Ultimele săptămâni de școală. Programul complet al examenelor și calendarul vacanțelor din 2027
- Mădălina Sfrijan
- 19 mai 2026, 11:51
elevi vacanță. Sursa foto: AI
A mai rămas doar o lună de zile până la vacanța de vară, care începe pe 20 iunie 2026, iar finalul de an școlar aduce deja primele emoții pentru elevii, profesorii și părinții din România, în contextul în care structura cursurilor este diferită în funcție de nivelul de studiu și de anul terminal. Ultima zi de școală este 19 iunie pentru majoritatea elevilor, însă există excepții importante pentru cei care susțin examene naționale, potrivit calendarului stabilit de Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
Se apropie finalul de an școlar
Pentru cea mai mare parte a elevilor din învățământul preuniversitar, inclusiv copiii de grădiniță și cei din ciclurile primar și gimnazial care nu se află în ani terminali, cursurile se încheie pe 19 iunie 2026, dată de la care începe oficial vacanța de vară, care se va prelungi până la începutul lunii septembrie. Elevii de clasa a VIII-a vor încheia anul școlar pe 12 iunie 2026, pentru a intra ulterior în calendarul Evaluării Naționale, în timp ce elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie cursurile pe 4 iunie 2026, în funcție de forma de organizare a învățământului.
În cazul elevilor din învățământul profesional și tehnologic, durata anului școlar poate fi extinsă până la 26 iunie 2026, în funcție de structura stabilită pentru fiecare filieră.

Elevi la evaluare. sursa: arhiva
Calendar Evaluarea Națională 2026
- 10–12 iunie 2026 – înscrierea la Evaluarea Națională
- 12 iunie 2026 – încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 22 iunie 2026 – proba scrisă la limba și literatura română
- 24 iunie 2026 – proba scrisă la matematică
- 26 iunie 2026 – proba scrisă la limba și literatura maternă
- 1 iulie 2026 – afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
- 2–3 iulie 2026 – continuarea vizualizării lucrărilor și depunerea contestațiilor
- 4–7 iulie 2026 – soluționarea contestațiilor
- 8 iulie 2026 – afișarea rezultatelor finale
- 22 iulie 2026 – prima repartizare computerizată la liceu
Calendar Admitere Liceu 2026
Procesul de admitere la liceu începe imediat după afișarea ierarhiei la nivel județean a absolvenților de clasa a VIII-a, programată pentru 9 iulie 2026.
În perioada 13–20 iulie 2026, elevii completează fișele de opțiuni pentru liceu, împreună cu părinții și diriginții, în format electronic. Repartizarea computerizată are loc pe 22 iulie 2026, iar între 23 și 28 iulie sunt depuse dosarele de înscriere la unitățile de învățământ unde elevii au fost repartizați. O a doua etapă de repartizare computerizată este programată să înceapă pe 31 iulie 2026, pentru candidații care nu au prins locuri sau provin din serii anterioare.
- 9 iulie 2026 – anunțarea ierarhiei județene a absolvenților clasei a VIII-a
- 13–20 iulie 2026 – completarea fișelor de opțiuni pentru liceu
- 22 iulie 2026 – repartizarea computerizată a candidaților
- 23–28 iulie 2026 – depunerea dosarelor de înscriere la licee
- 31 iulie 2026 – a doua etapă de repartizare computerizată
Calendar Bacalaureat 2026 – sesiunea iunie–iulie
Pentru elevii de clasa a XII-a, finalul anului școlar este strâns legat de desfășurarea examenului de Bacalaureat, înscrierea candidaților având loc în perioada 2–4 iunie 2026, în timp ce cursurile se încheie pe 4 iunie 2026.
După această dată urmează evaluările de competențe, programate pe parcursul lunii iunie, care includ probele orale la limba română, limba maternă, o limbă de circulație internațională, precum și evaluarea competențelor digitale.
- 2–4 iunie 2026 – înscrierea candidaților la Bacalaureat
- 4 iunie 2026 – încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a / a XIII-a
- 8–10 iunie 2026 – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
- 10–11 iunie 2026 – evaluarea competențelor lingvistice în limba maternă
- 11–12 iunie 2026 – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
- 15–17 iunie 2026 – evaluarea competențelor digitale
- 29 iunie 2026 – proba scrisă la limba și literatura română
- 30 iunie 2026 – proba scrisă la proba obligatorie a profilului
- 2 iulie 2026 – proba scrisă la alegere
- 3 iulie 2026 – proba scrisă la limba maternă
- 7 iulie 2026 – afișarea rezultatelor inițiale și începerea contestațiilor
- 8–9 iulie 2026 – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
- 9–10 iulie 2026 – soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026 – afișarea rezultatelor finale
Începutul anului școlar 2026–2027
Noul an școlar începe pe 7 septembrie 2026, conform structurii oficiale a învățământului preuniversitar, iar cursurile se vor desfășura până pe 18 iunie 2027, însumând aproximativ 36 de săptămâni de activitate didactică. Structura diferă din nou pentru clasele terminale, care finalizează cursurile mai devreme în funcție de nivel.
Anul școlar include și programele educaționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, care sunt programate în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, alături de vacanțe distribuite pe parcursul întregului an.
Calendar an școlar 2026–2027
- 7 septembrie – 23 octombrie 2026 – cursuri
- 24 octombrie – 1 noiembrie 2026 – vacanță de toamnă
- 2 noiembrie – 22 decembrie 2026 – cursuri
- 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 – vacanță de iarnă
- 11 ianuarie – februarie/martie 2027 – cursuri, în funcție de vacanța mobilă stabilită la nivel județean
- 15 februarie – 7 martie 2027 – vacanță mobilă
- martie – 23 aprilie 2027 – cursuri
- 24 aprilie – 4 mai 2027 – vacanță de primăvară
- 5 mai – 18 iunie 2027 – cursuri
- 19 iunie – 5 septembrie 2027 – vacanță de vară.