SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

LEACUL pentru ORBIRE a fost găsit în SUA! PREȚUL ENORM care asigură REPARAREA COMPLETĂ

LEACUL pentru ORBIRE a fost găsit în SUA! PREȚUL ENORM care asigură REPARAREA COMPLETĂ

Spark Therapeutics, o companie farmaceutică din SUA, pretinde că a găsit soluția pentru vindecarea completă a unei rare forme de orbire. Costul procedurii medicale se ridică la 850.000 de dolari...

SURPRIZĂ de 5 MILIOANE de DOLARI! O femeie din SUA a câștigat la LOTO cu un bilet pe care nu îl dorea

SURPRIZĂ de 5 MILIOANE de DOLARI! O femeie din SUA a câștigat la LOTO cu un bilet pe care nu îl dorea

Oksana Zaharov, o femeie din Edgewater, New Jersey, SUA, a declarat pentru reprezentanții loteriei că vânzătorul de la magazinul de unde a cumpărat biletul câștigător i-a oferit un tichet de...

O navă fantomă, dispărută după “Fukushima”, a eşuat în America

O navă fantomă, dispărută după “Fukushima”, a eşuat în America

Un pescador, dispărut în 2011, după tsunamiul care a devastat centrala Fukushima, a fost găsit pe coasta americană a Pacificului Vasul-fantomă, identificat ca fiind japonez, ar fi fost purtat de...

Încă 7 ani cu Donald Trump: pe Dâmboviţa se anunţă un parastas reuşit!

Încă 7 ani cu Donald Trump: pe Dâmboviţa se anunţă un parastas reuşit!

În hărmălaia sărbătorilor, ştirea sfârşitului de an a trecut neobservată: consilierii premierului Theresa May au avertizat-o pe aceasta să se pregătească de o realegere a lui Donald Trump în 2020....

SUA cere DEBLOCAREA rețelelor de socializare în IRAN. „Vrem să încurajăm PROTESTATARII să LUPTE pentru ceea ce este drept!”

SUA cere DEBLOCAREA rețelelor de socializare în IRAN. „Vrem să încurajăm PROTESTATARII să LUPTE pentru ceea ce este drept!”

Administrația Trump a făcut încă un pas pentru a susține protestele din Iran. SUA cere guvernului de la Teheran să permită cetățenilor accesul la rețelele de socializare, după ce, în...

TRUMP vs. STATUL PARALEL. Președintele ATACĂ dur Departamentul de Justiție american

TRUMP vs. STATUL PARALEL. Președintele ATACĂ dur Departamentul de Justiție american

Președintele american, Donald Trump, a acuzat marți Departamentul de Justiție din SUA că ar face parte din „statul paralel”, cerând totodată punerea sub acuzare a fostului director FBI, James Comey...

Donald Trump ATACĂ Pakistanul, în primul său mesaj pe Twitter din 2018. Acuză Islamabadul că MINTE și susține teroriștii

Donald Trump ATACĂ Pakistanul, în primul său mesaj pe Twitter din 2018. Acuză Islamabadul că MINTE și susține teroriștii

Președintele Donald Trump a acuzat Pakistanul că minte și înșeală Statele Unite, în timp ce primește miliarde de dolari ca ajutoare externe. În primul mesaj pe Twitter din acest an,...

Femeile de la Hollywood s-au pus pe TREABĂ. Cei care HĂRŢUIESC ar trebui să se TEAMĂ de furia lor

Femeile de la Hollywood s-au pus pe TREABĂ. Cei care HĂRŢUIESC ar trebui să se TEAMĂ de furia lor

Mai mult de 300 de actriţe sau femei scenariste, producătoare şi alte personalităţi de cinema au lansat astăzi un proiect destinat luptei concrete împotriva hărţuirii sexuale, atât la Hollywood cât...

TRUMP ATACĂ tăios guvernul de la TEHERAN. „Este timpul pentru o SCHIMBARE”

TRUMP ATACĂ tăios guvernul de la TEHERAN. „Este timpul pentru o SCHIMBARE”

După violențele din ultimele zile din Iran, președintele american, Donald Trump, susține într-un mesaj pe o rețea de socializare că „este timpul pentru o schimbare” în statul din Orientul Mijlociu....

Atolul din Pacificul de Nord de importanță crucială pentru America

Atolul din Pacificul de Nord de importanță crucială pentru America

Insula Wake sau Atolul Wake – în limba engleză Wake Island sau Wake Atoll – este un atol din Oceanul Pacific de Nord, situată între arhipleagul Hawai și Insulele Mariane,...

1 ianuarie 1959: Ziua în care Fidel Castro a câștigat puterea în Cuba. Che Guevara i-a dat lovitura decisivă dictatorului Batista

1 ianuarie 1959: Ziua în care Fidel Castro a câștigat puterea în Cuba. Che Guevara i-a dat lovitura decisivă dictatorului Batista

În dimineața zilei de 1 ianuarie 1959, dictatorul Fulgencio Batista a fugit din Cuba în Republica Dominicană, renunțând astfel la putere. Prin fuga sa “Revoluția Cubaneză”, condusă de Fidel Castro...

Serena Williams a revenit pe teren. Ce a făcut fosta lideră WTA în meciul cu Ostapenko. „Am fost puțin îngrijorată”

Serena Williams a revenit pe teren. Ce a făcut fosta lideră WTA în meciul cu Ostapenko. „Am fost puțin îngrijorată”

Serena Williams a întâlnit-o, sâmbătă, pe Jelena Ostapenko, într-un meci demonstrativ disputat la Abu Dhabi, și a pierdut cu scorul de 2-6, 6-3, 5-10. Serena Williams a revenit pe teren,...

KREMLINUL ȚINTEȘTE spre ROMÂNIA! SCUTUL de la DEVESELU încalcă un TRATAT internațional fundamental. RUSIA poate răspunde MILITAR!

KREMLINUL ȚINTEȘTE spre ROMÂNIA! SCUTUL de la DEVESELU încalcă un TRATAT internațional fundamental. RUSIA poate răspunde MILITAR!

Adjunctul Ministrului de Externe din Rusia avertzează că Moscova urmează să ia măsuri militare în fața amenințării create de prezența sistemelor antirachetă instalate de SUA în România și Polonia. După...

Și în anul care vine, și mai bine să le fie: PUTIN își dorește o „COLABORARE PRAGMATICĂ” între SUA și RUSIA

Și în anul care vine, și mai bine să le fie: PUTIN își dorește o „COLABORARE PRAGMATICĂ” între SUA și RUSIA

Vladimir Putin i-a adresat lui Donald Trump un mesaj cu ocazia sărbătorilor de iarnă în care îi transmite intenția de a crea o legătură mai stransă între Statele Unite și...

Miracolul din New York City. Doar filmele vor mai aminti despre ceea ce a fost America cândva...

Miracolul din New York City. Doar filmele vor mai aminti despre ceea ce a fost America cândva...

New Yorkul devine un oraş sigur potrivit bilanţulului dat publicităţii de Police Department NY. Doar 285 de crime în 2017, un nou record după zeci de ani de teroare. Este...

Povestea ţării africane a foştilor sclavi afro-americani (FOTO)

Povestea ţării africane a foştilor sclavi afro-americani (FOTO)

Teritoriul, aflat pe coasta de Vest a Africii, a fost colonizat acum aproape 200 de ani cu foşti sclavi eliberaţi în America. De două zile, ţara îl are ca preşedinte...

Trump IRONIC despre CLIMĂ: Vom avea cea mai rece iarnă înregistrată vreodată. Unde este supraîncălzirea

Trump IRONIC despre CLIMĂ: Vom avea cea mai rece iarnă înregistrată vreodată. Unde este supraîncălzirea

Ironic, preşedintele SUA Donald Trump a făcut un comentariu cu trimitere spre cei care l-au acuzat de decizia privind retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris. Această postare...

De LUNI, vânzarea MARIJUANEI  la LIBER. Se poate cumpăra de la magazinul din COLŢUL străzii

De LUNI, vânzarea MARIJUANEI la LIBER. Se poate cumpăra de la magazinul din COLŢUL străzii

De la 1 ianuarie vânzarea marijuanei recreative devine legală în California. Liiberali şi conservatorii sunt la cuţite. George Soros, marele finanţist şi finanţator al democraţilor, este dintotdeauna susţinător al legalizării...

Ea este NOUA SENZAȚIE de pe Instagram! Blonda MISTERIOASĂ care a cucerit TERRA - GALERIE FOTO

Ea este NOUA SENZAȚIE de pe Instagram! Blonda MISTERIOASĂ care a cucerit TERRA - GALERIE FOTO

O blondă focoasă face ravagii pe rețelele de socializare la finalul lui 2017. Ea a devansat toate vedetele internaționale, iar bărbații nu își pot lua ochii de la ea. Se...

O navă CHINEZĂ a fost SECHESTRATĂ de sud-coreeni, pentru că transfera petrol NORD-COREENILOR, în secret

O navă CHINEZĂ a fost SECHESTRATĂ de sud-coreeni, pentru că transfera petrol NORD-COREENILOR, în secret

Coreea de Sud a dezvăluit că a confiscat un vas sub pavilion Hong Kong, luna trecută, pentru că îl suspecta că transporta petrol în Coreea de Nord, încălcând astfel sancțiunile...