George MAIOR: Va veni o vreme, şi nu cred că o să le facă plăcere unora, când voi putea să vorbesc mai mult
- Gabriel Valentin
- 2 septembrie 2018, 10:36
George Maior, ambasadorul României la Washington și fostul director al SRI, , transmite că cei care îl contestă pot sta liniștiți întrucât nu are nicio intenție politică și nu face ”acțiuni subterane”.
Într-un interviu la Digi 24, fostul director al SRI, George Maior a avertizat că ”va veni o vreme, şi nu cred că o să le facă plăcere unora, când voi putea să vorbesc mai mult”.
Întrebat de ce crede că este invocat atât de des în scandalurile de politică internă, George Maior declarat:
”Poate că există o anumită percepţie că aş putea, ba să coordonez, de la Washington, mişcări, aşa cum s-a afirmat, de altfel, noi mişcări politice, ba să influenţez anumite tendinţe politice, sunt lucruri false. De fapt e o campanie recurentă de ştiri false în ceea ce mă priveşte, de analize fragmentate care vor să proiecteze o anumită imagine. Vreau să resping aceste lucruri”, a spus Maior.
”Eu n-am reacţionat pentru că din această calitate de ambasador nu mă preocupă ceea ce se bârfeşte sau de discută în câmp direct, public, în sens intern. Chiar mă preocupă relaţia aceasta cu SUA şi cred că am construit şi am făcut foarte multe cu resurse foarte puţine, trebuie să subliniez acest lucru, primite de acasă, pentru consolidarea parteneriatului şi evoluţia sa calitativă. Va veni o vreme, şi nu cred că o să le facă plăcere unora, când voi putea să şi vorbesc mai mult, dintr-o calitate, hai să spun, privată. Dar să se liniştească, să se calmeze, nu am nicio intenţie politică, nu fac acţiuni subterane, supraterane, subtext, de tip politic, de tip media etc, cum s-a tot vehiculat. Chiar îmi văd de treabă cât pot de bine şi cu profesionalism, zic eu, acolo”, a mai spus George Maior.
George Maior a mai declarat că îl preocupă luptele politice interne din România, doar din perspectiva consecințelor asupra politicii externe ale țării.
”Politica actuală mă interesează dintr-un singur punct de vedere, să fie suficient de predictibilă, şi este, pentru un punct de vedere extern, în ceea ce priveşte priorităţile strategice legate de România transatlantică, România europeană, relaţia fundamentală din punct de vedere al politicii externe cu SUA, acest parteneriat. Acest lucru funcţionează, restul, bătăliile noastre interne le privim şi noi ca orice spectator privat”, a mai spus Maior.