SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Joe Biden condamnă "atacul brutal" asupra scriitorului Salman Rushdie

Joe Biden condamnă "atacul brutal" asupra scriitorului Salman Rushdie

Preşedintele SUA Joe Biden a condamnat sâmbătă "atacul brutal" asupra scriitorului britanic şi american Salman Rushdie, care se află în stare gravă după ce a fost înjunghiat în cursul unei...

Rusia a confirmat că va avea loc un schimb de prizonieri cu SUA

Rusia a confirmat că va avea loc un schimb de prizonieri cu SUA

Rusia a confirmat pentru prima dată că negocierile privind schimbul de prizonieri între Washington și Moscova care îl implică pe starul WNBA Brittney Griner și pe Paul Whelan sunt în...

Ce informații ascund documentele confiscate de la proprietatea lui Donald Trump

Ce informații ascund documentele confiscate de la proprietatea lui Donald Trump

Agenții federali au confiscat 11 seturi de documente clasificate de la reședința din Mar-a-Lago a fostului președinte Donald Trump, după ce au executat un mandat de percheziție, dintre care unele...

Donald Trump, un candidat mai puternic la alegerile prezidențiale după percheziția FBI? „Acum îl sfătuiesc să intre în luptă”

Donald Trump, un candidat mai puternic la alegerile prezidențiale după percheziția FBI? „Acum îl sfătuiesc să intre în luptă”

Fostul președinte Donald Trump este investigat pentru dispariția unor documente care ar putea amenința securitatea națională a SUA – un fapt care ar putea să-i întărească dorința de a candida...

Victorie importantă pentru Joe Biden. Proiect de lege pentru reducerea inflației a fost aprobat

Victorie importantă pentru Joe Biden. Proiect de lege pentru reducerea inflației a fost aprobat

Camera Reprezentanţilor din SUA, condusă de democraţi, a aprobat vineri un proiect de lege de 430 de miliarde de dolari, considerat cel mai mare pachet de măsuri privind clima din...

Washingtonul acuză din nou Rusia că vrea să organizeze referendumuri în Ucraina, pentru a atrage populația mai aproape de ea

Washingtonul acuză din nou Rusia că vrea să organizeze referendumuri în Ucraina, pentru a atrage populația mai aproape de ea

Washingtonul acuză Moscova că intenționează să organizeze referendumuri în mai multe oraşe din părţi ocupate în estul Ucrainei, într-o tentativă de a le atrage mai aproape de Rusia. Dezvăluirile au...

Cristian Tudor Popescu, scenariu alarmant. Când se va decide soarta omenirii și cine va face jocul

Cristian Tudor Popescu, scenariu alarmant. Când se va decide soarta omenirii și cine va face jocul

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a scris despre felul în care crede că Rusia și China amenință principiile democrației, de o manieră tot mai agresivă. Pe lângă asta, Rusia ar avea...

China acuză SUA pentru criza din Ucraina

China acuză SUA pentru criza din Ucraina

Zhang Hanhui, ambasadorul Chinei la Moscova, a apreciat relația țării sale cu Rusia și a acuzat Statele Unite ale Americii că sunt responsabile pentru „criza ucraineană” într-un interviu acordat agenției...

Chatbot-ul Meta, declarații despre Marck Zuckerberg. „Țara noastră este divizată și el nu a ajutat deloc la asta”

Chatbot-ul Meta, declarații despre Marck Zuckerberg. „Țara noastră este divizată și el nu a ajutat deloc la asta”

Noul prototip chatbot al Meta a declarat că Mark Zuckerberg își exploatează utilizatorii pentru bani. Meta spune că chatbot-ul folosește inteligența artificială și poate discuta aproape orice subiect. Chatbot-ului conceput...

Istoricii l-au avertizat pe Joe Biden despre amenințarea la adresa democrației

Istoricii l-au avertizat pe Joe Biden despre amenințarea la adresa democrației

Președintele Joe Biden s-a întâlnit cu un grup de istorici, la Casa Albă, care l-au avertizat despre amenințările continue la adresa democrației. Surse au declarat pentru presă că experții au...

Lideri de la vârful SUA, țintele unor asasinate. Comploturile din Iran, dezvăluite. Mike Pompeo și John Bolton, printre ținte

Lideri de la vârful SUA, țintele unor asasinate. Comploturile din Iran, dezvăluite. Mike Pompeo și John Bolton, printre ținte

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a lansat miercuri, 10 august, acuzații penale împotriva unui membru al Corpului Gărzii Revoluționare Islamice din Iran. SUA susține că ar fi încercat să...

O pasivitate costisitoare față de China

O pasivitate costisitoare față de China

„Absolut nesăbuită” - așa califica un comentator al politicii externe vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. Și cum China a anunțat luni că exercițiile ei din preajma Taiwanului vor continua,...

Mii de câini din rasa Beagle, salvați dintr-un laborator de experimente din SUA. Animalele bolnave ajungeau să fie ucise, în loc să fie tratate

Mii de câini din rasa Beagle, salvați dintr-un laborator de experimente din SUA. Animalele bolnave ajungeau să fie ucise, în loc să fie tratate

Circa 4000 de câini din rasa Beagle au fost salvați dintr-un laborator american, grație unor organizații non-guvernamentale care au realizat o misiune amplă de salvare. Acum, ONG-urile caută persoane dispuse...

SUA lansează un nou avertisment: „Rușii au început antrenamentele cu dronele iraniene”

SUA lansează un nou avertisment: „Rușii au început antrenamentele cu dronele iraniene”

Un oficial american a anunțat că ruși au început antrenamentele cu drone în Iran în ultimele câteva săptămâni, ca parte a unui acord în care Iranul se pregătește să furnizeze...

Joe Biden a parafat ratificarea aderării la NATO a Suediei și Finlandei: „Putin credea că ne divizează. A cules, dimpotrivă, ceea ce nu a vrut"

Joe Biden a parafat ratificarea aderării la NATO a Suediei și Finlandei: „Putin credea că ne divizează. A cules, dimpotrivă, ceea ce nu a vrut"

Alianța Nord-Atlantică se extinde, drept reacție față de expansionismul agresiv al Rusiei, astfel că SUA a parafat marţi, 9 august 2022, ratificarea aderării Suediei şi Finlandei la NATO. Săptămâna trecută,...

Tensiunea în jurul Taiwanului devine noua normalitate

Tensiunea în jurul Taiwanului devine noua normalitate

Este încă prea devreme pentru a ști cum vor fi poziționate piesele de pe eşicher după escaladarea recentă în jurul Taiwanului, declanșată de vizita pe insulă a președintei Camerei Reprezentanților...

Republicanii din SUA amenință că vor ancheta posibila influenţă politică din spatele percheziţiei FBI la reşedinţa lui Trump

Republicanii din SUA amenință că vor ancheta posibila influenţă politică din spatele percheziţiei FBI la reşedinţa lui Trump

Partidul republicanilor din Statele Unite ale Americii au promis marţi că dacă recapătă controlul asupra Camerei Reprezentanţilor vor începe să ancheteze decizia politică din spatele percheziţiei efectuate de FBI la...

Noua lege promulgată de Joe Biden. Scopul este de a relansa producția de semiconductori

Noua lege promulgată de Joe Biden. Scopul este de a relansa producția de semiconductori

Joe Biden a promulgat o lege care deblochează subvenţii de 52 de miliarde de dolari pentru relansarea producţiei de semiconductori. Președintele SUA a declarat că acest lucru va fi un...

A murit Lamont Dozier, legendarul cântăreț de muzică soul. Avea 81 de ani

A murit Lamont Dozier, legendarul cântăreț de muzică soul. Avea 81 de ani

Cunoscutul cântăreț Lamont Dozier, unul dintre cei mai importanţi cantautori şi producători de muzică soul, care a colaborat cu The Supremes, Marvin Gaye şi The Isley Brothers, a încetat din...

Administrația Biden suspendă politica „Remain in Mexico”, prin care solicitanții de azil erau expulzați în Mexic

Administrația Biden suspendă politica „Remain in Mexico”, prin care solicitanții de azil erau expulzați în Mexic

Administrația Biden a suspendat luni regulile din epoca lui Trump care expulzau în Mexic solicitanții de azil pe timpul examinării dosarului în justiţia americană. Politica fostului președinte american era numită...