Ministrul Justiţiei, despre extrădarea din Turcia a cumnatului lui Mircea Geoană: N-au aflat locația exactă

Ministrul Justiţiei, despre extrădarea din Turcia a cumnatului lui Mircea Geoană: N-au aflat locația exactă Sursa: Poliția Română

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că nu pot începe procedurile de extrădare a fostului preşedinte Eximbank Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, pentru că Interpolul nu are locaţia exactă a acestuia.

Alina Gorghiu, despre extrădarea lui Ionuț Costea

Ionuț Costea,condamnat în mai 2023 pentru complicitate la luare de mită, a fost identificat în Turcia, dar nu poate fi extrădat momentan. ”Acesta a fost ultimele informaţii pe care le-am primit. Interpolul, în schimb, nu a identificat adresa exactă a fugarului, motiv pentru care nu putem demara nicio procedură în justiţia în Turcia. Obligatorie este această condiţie. Trebuie să ştii unde e exact, localizat cu precizie. Rămâne să-şi facă treaba Interpolul”, a declara Alina Gorghiu.

interpol

Interpol. Sursa foto: Arhiva EVZ

Gorghiu speră să încearcă cât mai repede procedurile care ţin de Ministerul Justiției.

Se văd primele efecte ale monitorizării electronice

Ministrul Justiţiei a mai spus, marţi seară, că primele efecte ale monitorizării electronice a persoanelor violente s-au văzut în primele 8 luni ale anului. Nicio persoană care a cerut un astfel de dispozitiv nu a mai fost victima vrunei infracţiuni.

Alina Gorghiu

Alina Gorghiu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

„Pot să vă ofer o primă veste bună şi mulţumesc poliţiilor, parchetelor, instanţelor pentru implicare în acest fenomen. În primele opt luni ale anului 2024, nicio victimă care a apelat la protecţie prin acest mecanism de monitorizare n-a fost victima vreun omor, răni foarte grave, pericol foarte grav la adresa sănătăţii sau a vieţii sale. Asta înseamnă că au fost protejate prin brăţara electronică şi agresorul a fost ţinut deoparte”, a declarat ministrul Justiţiei.

Alina Gorghiu este încrezătoare

Alina Gorghiu a mai spus că, de la 1 octombrie, acest mecanism este disponibil şi pentru cei care sunt sub control judiciar. Ea a declarat că acest mecanism va fi de folos și că Ministerul Justiției va evita cazurile gen Cătălin Cherecheș.

”Avem vreo 6.700 de persoane sub control judiciar, control judiciar pe cauţiune, mult mai puţini, şi persoane care sunt în arest la domiciliu. Vorbim de aproape 1.100 de persoane. Dacă instanţa va dispune pentru genul acesta de inculpat monitorizarea electronică, vom putea evita cazuri celebre, gen Cherecheş, fugar care a decis să plece din ţară înainte de a fi dată soluţia definitivă de către instanţă”, a mai declarat Gorghiu.

Întrebată dacă statul are tot ce-i trebuie pentru a monitoriza aceste personae, Gorghiu a afirmat: ”Guvernul a alocat fonduri, avem softul, avem brăţările, avem tot mecanismul astfel încât să obţinem protecţie pentru victimele infracţiunilor şi, în acelaşi timp, să monitorizăm în cazurile în care instanţa dispune şi inculpaţii din aceste proceduri judiciare. Deci, da, statul român are posibilitatea de astăzi să asigure tot toate tipurile de protecţie”.

Revista presei