vacanta

Termenul vacanță se poate referi la:

Vacanță școlară, perioadă de odihnă acordată elevilor și studenților pe o anumită perioadă, la sfârșitul unui trimestru, semestru sau an de școală ori de studii.

Concediu anual, concediu de odihnă acordat unui salariat.

Interval de timp în care o instituție, un organ reprezentativ sau administrativ își încetează activitatea.

Interval de timp în care un post, o funcție, o demnitate rămân vacante.

Cele cinci reguli care îți pot salva vacanța din 2026. De ce zborul trebuie rezervat înaintea cazării

Cele cinci reguli care îți pot salva vacanța din 2026. De ce zborul trebuie rezervat înaintea cazării

De la rezervarea biletelor de avion înaintea tuturor celorlalte servicii până la investiția în flexibilitate și consultanță de specialitate, turiștii își schimbă strategiile de vacanță într-un context marcat de costuri ridicate...

Vouchere de vacanță 2026: ce bugetari primesc 800 de lei și cine pierde acest beneficiu

Vouchere de vacanță 2026: ce bugetari primesc 800 de lei și cine pierde acest beneficiu

Instituțiile publice pot începe acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2026, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Valoarea voucherelor rămâne de...

O nouă minivacanță în România, în curând. Cine sunt cei care beneficiază de ea

O nouă minivacanță în România, în curând. Cine sunt cei care beneficiază de ea

Elevii și profesorii din România vor beneficia vineri, 5 iunie 2026, de o nouă zi liberă, cu ocazia Zilei Învățătorului, ceea ce transformă sfârșitul săptămânii într-o minivacanță de trei zile...

Veste excelentă pentru turiști. Circulația pe Transfăgărășan s-ar putea relua mai devreme în această vară

Veste excelentă pentru turiști. Circulația pe Transfăgărășan s-ar putea relua mai devreme în această vară

Veste importantă pentru șoferi și iubitorii de munte. Cel mai spectaculos drum din România s-ar putea redeschide complet pentru trafic mult mai devreme decât în anii precedenți. Reprezentanții de la...

CFR Călători reia cursele către Bulgaria și Turcia. Cât vor costa biletele

CFR Călători reia cursele către Bulgaria și Turcia. Cât vor costa biletele

CFR Călători reia din luna iunie circulația trenului internațional „România”, care va asigura legături directe între București și mai multe destinații din Bulgaria și Turcia. Trenurile vor circula zilnic, în...

Hotelierii de pe litoralul românesc, așteptări mari după ce Bulgaria a trecut la moneda euro: Sperăm să vină mai mulți turiști la noi

Hotelierii de pe litoralul românesc, așteptări mari după ce Bulgaria a trecut la moneda euro: Sperăm să vină mai mulți turiști la noi

Hotelierii de pe litoralul românesc încep sezonul estival cu așteptări legate de o posibilă creștere a numărului de turiști, în contextul în care Bulgaria a trecut la moneda euro, o schimbare...

Thassos, „Smaraldul Mării Egee”. Vacanță cu mașina și bugetul complet pentru români

Thassos, „Smaraldul Mării Egee”. Vacanță cu mașina și bugetul complet pentru români

Insula Thassos este situată în nordul Mării Egee și se remarcă prin peisajele sale pitorești și clima blândă. Recunoscută pentru vegetația sa luxuriantă, insula combină plaje cu nisip fin și...

Chivu vrea o pauză după succesul pe care l-a avut cu Inter. Ce planuri are tehnicianul

Chivu vrea o pauză după succesul pe care l-a avut cu Inter. Ce planuri are tehnicianul

„Avem nevoie de o vacanță”. Cu acest mesaj a tras linie Cristian Chivu peste sezonul încheiat de Inter, după remiza spectaculoasă, 3-3 pe terenul Bolognei, rezultat care a pus capăt...

A doua zi de Rusaliile catolice, liberă pentru o parte dintre deputați. Calendarul zilelor libere din 2026

A doua zi de Rusaliile catolice, liberă pentru o parte dintre deputați. Calendarul zilelor libere din 2026

Deputații nu vor avea activitate la Palatul Parlamentului lunea viitoare, în a doua zi de Rusalii catolice. Potrivit programului stabilit pentru săptămâna următoare, parlamentarii care nu sărbătoresc această zi vor...

Ultimele săptămâni de școală. Programul complet al examenelor și calendarul vacanțelor din 2027

Ultimele săptămâni de școală. Programul complet al examenelor și calendarul vacanțelor din 2027

A mai rămas doar o lună de zile până la vacanța de vară, care începe pe 20 iunie 2026, iar finalul de an școlar aduce deja primele emoții pentru elevii, profesorii...

Litoralul românesc în epoca lui Dej și Ceaușescu. Cum a devenit Marea Neagră „Riviera Răsăritului" (1955–1980)

Litoralul românesc în epoca lui Dej și Ceaușescu. Cum a devenit Marea Neagră „Riviera Răsăritului" (1955–1980)

Litoralul românesc, o poveste nespusă. Puțini români știu că cea mai spectaculoasă investiție turistică din istoria României comuniste nu s-a născut dintr-o ideologie, ci dintr-o nevoie urgentă de valută. La...

Lucruri gratuite pe care turiștii le ratează în vacanță

Lucruri gratuite pe care turiștii le ratează în vacanță

Vacanțele ajung adesea să fie planificate în jurul atracțiilor considerate „obligatorii”, al restaurantelor populare și al unor destinații deja stabilite. În paralel, multe orașe pun la dispoziție opțiuni gratuite, care...

Destinații ascunse din Europa. Unde merg turiștii care fug de orașele supraaglomerate

Destinații ascunse din Europa. Unde merg turiștii care fug de orașele supraaglomerate

Tot mai mulți turiști vor să evite marile orașe și stațiunile supraaglomerate, orientându-se către locuri mai liniștite din Europa. O analiză realizată de Skyscanner arată că interesul pentru destinațiile aflate „sub radar”...

Vacanțele românilor, în plină criză a combustibililor. Soluția propusă de un ministru

Vacanțele românilor, în plină criză a combustibililor. Soluția propusă de un ministru

Irineu Darău le-a recomandat românilor să aleagă vacanțele interne în 2026, invocând criza combustibililor și impactul asupra transportului și economiei. Irineu Darău le-a recomandat românilor să susțină turismul intern pe...

Bilete de avion ieftine. Destinații mai accesibile în Europa în plină criză de kerosen

Bilete de avion ieftine. Destinații mai accesibile în Europa în plină criză de kerosen

Bilete de avion ieftine. Prețurile biletelor de avion au început să scadă pe mai multe rute din Europa, în contextul în care companiile aeriene încearcă să atragă pasageri înainte de...

Prețuri pentru toate buzunarele pe litoralul românesc. Cazare la hotel cu 42 de lei pe noapte

Prețuri pentru toate buzunarele pe litoralul românesc. Cazare la hotel cu 42 de lei pe noapte

Federația Patronatelor din Turismul Românesc a anunțat lansarea unei noi ediții a programului social „Litoralul pentru Toți”, prin care turiștii pot beneficia de cazare pe litoral la tarife reduse. Peste...

Părinți pregătiți, copii fericiți! Practica limbii engleze în vacanță - sugestiile Novakid pentru progres

Părinți pregătiți, copii fericiți! Practica limbii engleze în vacanță - sugestiile Novakid pentru progres

Vremea călduroasă vine la pachet cu o atmosferă relaxantă, în care distracția și planurile de vacanță iau locul momentelor de învățare activă. Deși este văzută adesea drept o pauză binemeritată,...

Cum îți salvezi vacanța de vară în 2026: Planul B care te scapă de bilete de avion scumpe și de amenzile uriașe din Grecia sau Bulgaria

Cum îți salvezi vacanța de vară în 2026: Planul B care te scapă de bilete de avion scumpe și de amenzile uriașe din Grecia sau Bulgaria

Te-ai uitat recent la prețul biletelor de avion pentru vara aceasta? Dacă răspunsul este da, probabil ai simțit un nod în gât. Însă anul acesta, provocările nu se opresc la...

Locuri în care turiștii petreceau vacanțe de vis. Au decăzut și sunt ocolite de mulți ani

Locuri în care turiștii petreceau vacanțe de vis. Au decăzut și sunt ocolite de mulți ani

În ultimele decenii, unele stațiuni turistice renumite și-au pierdut farmecul și atractivitatea de odinioară. Locuri care odată erau sinonime cu relaxarea, luxul și distracția au început să arate semne de...

Voucherele de vacanță în 2026: Acces limitat, sprijin financiar redus și sancțiuni de până la 26.000 de lei

Voucherele de vacanță în 2026: Acces limitat, sprijin financiar redus și sancțiuni de până la 26.000 de lei

Salariații din România vor primi vouchere de vacanță și în 2026, însă condițiile de acordare au fost înăsprite. Măsura este prevăzută în Legea 141/2025 și vizează în special angajații din sectorul public,...