Mazilirea celui mai cultivat și mai instruit lider comunist

Congresul de unificare din 21-23 februarie 1948 care a consfințit absorbția PSD în PCR și crearea PMR a însemnat actul simbolic de deces al carierei politice a lui Lucrețiu Pătrășcanu.

Doar naționalismul  și inteligența personală l-au trimis la moarte pe Lucrețiu Pătrășcanu?

Un film celebru înainte de 1989 se numea „Moscova nu crede în lacrimi”. Nici comunismul românesc nu se împiedica de conceptele de inteligență, valoare personală. Lucrețiu Pătrășcanu a avut fără îndoială partea sa de responsabilitate în impunerea noii ordini comuniste. Ca Ministru al Justiției a semnat pentru apariția tribunalelor care au trimis în închisoare opozanții regimului care începuse să se instaleze după 23 august 1945. Dar nu pentru asta fusese mazilit!

Gheorghiu Dej era liderul comuniștilor din închisori. Nu avea mari legături cu lumea interbelică spre deosebire de Pătrășcanu. Pătrășcanu apărase alături de Maurer și de Petre Marcu Pandrea ilegaliștii în timpul marilor procese. Dar, Pătrășcanu avea, prin familie, relații cu Occidentul, era un om instruit, capabil să „ia fața”.

În iunie 1946, la Cluj, Pătrășcanu demonstrase istoric faptul că Transilvania aparținea românilor. Evident, uitase de „logica de partid” iar Dej a găsit pretextul să-l acuze de „deviaționism”. Practic, Pătrășcanu uitase să „tragă un tighel”, adică să înfiereze partidele istorice aruncându-le în responsabilitate șovinismul. Pătrășcanu fusese destul de inteligent să realizeze că greșise.

Ianis Hagi, gol superb pentru Alanyaspor, cu doar câteva zile înainte de Turcia - România

Cea mai mare comoară descoperită vreodată. A stat ascunsă 300 de ani

„Incubația” mazilirii lui Pătrășcanu (iunie 1946-noiembrie 1947)

Din iunie 1946 și până în noiembrie 1947, nu s-a petrecut nimic notabil. Urmau alegerile din 19 noiembrie iar Dej nu avea de gând să gafeze în fața partidelor istorice. Adică nu voia să lase impresia că nu ar fi fost uniți comuniștii. Era omul păstrării calmului, chiar dacă dinspre unii membri de partid veniseră critici la adresa lui Pătrășcanu.

În septembrie 1946, Pătrășcanu revenise de la Conferința de Pace de la Paris și încercase să se ridice în ochii tovarășilor săi ca omul care „și-a învățat lecția”. A fost ultima sa ieșire în străinătate.

La 24 noiembrie 1947, Lucrețiu Pătrășcanu ține un discurs despre justiția populară la Atelierele Grivița. Atrage aplauze, vorbește de partid, însă este doar calmul dinaintea unei furtuni.

Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945. Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc/ Cota: 2/945

Semnele mazilirii (30 decembrie 1947-24 februarie 1948)

Exista tradiția medievală a reconfirmării dregătoriilor la final de an. Pătrășcanu, istoric, știa asta. Se aștepta să participe la proclamarea Republicii Populare Române pentru că era deputat în Marea Adunare Națională. Mai era și Ministru al Justiției. Pe 30 decembrie 1947, nu este invitat la sesiunea Marii Adunări Naționale care proclamase republica populară. I se menținea în schimb calitatea de Ministru al Justiției tot pe 30 decembrie 1947. Gheorghiu-Dej lucra asemeni unui motan care se juca preventiv cu șoarecele înainte să-l devoreze. Avusese nevoie de Pătrășcanu pentru Conferința de Pace de la Paris, unde el nu ar fi făcut față.

Mazilirea, arestarea și execuția

Fix a doua zi după ce Dej s-a văzut cu sacii în căruță, adică după Congresul din 21-23 februarie 1948, pe 24 februarie 1948, Avram Bunaciu îl înlocuia la Justiție pe Lucrețiu Pătrășcanu. Oficial, Pătrășcanu și-a depus demisia. Neoficial, a fost mazilit. A continuat să își păstreze funcțiile în partid. Dej evita o confruntare directă. A preferat stilul scoaterii bruște din peisajul public. Pe 28 aprilie 1948, Lucrețiu Pătrășcanu era ridicat de pe stradă și arestat.  Pe 24 august 1948, a sosit și mandatul de arestare. Pentru Pătrășcanu, vor urma aproape 6 ani de temniță, anchete și sentința de execuție pronunțată pe 14 aprilie 1957 și executată pe 17 aprilie 1957. Dar, evident, temnița, procesul și execuția merită o poveste separată.