Ultima lună a vieții lui Gheorghiu-Dej (februarie-martie 1965). Liderul de la București  părea în februarie 1965 tot mai afectat de o suferință cronică.

Perioada aprilie -august 1964 a reprezentat momentul de maximă strălucire a liderului comunist român Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Gheorghiu Dej și-a făcut analizele în august 1964 după celebrarea a două decenii „de la eliberare”

Gheorghiu-Dej în 1962-1964, scăpase de principalii săi rivali. Pătrășcanu fusese lichidat în 1954. Ana Pauker fusese marginalizată în 1953 și murise în 1960. Colectivizarea se încheiase în 1962. În 1963-1964, pentru  a nu avea probleme la ONU, România Populară eliberase deținuții politici din închisori.

În 1964, în aprilie, Declarația de independență rupsese formal tutela Moscovei. Dej se apropiase de Tito deși în anii 50 îl considerase călău. Se apropiase de China, de Albania. Aceste țări trimiseseră delegații la defilarea din 23 august 1964. Politologul Vladimir Tismăneanu știa că starea lui Gheorghiu Dej în august 1964 era foarte bună. Ana Toma, fosta secretară a Anei Pauker și soția lui Pantiușa Bodnarnko vorbise cu Cristina Luca-Boico. Era sora mamei politologului Tismăneanu. Ana Toma îl vizitase pe Dej la Spitalul Elias din Capitală.

Gheorghiu Dej începe brusc să se simtă rău. În februarie 1965, starea sa era critică deja

La Revelionul 1965, pentru prima dată, Dej nu mai petrecuse cu Biroul Politic. Alesese, inexplicabil să se simtă bine acasă cu oaspeți particulari, prieteni apropiați. Analizele arătau probleme pulmonare la finalul lunii ianarie 1965 și probleme cu mărirea ficatului la mojlocul lunii februarie 1965.

În februarie 1965, Gheorghiu-Dej a avut ultimele sale apariții de top. Prima a fost participarea ca lider de delegație de stat la  Comsiliul Politic Consultativ al Statelor Membre ale Pactului de la Varșovia. A urmat discursul său la conferința organizată de către structura de partid a Organizației București. Auditoriul a remarcat că în raport cu vara trecută, Dej era deja slăbit. Avea deja ochii „duși în fundul capului” cum se zice. Avea aerul unui om obosit și vorbea cu greutate.

Ultimul discurs al lui Dej din acea reuniune politică internă părea a fi un soi de testament politic. Gheorghiu Dej vorbea, paradoxal, de nevoia de a apela la brevete străine și planuri tehnologice. Adică nu dorea să facă asemeni lui Ceaușescu în anii 80, să se proiecteze totul pe planșetele cercetătorilor români.

Fatidica lună martie 1965

În martie 1965, Gheorghiu Dej a participat la vot și a ținut ultimul său discurs televizat. Agonia se accentuase. Deja în analize, apăreau celulele neoplazice. Liderul suferea de neoplasm pulmonar și hepatic. Decesul va avea loc în seara de 19 martie 1965, la ora  17.43. Agonia și coma debutaseră la ora 16.00.