Tanczos Barna, anunț despre pensii. Cine va câștiga, cine va pierde
- Iulia Moise
- 23 ianuarie 2025, 19:28

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat că, în conformitate cu angajamentele asumate, vor fi plătite toate drepturile câștigate până la sfârșitul anului 2024. El a subliniat că pentru pensii este prevăzut un buget de aproape 169 miliarde de lei, în comparație cu anul trecut, când execuția preliminară a arătat cheltuieli de peste 152 miliarde de lei, iar în 2023 au fost alocate 126 miliarde de lei pentru pensii.
Tanczos Barna, investițiile din 2025 vor depăși 7% din PIB
Tanczos Barna a declarat că investițiile vor depăși 7% din PIB pentru a sprijini dezvoltarea economică.
„Susţinem creşterea economică şi asigurăm plata salariilor şi pensiilor. Am trasat priorităţile de finanţare pentru fiecare domeniu în parte, împreună cu miniştrii agriculturii, apărării, dezvoltării, justiţiei, economiei, muncii, energiei, mediului şi sănătăţii, continuând discuţiile şi în zilele următoare”, postează ministrul Finanțelor.
Contravaloarea pensiilor, asigurate în 2025
Ministrul Finanțelor confirmă plata drepturilor câştigate până la sfârşitul anului 2024.
„Aşa cum ne-am angajat, plătim toate drepturile câştigate până la sfârşitul anului 2024. Doar pentru pensii avem alocat un buget de aproape 169 miliarde de lei, comparativ cu anul trecut, când execuţia preliminară arată cheltuieli de peste 152 miliarde de lei, şi 2023, când au fost plătite 126 miliarde de lei pentru pensii”, mai scrie Tanczos Barna în postare.
Barna: Continuăm sprijinul masiv pentru întreprinzători
El declară că investiţiile de anul acesta vor depăşi 7% din PIB pentru a susţine creşterea economică şi dezvoltarea ţării și că din acest buget, 20 de miliarde de lei sunt alocate infrastructurii rutiere, care se vor concretiza în autostrăzi, drumuri expres şi îmbunătăţirea reţelei de drumuri naţionale.
Ministrul Finanțelor a declarat că, în ceea ce privește agricultura, prioritățile vor continua să fie susținerea dezvoltării sectorului zootehnic, continuarea programului INVESTALIM și finanțarea sistemelor de irigații.
„La Ministerul Economiei, continuăm sprijinul masiv pentru întreprinzători prin programele Start-up Nation şi Construct PLUS, iar industria apărării va primi şi anul acesta peste 2% din PIB. La Ministerul Transporturilor, continuăm creşterea finanţării alocate investiţiilor, la fel ca în anii precedenţi.
În 2025, ministerul va avea la dispoziţie cel puţin 31 miliarde de lei pentru investiţii, comparativ cu execuţia preliminară din 2024 de 26,1 miliarde de lei şi cu 16,4 miliarde de lei în 2023”, mai spune Tanczos Barna.