SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Joe Biden nu crede că Rusia ar trebui catalogată ca un stat care sponsorizează terorismul

Joe Biden nu crede că Rusia ar trebui catalogată ca un stat care sponsorizează terorismul

Liderul american le-a declarat jurnaliștilor că Rusia nu trebuie etichetată ca stat sponsor al terorismului, doar prin prisma războiului din Ucraina. Declarația lui Joe Biden contrazice afirmațiile făcute de mai...

Rafael Nadal, învins în optimi la US Open. Frances Tiafoe s-a clasat în sferturile ultimului turneu de Mare Şlem al anului

Rafael Nadal, învins în optimi la US Open. Frances Tiafoe s-a clasat în sferturile ultimului turneu de Mare Şlem al anului

În optimile US Open de la New York, Rafael Nadal a avut de înfruntat un adversar redutabil, susținut cu ardoare de spectatorii din tribune. În urma unui meci care a...

Se anunță o scădere a inflației la nivel global. Recesiunea, resimțită cel mai acut în costurile mărfurilor

Se anunță o scădere a inflației la nivel global. Recesiunea, resimțită cel mai acut în costurile mărfurilor

Experții au anunțat că rata anuală a inflației se va situa, pentru 2022, la 6,8%, aceasta fiind proiectată să se reducă la 3,5% în 2023 și la 2,1% în 2024....

Secretul din spatele Ucrainei! Cine este defapt proprietarul de drept al terenurilor agricole

Secretul din spatele Ucrainei! Cine este defapt proprietarul de drept al terenurilor agricole

Terenul agricol al Ucrainei a tot fost unul dintre principalele subiecte ale economiei mondiale. Mulți oameni au dezbătut în legătură cu adevărații proprietari ai vastului pământ. Majoritatea spun că suprafața...

Apariție-surpriză la nunta fiicei ministrului Energiei. Virgil Popescu are susținere la Ambasada Statelor Unite

Apariție-surpriză la nunta fiicei ministrului Energiei. Virgil Popescu are susținere la Ambasada Statelor Unite

Însărcinatul pentru afaceri al ambasadei Statelor Unite la Bucurști, David Muniz, a fost prezent la petrecerea de nuntă a fiicei ministrului Energiei. Virgil Popescu. Acesta este unul dintre cei mai...

„Miroase” a război? Taiwanul se pregătește să cumpere arme de 1 mld. de dolari din SUA

„Miroase” a război? Taiwanul se pregătește să cumpere arme de 1 mld. de dolari din SUA

Un nou război aşteaptă în umbră: SUA se pregăteşte să vândă arme de 1 mld. dolari Taiwanului, pe măsură ce tensiunile cu Beijingul escaladează la cote maxime. SUA intenţionează să...

Trump îl consideră pe Biden un „dușman al statului” și acuză FBI de abuz de putere

Trump îl consideră pe Biden un „dușman al statului” și acuză FBI de abuz de putere

Donald Trump a ripostat la afirmația președintelui american potrivit căreia el și susținătorii săi subminează democrația americană. Fostul lider de la Casa Alba a criticat în termeni duri raidul FBI...

Serena Williams, felicitată public de Joe Biden. Președintele SUA, mesaj în mediul online: „Ai dovedit că orice este posibil”

Serena Williams, felicitată public de Joe Biden. Președintele SUA, mesaj în mediul online: „Ai dovedit că orice este posibil”

Președintele SUA, Joe Biden, a felicitat-o, sâmbătă, pe Serena Williams pentru cariera sa lungă și plină de succese. Mesajul a fost trimis după ce tenismena a fost eliminată de la...

Klaus Iohannis, pozat lângă un asasin. Cristian Coclea și-a omorât partenera

Klaus Iohannis, pozat lângă un asasin. Cristian Coclea și-a omorât partenera

Pe 1 septembrie 2022, Cristian Coclea și-a ucis fosta parteneră și apoi s-a sinucis, au declarat anchetatorii, trupurile celor doi fiind descoperite pe o stradă dintr-un cartier de lux al...

Bărbatul care a furat un avion și a amenințat că îl va prăbuși peste un centru comercial a fost acuzat de furt calificat și amenințări teroriste

Bărbatul care a furat un avion și a amenințat că îl va prăbuși peste un centru comercial a fost acuzat de furt calificat și amenințări teroriste

Un bărbat din SUA care sâmbătă a furat un avion de mici dimensiuni și a amenințat că îl va prăbuși peste un centru comercial a fost acuzat de furt calificat...

Cum a fost desfiinţată o instituţie media călcându-se în picioare primul amendament

Cum a fost desfiinţată o instituţie media călcându-se în picioare primul amendament

Procesul intentat de către celebrul wrestler Hulk Hogan celor de la Gawker nu ar fi făcut probabil atîtea valuri dacă la un moment dat cineva, oricine, nu s-ar fi întrebat:...

Rusia, încă o amenințare nucleară. Statele Unite, luate în vizor. Moscova să oprească livrările de HIMARS

Rusia, încă o amenințare nucleară. Statele Unite, luate în vizor. Moscova să oprească livrările de HIMARS

Rusia solicită Statelor Unite să nu furnizeze Ucrainei arme cu rază lungă de acțiune, precum lansatoarele HIMARS. Viceministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Riabkov, a vorbit din nou despre...

China, sub blocada SUA. America oprește accesul armatei chineze la microcipurile Nvidia

China, sub blocada SUA. America oprește accesul armatei chineze la microcipurile Nvidia

Guvernul american a cerut producătorului de microcipuri Nvidia să oprească exporturile către China pentru a reduce riscul folosirii acestor procesoare. Beijingul consideră că este o tentativă de „blocadă tehnologică”. Guvernul...

Analiză: Destrămarea celor două blocuri geostrategice. Cum s-a ajuns la război. Pașii Occidentului pentru depășirea crizei

Analiză: Destrămarea celor două blocuri geostrategice. Cum s-a ajuns la război. Pașii Occidentului pentru depășirea crizei

Într-o analiză realizată de către economistul Zoltan Pozsar, din cadrul Credit Suisse, alături de personalul Departamentului de Strategie de Investiții al instituției financiare, ne sunt explicate motivele care au dus...

Un poliţist implicat în incidentul de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, condamnat la 10 ani de închisoare

Un poliţist implicat în incidentul de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, condamnat la 10 ani de închisoare

Un agent de poliţie pensionar din New York a fost condamnat la 10 ani de închisoare, la Washington, pentru participarea sa la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021. Aceasta...

Putin, nou obiectiv pentru armata rusă. Referendumul privind aderarea Republicii Populare Donețk la Rusia, anul acesta

Putin, nou obiectiv pentru armata rusă. Referendumul privind aderarea Republicii Populare Donețk la Rusia, anul acesta

Războiul din Ucraina intră în ziua cu numărul 190. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat participanților la Festivalul de Film de la Veneția. Acesta i-a avertizat că Rusia vrea ca...

Americanii au convocat o întâlnire de urgență cu aliații. Unde va avea loc reuniunea şi ce pun la cale cu privire la Ucraina

Americanii au convocat o întâlnire de urgență cu aliații. Unde va avea loc reuniunea şi ce pun la cale cu privire la Ucraina

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin se va întâlni cu toți miniștri din țările aliate pe data de 8 septembrie în Germania. Oficialii vor discuta despre sprijinul Ucrainei în războiul...

Raport Air Force Magazine: Piloții români, un model pentru antrenarea piloților ucraineni

Raport Air Force Magazine: Piloții români, un model pentru antrenarea piloților ucraineni

Aviația ucraineană a rezistat șase luni împotriva unei forțe rusești mult mai numeroase și mult mai avansate din punct de vedere tehnologic, dar congresmenii americani se tem că Rusia ar...

Atac armat în Detroit. Mai multe persoane au fost ucise de focuri de armă trase „la întâmplare”

Atac armat în Detroit. Mai multe persoane au fost ucise de focuri de armă trase „la întâmplare”

Un atac armat a avut loc duminică seară în orașul Detroit, cel mai mare oraș din statul american Michigan, situat lângă granița cu Canada. În urma atacului, trei persoane au...

Două nave de război americane în tranzit în strâmtoarea Taiwan

Două nave de război americane în tranzit în strâmtoarea Taiwan

La scurt timp după manevrele militare chineze inedite din apropierea insulei, această trecere “demonstrează angajamentul Statelor Unite în favoarea unei regiuni indo-pacifice libere și deschise”, a precizat marina militară americană...