TRUMP cere NEW YORK TIMES să DEZVĂLUIE numele LAȘULUI

TRUMP cere NEW YORK TIMES să DEZVĂLUIE numele LAȘULUI

Donald Trump a cerut joi cotidianului New York Times să dezvăluie numele laşului care a scris un articol de opinie anonim prin care denunţa comportamentul instabil al preşedintelui american.

Donald Trump i-a denunţat pe „agenţii nealeşi ai statului subteran care îi sfidează pe alegători pentru a-şi promova programul lor secret” şi care „sunt o ameninţare pentru democraţia însăşi”.

În numele securităţii naţionale, cotidianul ar trebui să îi facă public numele „imediat”, a adăugat el, după care i-a îndemnat pe jurnalişti să ancheteze cu hotărâre pentru a-i afla identitatea: „Ar fi o bombă de presă!”

„Este subversiune? Este trădare? Este un lucru oribil”, a mai spus Trump la miting.

The New York Times a publicat textul „Fac parte din rezistenţa din cadrul administraţiei Trump”, scris de un membru al administraţiei, sub protecţia anonimatului, care relatează cum el şi alţii încearcă să lupte din interior împotriva „celor mai rele intenţii” ale unui preşedinte cu un stil de a conduce „meschin”, „impetuos” şi „ineficient”, relatează Agerpres.

Chiar și Prima doamnă, Melania Trump a avut o reacție, denunţând cu tărie, într-un răspuns scris către CNN, anonimatul în spatele căruia s-a refugiat autorul acestei mărturii. „Nu protejaţi ţara, ci o sabotaţi prin actele dvs. laşe”, a scris soția președintelui.