corpuri ale armatei din Coreea de Nord unde instrucția durează chiar și un deceniu. Trupele speciale, unitățile mecanizate și cele care se ocupă de rachete au alt regim, așa că militarii la termen învață timp de 10 ani.

Departamentele de recrutare sunt plantate în fiecare oraș al țării. Cu toate țin de Forțele de Rezervă din subordinea Ministerului Apărării. De-a lungul timpului, perioada durata serviciului militar din Coreea de Nord s-a tot schimbat. Mai ales la mijlocul anilor '90, atunci când țara a suferit de o foamete cumplită. Generațiile acelor ani au ajuns la vârsta de recrutare după 2010. A fost o mare problemă, pentru că mulți copii au suferit de malnutriție și au ajuns adolescenți cu grave probleme de sănătate.

Recrutarea masivă a tinerilor, și băieți, și fete, a dus la mare problemă. Lipsa forței de muncă în mediile rurale, în fabricile orașelor sau în zonele miniere.

Coreea de Nord

coreea de nord / Sursa foto: X

Kim Jong Un a redus perioada

În 2021, forțat de situația tot mai gravă, Kim Jong Un a decis să reducă stagiul militar. De la 13 la 8 ani pentru bărbați și de la opt la cinci ani pentru femei.

De asemenea, tot atunci, liderul de la Phenian a decis ca mulți soldați care rămăseseră în armată după ce-și încheiaseră perioada, să fie demobilizați. Și trimiși să lucreze în diverse ramuri ale unei economii anemice. Nimic nu s-a schimbat în ultimii patru ani, starea impusă de Kim a fost menținută.

Cine a scăpat de stagiul militar

Rapoartele care au ajuns la sursa citată arată că anul trecut a fost crescut numărul recrutătilor. Fapt normal, în contextul în care Coreea de Nord a trimis trupe pe frontul din Ucraina. Au scăpat de armată tinerii care au fost adimiși la Universități și cei care au ajuns în școlile profesionale, acolo unde se specializează în diverse meserii.

Coreea de Nord s-a confrutnat în ultimele decenii și cu o scădere a natalității. O altă zonă misterioasă, pentru că datele sunt aproape inexistente. Rapoartele care au ieșit din țară arată că 60% dintre fetele absolvente de licee au ajuns în armată. Tocmai pentru a compensa criza de efectiv.