SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

DEZVĂLUIRI! Cine sunt hackerii români care au pătruns în sistemul de supraveghere de lângă Casa Albă

DEZVĂLUIRI! Cine sunt hackerii români care au pătruns în sistemul de supraveghere de lângă Casa Albă

Doi hackeri români au spart aproape două treimi din camerele de supraveghere din Washington DC și au încercat apoi să șantajeze autoritățile americane, relatează CNN, care citează mai multe documente...

DEZVĂLUIRI din ARHIVE. Cu cine A REFUZAT Doamna de Fier, Margaret Thatcher, să zboare în același AVION

DEZVĂLUIRI din ARHIVE. Cu cine A REFUZAT Doamna de Fier, Margaret Thatcher, să zboare în același AVION

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a refuzat, o dată, să zboare la Washington de la Londra cu un urs panda gigantic de la Grădina Zoologică, arată documente lansate recent de...

SUA, lovită de o nouă TRAGEDIE! Cel puțin 12 morți într-un INCENDIU la New York - VIDEO

SUA, lovită de o nouă TRAGEDIE! Cel puțin 12 morți într-un INCENDIU la New York - VIDEO

Un incendiu puternic a distrus un bloc de locuințe din cartierul newyorkez Bronx. În urma tragediei cel puțin 12 oameni au murit. „Am trista datorie de a vă spune că...

Are Monica Gabor un fiu cu Mr. Pink?! Irina Columbeanu: „Îl învăț pe fratele meu...”

Are Monica Gabor un fiu cu Mr. Pink?! Irina Columbeanu: „Îl învăț pe fratele meu...”

Irina Columbeanu a avut ocazia să-și petreacă Sărbătorile, pentru prima oară după mai bine de cinci ani, alături de mama ei, în America. Și cum pasiunea ei pentru vlogging este...

Elena Cârstea trăiește visul american alături de fiicele ei! Au petrecut un Craciun cu adevărat minunat

Elena Cârstea trăiește visul american alături de fiicele ei! Au petrecut un Craciun cu adevărat minunat

Nici toată faima din lume şi nici măcar dorul de pământ românesc nu ar putea să o mai rupă pe celebra interpretă Elena Cârstea de viaţa ei perfectă din Palm...

SUA reiau emiterea VIZELOR în Turcia, după conflictul diplomatic din ultimele luni

SUA reiau emiterea VIZELOR în Turcia, după conflictul diplomatic din ultimele luni

Ambasada și consulatele SUA în Turcia reiau serviciile de viză după ce au primit asigurări privind securitatea din partea guvernului turc pentru angajații americani ai consulatelor. SUA și-au suspendat toate...

Rusia avertizează SUA: „Nu vă amestecați în alegerile noastre prezidențiale”

Rusia avertizează SUA: „Nu vă amestecați în alegerile noastre prezidențiale”

Guvernul lui Vladimir Putin acuză SUA de „interferență directă” după ce Departamentul de Stat american a cerut Rusiei să „organizeze alegeri corecte”. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova,...

Palestinienii sunt furioşi pe România. Ambasadorul român a fost convocat de urgenţă

Palestinienii sunt furioşi pe România. Ambasadorul român a fost convocat de urgenţă

Ministerul Palestinian al Afacerilor Externe l-a convocat pe reprezentantul român, după ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că autorităţile române ar trebui să se gândească serios să mute...

Facebook a blocat conturile liderului Ceceniei. Acesta este acuzat de încălcarea drepturilor omului

Facebook a blocat conturile liderului Ceceniei. Acesta este acuzat de încălcarea drepturilor omului

Compania Facebook a blocat conturile de Instagram și Facebook ale liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, care este în lista persoanelor sancționate de către SUA. Informația despre blocarea conturilor a fost confirmată...

Putin a LANSAT ORDINUL care CUTREMURĂ SUA. Se construiește MONSTRUL care va schimba TOT.

Putin a LANSAT ORDINUL care CUTREMURĂ SUA. Se construiește MONSTRUL care va schimba TOT.

Ultimele pregătiri făcute de Rusia arată că războiul mocnit cu SUA a intrat într-o nouă fază. La ordinul lui Putin, rușii construiesc o armă de temut. Federaţia Rusă urmează să...

Noua staţie de cale ferată de lângă Zidul Plângerii va purta numele lui Trump

Noua staţie de cale ferată de lângă Zidul Plângerii va purta numele lui Trump

Această staţie va fi construită în cartierul ebraic al Ierusalimului căreia Israelul intenţionează să-i dea numele lui Donald Trump, amintind astfel decizia istorică, dar controversată, de a recunoaşte oraşul ca...

Primul COPIL care a fost TRIMIS prin POŞTĂ la BUNICI

Primul COPIL care a fost TRIMIS prin POŞTĂ la BUNICI

James Beagle, în vârstă de opt luni, a fost rimul copil trimis prin Poştă la bunici de către părinţii săi, Jesse şi Mathilda, după ce, pe 1 ianuarie 1913, Serviciul...

Să facă stop cardiac: O factură la electricitate de 284 de miliarde de dolari primită de o casnică

Să facă stop cardiac: O factură la electricitate de 284 de miliarde de dolari primită de o casnică

Crăciun de coşmar pentru Mary Horomanski, casnică de 58 de ani din oraşul Erie, Pennsylvanya, mamă a 5 copii, care s-a pomenit cu o factură la electricitate de 284 de...

De Crăciun, SUA a decis să livreze arme letale defensive Ucrainei. Pulsul planetei

De Crăciun, SUA a decis să livreze arme letale defensive Ucrainei. Pulsul planetei

După 3 ani de dezbatere și la 5 ani de la anexarea Crimeii de către Rusia și de la declanșarea agresiunii ruse din Estul Ucrainei, Statele Unite au decis să...

Hans Klemm SURPRINS într-o IPOSTAZĂ INEDITĂ. Ce a spus ambasadorul SUA

Hans Klemm SURPRINS într-o IPOSTAZĂ INEDITĂ. Ce a spus ambasadorul SUA

Hans Klemm, Ambasadorul SUA în România, a fost surprins într-o ipostază mai puțin obișnuită. El a ieșit la cumpărături în supermarket, semn că proviziile s-au cam terminat și la casa...

AVERTISMENT de ULTIMĂ ORĂ! Sute de mii de americani vor fi UCIȘI în RĂZBOIUL cu Coreea de Nord. BREAKING NEWS

AVERTISMENT de ULTIMĂ ORĂ! Sute de mii de americani vor fi UCIȘI în RĂZBOIUL cu Coreea de Nord. BREAKING NEWS

Oamenii lui Vladimir Putin le transmit americanilor că un eventual război împotriva Coreei de Nord ar face foarte multe victime pentru Statele Unite. Din cauza faptului că zeci de mii...

Români, atenţie! CE SE VA ÎNTÂMPLA CU EURO în 2018? Americanii au livrat ceea ce poate fi BOMBA ANULUI

Români, atenţie! CE SE VA ÎNTÂMPLA CU EURO în 2018? Americanii au livrat ceea ce poate fi BOMBA ANULUI

Americanii de la Banca de Investiţii Morgan Stanley au afirmat că valoarea monedei euro va continua să crească, în 2018 ajungând la paritate cu lira sterlină. Potrivit prognozei băncii Morgan...

SCANDAL MONDIAL: După SUA, și Guatemala își mută ambasada la Ierusalim. 128 de state ONU îi țin piept lui Trump

SCANDAL MONDIAL: După SUA, și Guatemala își mută ambasada la Ierusalim. 128 de state ONU îi țin piept lui Trump

Jimmy Morales, preşedintele din Guatemala, a anunţat că ţara își va muta ambasada din Tel Aviv la Ierusalim, după ce Donald Trump a recunosc oficial că acesta din urmă este...

ÎNTÂLNIRE importantă, la BAZA MIHAIL KOGĂLNICEANU, între șeful Statului Major General, NICOLAE CIUCĂ, și GENERALI ai Armatei SUA

ÎNTÂLNIRE importantă, la BAZA MIHAIL KOGĂLNICEANU, între șeful Statului Major General, NICOLAE CIUCĂ, și GENERALI ai Armatei SUA

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, astăzi, în baza militară din Mihail Kogălniceanu, cu secretarul Forțelor Navale Americane, Richard Spencer, și cu comandantul Corpului de Infanterie...

COD ROŞU în SUA. AVERTISMENTUL unui GENERAL a produs panică NAŢIONALĂ: „Vine un RĂZBOI”

COD ROŞU în SUA. AVERTISMENTUL unui GENERAL a produs panică NAŢIONALĂ: „Vine un RĂZBOI”

Generalul Robert Neller, Comandantul Corpului de puşcasi marini ai SUA, a avertizaz toate trupele americane din Norvegia că „vine un război”. „Sper să ma înşel, dar vine un război ”,...