Litoralul românesc în epoca lui Dej și Ceaușescu. Cum a devenit Marea Neagră „Riviera Răsăritului" (1955–1980)

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Litoralul românesc, o poveste nespusă. Puțini români știu că cea mai spectaculoasă investiție turistică din istoria României comuniste nu s-a născut dintr-o ideologie, ci dintr-o nevoie urgentă de valută. La începutul anilor '50, România era o țară săracă, izolată și dependentă de Moscova.

Soluția găsită de Gheorghe Gheorghiu Dej a fost una îndrăzneață: transformarea unei fâșii de nisip dobrogean, aproape nelocuit, într-o destinație de vacanță care să rivalizeze cu Riviera franceză sau Costa Brava. Rezultatul a fost unul dintre cele mai coerente și surprinzătoare proiecte de urbanism turistic din întreaga Europă a secolului XX.

Mamaia înainte de comunism

Înainte de orice beton și orice slogan, Mamaia a fost un sat dobrogean de pescari greci, lipoveni și crescători de cai tătari. Numele său vine chiar de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii otomane. Primele construcții turistice au apărut abia în 1906, când zona a fost amenajată după planurile unui arhitect peisagist.

O linie ferată unea Constanța de Mamaia, acolo unde astăzi se află Bulevardul Mamaia și a funcționat până în jurul anului 1960. Stațiunea s-a dezvoltat treptat în perioada interbelică: Cazinoul a fost construit în 1935, Hotelul Re, primul hotel în adevăratul sens al cuvântului, a apărut în 1936. Primul incendiu major, din 1920, a distrus construcțiile de început, dar nu și ambiția.

Delia Velculescu, „Doamna de Fier" a FMI. Cine este economista pe care Nicușor Dan o vrea premier al României

De ce Mihail Moruzov, primul șef al spionajului românesc, a fost asasinat de legionari, în mandatul lui Antonescu

Hotelurile-bloc au apărut abia după 1957, odată cu venirea puterii comuniste cu buldozerul modernizării.

Litoralul românesc, schimbat de un om: Cezar Lăzărescu

Nicio discuție despre litoralul comunist nu poate începe fără numele arhitectului Cezar Lăzărescu (1923–1986), omul care a dat formă acestui proiect național.

Absolvent al Institutului de Arhitectură Ion Mincu cu calificativul „Magna cum laude", Lăzărescu a fost desemnat de Gheorghe Gheorghiu-Dej însuși drept responsabil al planului de dezvoltare a litoralului.

Cezar Lăzărescu, arhitect. sursa: Wikipedia

Între 1955 și 1960, el a coordonat sistematizarea coastei, împărțind-o în două zone distincte: una balneară, în jurul lacului Techirghiol (Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol), și una dedicată odihnei și recreerii, centrată pe Mamaia.

Miza sa cea mai importantă nu a fost una politică, ci arhitecturală. El a reușit să convingă conducerea comunistă să abandoneze stilul stalinist greoi și să adopte „stilul internațional”. Construcții cu linii curate, fațade vitrate, beton aparent și spații verzi generoase.

În 1961, pentru această realizare, i s-a acordat Premiul de Stat al Republicii și Ordinul Muncii.

Experimentul Litoralul: cel mai mare ansamblu hotelier din Europa anilor '60

Mamaia devenise, la începutul anilor '60, o stațiune-parc de 70 de hectare, cu unul dintre cele mai mari ansambluri hoteliere din Europa acelor vremuri. Ansamblul de 10.000 de locuri de cazare, realizat în prima jumătate a deceniului, a marcat începutul turismului românesc de masă și a demonstrat că ritmul accelerat de construcție era posibil fără a sacrifica estetica.

Hotelurile poartă și azi nume memorabile: „Perla", „Lido", „Parc", „Flora", „Dacia", „București", toate construite în stilul arhitecturii internaționale, cu fațade simple, dar funcționale.

Gondola care traversa stațiunea, inaugurată în 1966, a devenit rapid simbolul modernizării și o atracție irepetabilă pentru turiști.

Litoralul. Carte postala anii 60. sursa: arhiva

Modelul Mamaia

Această viziune a influențat decisiv ce a urmat: între 1967 și 1973, pe o coastă de circa 70 de kilometri, au fost ridicate de la zero alte șase stațiuni, fiecare cu un caracter distinct, fiecare purtând un nume de planetă sau corp ceresc: Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn.

Acest lanț de stațiuni a fost coordonat de echipa lui Lăzărescu și a permis sincronizarea arhitecturii românești cu practica profesională occidentală, un lucru remarcabil pentru o țară aflată în spatele Cortinei de Fier.

Neptun și Olimp: litoralul nomenclaturii și al oaspeților occidentali

Dacă Mamaia a fost vitrina turismului de masă, stațiunile din sudul litoralului au fost concepute pentru cu totul alt public. Neptun, inaugurată oficial în 1967, a fost gândită ca o stațiune de lux, mai intimă, adăpostită de Pădurea Comorova.

Aici a fost construit complexul de protocol al conducerii comuniste, șapte vile cu circuit închis, destinate exclusiv demnitarilor.

Vila „Nufărul", proiectată de arhitectul Aron Solari Grimberg, a fost construită special pentru Nicolae și Elena Ceaușescu.

Începând din vara anului 1966, cuplul prezidențial și-a petrecut fiecare sezon estival la Neptun, de unde România socialistă era, practic, condusă pe durata verii. Vila a fost proiectată să reziste la cutremure de până la 9 grade și rămâne și astăzi reședință de protocol a președintelui în funcție.

Ion Iliescu și Nicolae și Elena Ceaușescu. Sursa foto: Wikipedia

Inspirație franceză pentru hoteluri

Stațiunea Olimp a apărut pe harta turistică în 1972, iar ansamblul hotelier Amfiteatru–Panoramic–Belvedere, creat de arhitecții Șerban Manolescu și Radu Mănăilă, a reprezentat apogeul arhitectural al litoralului românesc.

Inspirat din proiectul francez Racine de pe coasta Languedoc-Roussillon, complexul cu terase suspendate și vedere panoramică la mare era considerat cel mai luxos din întreg blocul comunist.

Accesul era rezervat exclusiv turiștilor străini și demnitarilor, secretari generali ai Partidelor Comuniste occidentale, intelectuali invitați de Ceaușescu, iar în holul unuia dintre hoteluri funcționa unul dintre rarele „Shop"-uri ale țării, unde se puteau cumpăra produse de import contra valută.

Turismul ca instrument geopolitic: 1,5 milioane de străini pe sezon

Cifrele litoralului comunist sunt uluitoare pentru o țară considerată, în general, o economie planificată închisă. La apogeul turismului, la finele anilor '70, România atrăgea pe litoral 1,5 milioane de turiști străini pe sezon, lunile mai și octombrie incluse.

Peste 360.000 veneau din RFG și RDG, aproximativ 300.000 din alte țări socialiste, 60.000 din Suedia și numere semnificative din Franța, Anglia și Finlanda. Ambasadori străini participau la deschiderea oficială a sezonului.

Litoralul total dispunea de 144.000 de locuri de cazare, din care 32.000 numai la Mamaia, și oferea 70.000 de locuri de muncă permanente și sezoniere.

Prețurile atractive față de stațiunile din Spania sau Iugoslavia au fost factorul decisiv: o cameră dublă de lux costa 52 de lei pe zi, iar salariul mediu în țară era de circa 1.800 de lei. Astfel, vacanța la mare era, paradoxal, accesibilă muncitorului român.

Declinul a venit la finalul anilor ’70, dar despre asta într-un alt articol.