
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat că bugetul va fi adoptat sâmbătă în Guvern, după care va fi trimis în Parlament. Urmează o perioadă în care se pot depune amendamente, iar săptămâna viitoare acesta va fi aprobat de către Parlament.
Tanczos Barna: toate sumele necesare pentru plata pensiilor sunt asigurate în buget
Ministrul Finanțelor asigură pensionarii că își vor primi pensiile calculate și plătite anul trecut în noiembrie și decembrie.
„Mâine veţi avea toate cifrele. Ce vă pot spune despre pensii este că toate sumele necesare pentru plata pensiilor sunt asigurate în buget. Toţi pensionarii pot fi liniştiţi că pensiile, aşa cum au fost ele au fost calculate şi plătite anul trecut în noiembrie, decembrie, la nivelul acela vor fi plătite în 2025, lună de lună”, a afirmat ministrul Finanţelor, după şedinţa coaliţiei de guvernare.
Tanczos Barna a subliniat că pentru pensii este prevăzut un buget de aproape 169 miliarde de lei, în comparație cu anul trecut, când execuția preliminară a arătat cheltuieli de peste 152 miliarde de lei, iar în 2023 au fost alocate 126 miliarde de lei pentru pensii.
Calendarul pentru aprobarea bugetului de stat este stabilit
Tanczos Barna a menționat că calendarul pentru aprobarea bugetului de stat este deja finalizat.

Tanczos Barna / Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC
„Sâmbătă se adoptă bugetul în Guvern. Sâmbătă se trimite în Parlament, va fi perioada de depunere de amendamente şi, săptămâna viitoare, sigur, bugetul e aprobat de Parlament”, a mai afirmat ministrul Tanczos Barna.
Tanczos Barna: avem nevoie de două zile să pregătim totul
Ministrul Finanțelor a comunicat că are nevoie de două zile pentru a întocmi proceduri. Oficialii trebuie să mai meargă la CES și la CSAT.
„Noi avem nevoie de două zile să pregătim totul şi este un calendar. Trebuie să mai mergem în CES, trebuie să mai mergem în dialog social, în CSAT. Sunt proceduri de făcut”, a anunțat Tanczos Barna.