Social
Țara absurdului. Un clujean a primit o factură de 10 bani la curent
- Veronica Bursașiu
- 31 august 2025, 14:04
Bec. Sursa foto: Dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
Factura la curent i-au speriat pe români după intrarea pe piața liberă. Aceasta fiindcă erau duble ca valoare, comparativ cu cele precedente. Excepție face un clujean. Pe care factura l-a amuzat. A primit o factură de 10 bani. Era restant la plata celor 10 bani de un an. Întreaga poveste a fost spusă azi de Valentin Lungu pe contul său de socializare.
Povestea facturii de zece bani
Într-o postare intitulată "Electrica Furnizare – campioana mondială la facturi absurde!", clujeanul, antreprenor în viața de zi cu zi, a spus povestea facturii de zece bani. Plătită la o proprietate care nu mai e a lui."După ce au avut monopol, sedii moștenite gratis și salarii grase, azi reușesc „performanța” să piardă clienți pe piața liberă fără nicio restructurare. Și totuși, minunea: în 2025 primesc o factură pentru anul… 2024. Valoare? 10 bani".

Sursa foto: Valentin Lungu facebook
Cât timp au muncit cei care au făcut ca factura de 10 bani la destinație, urmează să evalueze Electrica dacă este rentabil sau nu. Și câte astfel de facturi se emit către beneficiari. Interesant este că Valentin Lungu avea și contractul reziliat cu Electrica pentru acea proprietate. Iar noul proprietar are un alt contract, pe același imobil.
"Poate o să primesc și o somație pentru restanța de 10 bani"
Valentin Lungu a ridicularizat sistemul de lucru de la Electrica Furnizare. Și a taxat drept prostie și incompetență ceea ce duce la generarea unei asemenea facturi.
Clujeanul spune că se așteaptă să primească și o somație pentru cei 10 bani cu care ar fi fost restant.

factura energie / Sursa: arhiva EVZ
"Proprietatea nu mai e a mea, contract reziliat, facturile plătite, noul proprietar cu tot cu contract. Dar ce contează? Sistemul lor IT și mintea lor birocratică au decis că merit încă o factură. Dacă asta nu e prostie plus incompetență, atunci cum se numește? Poate o să primesc și o somație pentru restanța de 10 bani", spune clujeanul.