SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Gripa sezonieră provoacă anual circa 650.000 de decese la nivel mondial

Gripa sezonieră provoacă anual circa 650.000 de decese la nivel mondial

Gripa sezonieră provoacă anual între 291.000 şi 646.000 de decese la nivel mondial, conform unei analize a datelor prelevate din 47 de ţări. Cifra depăşeşte estimările anterioare potrivit cărora între...

Regizorul Roman Polanski, acuzat din nou de molestarea sexuală a unei minore

Regizorul Roman Polanski, acuzat din nou de molestarea sexuală a unei minore

Regizorul Roman Polanski este subiectul unei noi investigaţii a poliţiei americane, după acesta a fost acuzat că a molestat sexual, în 1975, o fată în vârstă de 10 ani. Informaţia...

Adrian Severin, SFATURI din PUȘCĂRIE: ”România NU trebuie să mizeze totul pe parteneriatul cu America!”

Adrian Severin, SFATURI din PUȘCĂRIE: ”România NU trebuie să mizeze totul pe parteneriatul cu America!”

Fostul ministru şi europarlamentar PSD Adrian Severin – deţinut la Penitenciarul Rahova, în urma unei condamnări definitive la 4 ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de...

CONSULAT al României în cel mai BOGAT oraș din SUA. VEȘTI BUNE de la Washington

CONSULAT al României în cel mai BOGAT oraș din SUA. VEȘTI BUNE de la Washington

Ambasada României la Washington DC anunță vești bune pentru români și Diaspora. În cadrul unei întâlniri dintre ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior și senatorul republican Marco Rubio,președinte al...

Donald Trump - un diliu la Casa Albă? România lui Cristoiu

Donald Trump - un diliu la Casa Albă? România lui Cristoiu

A trecut ca nourul pe cerul din poezia eminesciană vestea care a tulburat America: La alegerile pentru Senat din Alabama, candidatul republican Roy Moore a pierdut în fața celui democrat,...

Cea mai COSTISITOARE AMBASADĂ din lume se deschide în ianuarie! Construcția a costat un MILIARD de dolari

Cea mai COSTISITOARE AMBASADĂ din lume se deschide în ianuarie! Construcția a costat un MILIARD de dolari

Ambasadorul SUA în Marea Britanie a vorbit despre clădirea diplomatică, catalogată drept cea mai scumpă din lume. A costat un miliard de dolari și se află pe malul râului Tamisa!...

AMESTEC RUSESC în cazul BREXIT? INVESTIGAŢII OFICIALE

AMESTEC RUSESC în cazul BREXIT? INVESTIGAŢII OFICIALE

După acuzațiile de intruziune ale organizaţiilor pro-Kremlin în cazul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, legislativul din Marea Britanie a obținut date cu privire la suma cheltuită de IRA,...

CANADIENII nu mai cumpără avioane de luptă noi BOEING, ci aparate LA MÂNA A DOUA din Australia

CANADIENII nu mai cumpără avioane de luptă noi BOEING, ci aparate LA MÂNA A DOUA din Australia

Canada a renunțat la planul de a schiziționa 18 noi avioane de luptă F/A-18 Super Hornet de la compania Boeing, în contextul unei dispute comerciale cu SUA. În schimb, Canada...

O mare COMPANIE americană se MUTĂ din TEXAS la BRAŞOV. Ce va PRODUCE

O mare COMPANIE americană se MUTĂ din TEXAS la BRAŞOV. Ce va PRODUCE

Compania americană Bell Helicopters intenţionează să-şi mute linia de producţie pentru elicoptere de atac din Texas la Braşov, potrivit unor surse militare, citate de radioul public. Producţia în România a...

Mesaj IRONIC adresat preşedintelui Donald Trump: „Vă rugăm să trimiteți un alt ambasador la București”

Mesaj IRONIC adresat preşedintelui Donald Trump: „Vă rugăm să trimiteți un alt ambasador la București”

O nouă reacţie vis-a-vis de ambasadorul SUA la Bucureşti o are deputatul Liviu Pleşoianu pe contul personal de socializare. Politicianul, îi adresează un mesaj-rugăminte preşedintelui SUA, Donald Trump, căruia îi...

Se simte nevoia de un DNA peste Ocean? Americanii consideră că Guvernul SUA a eșuat în lupta anticorupție

Se simte nevoia de un DNA peste Ocean? Americanii consideră că Guvernul SUA a eșuat în lupta anticorupție

Americanii cred că societatea lor este considerabil mai coruptă decît era înainte de venirea la putere a lui Donald Trump, relevă un studiu publicat marți, citat de AFP. Aproape șase...

Politica americană la ora bramburelii: Ambasadorul american la București îl atacă pe președintele american Donald Trump. România lui Cristoiu

Politica americană la ora bramburelii: Ambasadorul american la București îl atacă pe președintele american Donald Trump. România lui Cristoiu

Luînd România drept ceea ce este de adevăratelea prin slugărnicia clasei politice moldo- valahe față de orice Înaltă Poartă, o Babuinie, adică, ambasadorul american Hans Klemm circulă prin țară ca...

Un celebru star american face DEZVĂLUIRI BOMBĂ: „Amenințările de război dintre SUA și Coreea de Nord sunt doar un spectacol”

Un celebru star american face DEZVĂLUIRI BOMBĂ: „Amenințările de război dintre SUA și Coreea de Nord sunt doar un spectacol”

Una dintre cele mai cunoscute vedete americane, care susține că este prieten cu Kim Jong-un, declară că amenințările cu războiul dintre Coreea de nord și SUA nu sunt decât un...

DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ! CHINA, PROIECT la GRANIȚA cu INAMICUL SUA. LIDERII LUMII sunt în ALERTĂ

DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ! CHINA, PROIECT la GRANIȚA cu INAMICUL SUA. LIDERII LUMII sunt în ALERTĂ

CHINA. Marile puteri militare ale lumii au început demersurile și s-au organizat în vederea unui război, ceea ce arată temerea liderilor pe fondul situației tensionate dintre SUA și Coreea de...

Macron îl sfidează pe Trump și premiază cercetători americani, oferindu-le șansa de a se muta în Franța

Macron îl sfidează pe Trump și premiază cercetători americani, oferindu-le șansa de a se muta în Franța

Președintele francez Emmanuel Macron acordă premii cercetătorilor americani, pentru a se muta în Franța, într-un gest sfidător față de Trump, care scoate SUA din Acordul climatic de la Paris. Președintele...

Povestea incredibilă a sergentului american, care a DEZERTAT în Coreea de Nord, unde a fost PRIZONIER 40 de ani

Povestea incredibilă a sergentului american, care a DEZERTAT în Coreea de Nord, unde a fost PRIZONIER 40 de ani

Un fost sergent american, care a dezertat în Coreea de Nord și a fost prizonier aproape 40 de ani, a murit. Charles Jenkins avea 77 de ani și trăia în...

A TRECUT legea lui Trump care ÎNDULCEŞTE restricţiile pentru arme, Democraţii acuză de IRESPONSABILITATE

A TRECUT legea lui Trump care ÎNDULCEŞTE restricţiile pentru arme, Democraţii acuză de IRESPONSABILITATE

Trump, victorios. Este prima hotărâre semnificativă luată în Congres după măcelul de la Las Vegas unde au murit 80 de persoane. Practic, datorită acestei legi face mai uşoară viaţa celor...

REVOLUȚIA contra IMIGRANȚILOR din SUA. Măsuri DURE luate de Donald Trump

REVOLUȚIA contra IMIGRANȚILOR din SUA. Măsuri DURE luate de Donald Trump

Imediat după atentatul de la New York, soldat cu trei răniţi, Donald Trump a cerut de urgență reformarea unui sistem de imigrare „lax” care "permite prea multor oameni periculoşi" să...

Proiect ambiţios: Donald Trump vrea să cucerească LUNA şi MARTE

Proiect ambiţios: Donald Trump vrea să cucerească LUNA şi MARTE

Au trecut peste 40 de ani de când un astronaut a pus piciorul pe Lună. În ciuda investiţiilor (5% din bugetul federal), în proiecte revoluţionare, cu tot progresul tehnologic avansat...

BREAKING NEWS | EXPLOZIE la metroul din New York, soldată cu mai mulți răniți. Un suspect a fost ARESTAT de polițiști

BREAKING NEWS | EXPLOZIE la metroul din New York, soldată cu mai mulți răniți. Un suspect a fost ARESTAT de polițiști

Atac terorist în New York. Ma multe persoane au fost rănite, iar un bărbat care avea un dispozitiv exploziv asupra lui a fost arestat. Un atac cu o bombă artizanală...