Despre confruntarea dintre CIA și Presă în chestiunea drepturilor civile am mai scris cînd am comentat producțiile americane Sicario, serialele 24 și Designated Survivor. Dezbaterea – deseori polemică, dacă nu chiar păruială după 11 septembrie 2011 – pleacă de la o dilemă: Evitarea unui atac terorist cu mii de victime sau respectarea drepturilor omului.

Ea, dilema, devine isterică într-unul din episoadele serialului 24. Jack Bauer, prototipul agentului contraterorism cu inițiative strălucite prin sfidarea birocraților, dar și a legilor, spune în fața unei Comisii a Congresului: Aveam de ales între a respecta drepturile civile ale unui reținut, terorist documentat de noi, care ne putea da informații, și pentru a le obține am folosit tortura și aruncarea în aer a unui autobuz cu școlari. Evident, nu întotdeauna, în realitate problema se pune în termeni atît de dramatici. Momentul din serial transpune însă în opera de imaginație realitatea din SUA. Nu de puține ori teroriștii se bazează pe legalismul american. Cel reținut de Jack Bauer solicită imediat avocat. E ușor de presupus ce s-ar fi întîmplat în serial dacă agentul respecta această condiție constituțională definitorie: Autobuzul sărea de mii de ori în aer. Producătorii de la Hollywood s-au confruntat și ei, ocupîndu-se de terorism și contraterorism, cu dilema Drepturi civile – Vieți civile. Soluționarea n-a depins numai de lobby-ul CIA. Ea a trebuit să țină cont că, sub puterea emoției stîrnite de atentatele teroriste, celor mai mulți dintre americani li se rupe de drepturile civile. Aceștia – americanii – cred că un terorist, autorul a sute de morți din rîndurile americanilor, nu are dreptul la nici un drept american. Cu toate acestea, producătorii nu pot să ocolească un adevăr știut de ei de la școală:

Dacă încalci drepturile civile pe motiv de excepție, excepția riscă să devină regulă. În orice moment, în numele unui ideal strălucitor – lupta împotriva terorismului, lupta împotriva comunismului – un ștab, fie acesta chiar președintele Americii, poate comite abuzuri de neconceput în prezent. De aceea, soluția dată de producători a fost apelul la o șmecherie. Se pune problema printr-un personaj, care e lăsat să pară credibil, dar desfășurarea ulterioară a faptelor îi dă una peste bot. În serialul 24, congresmenul care se dedicase respectării drepturilor civile de către Agenție în lupta împotriva terorismului devine victima terorismului și cum nu moare, dar trage o sperietură, se convinge că anumite paranteze în respectarea legii sînt permise cînd e vorba de teroriști.

Astfel că pînă la urmă, deși teoretic arta ar trebui să fie de partea individului în lupta acestuia pentru ca Statul să nu-l calce în picioare, pînă la urmă tot CIA învinge.

Astfel că producțiile americane consacrate Agenției sînt victorii ale CIA asupra presei în chestiunea drepturilor civile.

Sezonul 5 din serialul Homeland e din acest punct de vedere un moment exemplar de concretizare a acestui adevăr.

Sezonul 5 se petrece la Berlin.

Pe lîngă Fundația lui Otto During, căreia Carrie Mathison îi este șef al securității, se lipește jurnalista independentă Laura Sutton. Laura s-a refugiat la Berlin pentru a scăpa de un mandat de arestare FBI din cauza pasiunii sale pentru a da în gît operațiunile contrateroriste care nu respectă drepturile civile. De mai multe ori în Sezonul 5 producătorii o lasă să-și expună punctul de vedere legalist, cel potrivit căruia lupta împotriva terorismului nu justifică abuzurile. Credincioasă acestei teorii, în clipa cînd îi parvine de la hackerul Numan, alias Gabencoud, un document al CIA, clasificat, dovedind supravegherea ilegală a cetățenilor germani de către CIA și BND în urma unui protocol între cele două agenții, se grăbește să-l publice pe internet, asumîndu-și toate riscurile.

Numai că în urma acestei lovituri de presă sînt eliberați mulți jihadiști. Care jihadiști pun la cale un atac cu gaz sarin în Gara din Berlin. Atacul ar urma să facă mii de victime. Printre cei eliberați se numără și Faisal Marwan, un arab care vindea cartele și telefoane mobile printre altele și teroriștilor. Potrivit Laurei și producătorilor, acesta e nevinovat. N-avea de unde să știe că unii cumpărători erau jihadiști. Numai că producătorii nu se dau în lături de la un truc. Noi, telespectatorii, știm că era nevinovat. Cei de la BND ( e mai mult decît interesant că în serial BND e infinit mai brutal, mai lipsit de scrupule cînd vine vorba de lege decît CIA, o copită dată de americani nemților) n-aveau de unde să știe. Faisal n-a fost arestat și condamnat în chip strident abuziv. Cu alte cuvinte, nu vindea hîrtie igienică în cartier, ci cartele folosite de teroriști. Firește, n-avea de unde să știe că unii cumpărători foloseau cartele pentru atacuri teroriste, dar – sugerează producătorii – nici BND n-avea de unde să știe că nu făcea asta în mod curent. Laura, care lucrează la o fundație pentru respectarea drepturilor omului, se angajează să obțină despăgubiri de la statul german pentru Faisal. Cînd ea și Jonas, avocatul fundației, stau de vorbă cu Faisal, acesta le spune că auzise ceva despre un atac jihadist la Berlin. Tocmai atunci jihadiștii puseseră pe internet un video cu Peter Quinn, un agent CIA sub acoperire, lovit de gaz sarin împreună cu amenințarea unui atac terorist dacă Germania și America nu recunosc statul islamic. Evident, se declanșează o goană turbată a BND și CIA pentru a afla unde și cînd va avea loc atacul.

Cele descrise de serial sînt de un realism convingător. În astfel de momente, Agențiile sînt – cum spune un șef de Operațiuni murdare – în întuneric. Și pentru a ieși cît de cît din intuneric, în astfel de situații contracronometru, agențiile comit o mie și una de abuzuri. Ne aflăm în fața unui truc tipic folosit de producători pentru a da satisfacție Agențiilor. Abuzurile nu se petrec în sine, din simpla nevoie a agenților de a comite abuzuri, ci din cauza disperării. Care disperare e produsă de gîndul la sutele de victime din rîndurile civililor nevinovați.

Scop propagandistic în favoarea Agențiilor:

Da, agențiile comit abuzuri, dar o fac cu gîndul exclusiv la viața dvs, a cetățenilor, chiar și a celor care critică CIA pentru încălcarea drepturilor civile.

Otto During, devenit brusc neamț, dar și conștient că un atac terorist i-ar face pulbere fundația dacă se află că un arab apărat de el știa de atac, îl contactează pe Saul Berenson, în serial tipul CIA-istului pozitiv, un fel de secretar de partid luminat din proza obsedantului deceniu de la noi. Acesta îl dă pe Faisal BND. Care BND, înțelegem din serial, e neamț și nu american, altfel spus e mai otova în interogatorii și operațiuni decît subtila CIA. În Divizia Berlin întîlnim aceeași temă a BND ca Agenție lucrînd cu picioarele și nu cu capul. Faisal e interogat cu mijloace dure, ilegale. Și aici producătorii joacă dublu. Ni se arată mijloacele ilegale, dar în același timp ni se sugerează că Faisal putea ști mai mult decît spune, mai ales că de la început ascunsese informația despre un plănuit atac la Berlin.

N-ar fi prima oară cînd Agențiile s-ar confrunta cu astfel de situații. În același timp, noi vedem că BND și CIA sînt sub presiunea acțiunii contracrometru, pentru a evita atacul terorist. Și în 24 și în Divizia Berlin întîlnim același truc. Depășirea legalității în cursul interogatoriului e justificată psihologicește. De cealaltă parte avem o Laura Sutton care stîrnește revolta telespectatorului. Deși știe că se pregătește un atac ea o ține langa cu arestarea ilegală a lui Faisal, ajungînd să șantajeze BND cu publicarea și a altor documente CIA clasificate.

Serialul nu ne dezvăluie o Laura Sutton agentă a rușilor. Ea apare ca o jurnalistă încăpățînată în apărarea drepturile civile. Dacă ar face asta în vremuri normale, ea ar fi simpatică. O face însă în vremuri anormale, cînd BND și CIA se dau de ceasul morții să afle informații pentru contracararea unui atac terorist cu mii de victime. Lovitura finală vine însă dintr-o altă secvență. Quinn e adus la spital în comă. Bănuind că știe ceva despre atac, Carrie, iubita lui, și Saul, îi conving pe doctori să-l scoată din comă, deși acesta le spune că e riscul unui atac cerebral. Quinn e scos din comă, dar nu poate spune nimic, deoarece nu știa. Suferă însă un atac cerebral, care-l lasă infirm pe viață. Teză de propagandă CIA :

Agenții noștri sînt gata să-și sacrifice viețile pentru a afla informații despre un atac terorist, în timp ce presa, iresponsabilă, moare de grija unui arab care, oricum era dubios! Ar fi normal ca producătorii americani să fie de partea presei în războiul acesteia cu CIA în chestiunea drepturilor civile.

Ei sînt însă pînă la urmă de partea CIA. De unde se vede că pînă și-n America Serviciile Secrete sînt mai influente decît Presa!