În iunie 2017, președintele Klaus Iohannis înregistra cel mai mare succes al său politic: vizita la Washington. Donald Trump abia preluase Casa Albă, în ciuda previziunilor liderilor europeni, care-și plasaseră toți „banii” pe contracandiata sa. Nimeni nu știa la acea oră cât din declarațiile din timpul campaniei electorale aveau să devină realități.

Președintele român era folosit/investit drept mesager al noului și ciudatului promotor al dictonului „America First” pe lângă președiții, premierii și cancelarii europeni. Tot în cadrul acelei întâlniri, Iohannis a primit și mesajele pe care ar fi trebuit să le pregătească reuniunea NATO, prima de după schimbarea din SUA. Mai mult, după ce abia suferise cea mai grea înfrângere la alegerile parlamentare de la sfârșitul lui 2016, Iohannis ajungea pe peluza de la Casa Albă fără a fi însoțit de niciun membru al Guvernului (Sorin Grindeanu la acea dată) sau de vreun politican din Coaliția care zdrobise Opoziția la scrutin. A fost o bulă de oxigen de care președintele avea mare nevoie.

Rememorez acele momente în timp ce la Comisia de supraveghere a activității SRI este audiat George Maior. Audierea nu are legătură directă cu adevărata cumpănă prin care trece în aceste zile cariera lui Maior, posibila rechemare de la post. Se apropie cariera sa de final? E o întrebare importantă, pentru simplul fapt că Maior este un personaj important pe scena politică și a serviciilor secrete de mai bine de 13 ani, perioadă în care a avut mereu poziții influente. Cumpăna este legată de propunerea ca Maior să fie rechemat de la postul de ambasador al României în Statele Unite. Dar chiar nu are legătură audierea sa la Comisie cu acest episod din activitatea sa de diplomat?

Procedura de retragere a unui ambasador e aceeași ca la numire, ministrul de Externe face propunerea, premierul și-o asumă, dar președintele este cel care are cuvântul final. De aceea e importantă declarația făcută de Maior înainte de audierea la Comisia condusă de Claudiu Manda, el spunând că a discutat despre felul în care și-a exercitat prerogativele de ambasador cu ministrul Teodor Meleșcanu. Adică exact cel de la care ar trebui să plece o eventuală propunere de rechemare de la post. Abia aici are valoare audierea de la Parlament a lui George Maior, informațiile care vor apărea aici având rolul de a completa portretul de om care a reușit să împletească politica, serviciile și Justiția, „împletire” total incompatibilă cu munca și blazonul unui ambasador.

Dacă ministrul va face propunerea de rechemare de la post, ea va trece de Guvern cu ușurință, George Maior neavând aliați la Palatul Victoria, se pune întrebarea: ce va face președintele Klaus Iohannis dacă va fi pus în fața unei astfel de decizii?

Nu de pomană am rememorat la început vizita lui la Washington, din vara lui 2017. Multe din succesele de atunci i se datorează lui Maior și relațiilor sale de peste Ocean. Calculând pe acest algoritm (M-ai ajutat cândva, e rândul meu acum!) poate părea simplu de dedus că Maior va rămâne la post.

Totuși lucrurile nu sunt chiar așa de simple. E de ajuns să ne aducem aminte un alt episod: numirea lui Maior la Washington.

Imediat după ce Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale, Maior a demisionat. A vrut să pară un fel de protest pentru trântirea Legilor Big Brother, dar adevărul este că el se recunoștea ca fiind înfrânt în cursa dintre Victor Ponta și actualul președinte. Abia aici capătă importanță audierea de marți, ea fiind legată tocmai de sesizările trimise de SRI către ANI, printre cei vizați fiind Iohannis, Hellvig sau actualul amsador la Londra, Dan Mihalache.

În acea perioadă tulbure a alegerilor prezidențiale stă și ezitarea lui Iohannis înainte de a îl numi pe Maior ambasador. Victor Ponta a făcut propunerea în aprilie 2015, dar președintele s-a „aplecat” asupra ei abia la sfârșitul lui iunie.

De fapt, întrebarea din titlu su rezumă la alta: Iohannis are o memorie mai bună a răului pe care i-l faci sau a binelui?