rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Scandal imens la granița României. Rusia a sfidat suveranitatea. Reacții de ultimă oră

Scandal imens la granița României. Rusia a sfidat suveranitatea. Reacții de ultimă oră

Republica Moldova regretă deschiderea a 27 de secții de votare în regiunea transnistreană, în contextul alegerilor parlamentare pentru Duma de Stat a Federației Ruse, care au început vineri, 17 septembrie,...

Scandal monstru în Rusia în pragul alegerilor. Ies la iveală secretele lui Serghei Lavrov, diplomatul Kremlinului

Scandal monstru în Rusia în pragul alegerilor. Ies la iveală secretele lui Serghei Lavrov, diplomatul Kremlinului

Lista candidaţilor partidului regimului Putin în alegerile parlamentare programate de vineri până duminică în Rusia este deschisă de ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. El este descris de propaganda rusă...

Anunţ de ultimă oră. OMS suspendă procesul de aprobare pentru vaccinul Sputnik V

Anunţ de ultimă oră. OMS suspendă procesul de aprobare pentru vaccinul Sputnik V

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a suspendat procesul de aprobare pentru vaccinul rusesc Sputnik V COVID din cauza preocupărilor de „fabricație” Un oficial regional al OMS a declarat că procesul...

Prețul gazelor a crescut cu 35 la sută într-o lună. O să fie prăpăd la iarnă!

Prețul gazelor a crescut cu 35 la sută într-o lună. O să fie prăpăd la iarnă!

Nu e vorba numai de liberalizarea de pe piața românească, întreaga Europă este în pragul unei crize a gazelor naturale. Prețurile au crescut cu 35% într-o lună până la niveluri...

Mercenarii ruși "cuceresc" Africa țară cu țară. Avertisment fără precedent al ministrului francez al Apărării

Mercenarii ruși "cuceresc" Africa țară cu țară. Avertisment fără precedent al ministrului francez al Apărării

Franța a lansat un avertisment fără precedent la adresa autorităților din Mali cu privire la acordul pe care această țară pare să-l fi negociat cu compania rusească Wagner pentru furnizarea...

COVID-19 l-a băgat în carantină pe Vladimir Putin. Speculații despre sănătatea liderului de la Kremlin

COVID-19 l-a băgat în carantină pe Vladimir Putin. Speculații despre sănătatea liderului de la Kremlin

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin s-a autoizolat după ce mai multe persoane din anturajul său au fost diagnosticate cu COVID-19. Preşedintele rus Vladimir Putin a decis să intre în...

Rusia a finalizat "arma ideologică periculoasă". Merkel insistă că nu este o „armă”

Rusia a finalizat "arma ideologică periculoasă". Merkel insistă că nu este o „armă”

Gigantul rus Gazprom a anunţat vineri că a încheiat construcţia gazoductului Nord Stream 2 care leagă Rusia de Germania, trecând prin Marea Baltică, graţie căruia Moscova intenţionează să crească exporturile...

Vine „sfârșitul” între SUA şi Rusia? Dacă bat palma se termină totul. Invitație neobișnuită

Vine „sfârșitul” între SUA şi Rusia? Dacă bat palma se termină totul. Invitație neobișnuită

Țarul spațial rus Dmitry Rogozin a lăsat să se înțeleagă că l-a invitat pe Elon Musk la el acasă pentru a discuta despre modalitățile prin care civilizația poate continua în...

Primul pod feroviar interfluvial care leagă China și Rusia a fost finalizat. Reduce timpul de călătorie cu 10 ore. FOTO

Primul pod feroviar interfluvial care leagă China și Rusia a fost finalizat. Reduce timpul de călătorie cu 10 ore. FOTO

La șapte ani de la mult vociferata inaugurare, un nou pod care leagă sistemele feroviare ale Rusiei și Chinei a devenit realitate. Lucrările podului China-Rusia ce poartă denumirea Tongjiang-Nizhneleninskoye au...

Rusia vrea să încalce linia roșie. Ucraina confirmă: „Din păcate, un război este posibil”. Ce se discută la mesele rotunde

Rusia vrea să încalce linia roșie. Ucraina confirmă: „Din păcate, un război este posibil”. Ce se discută la mesele rotunde

Un nou posibil conflict amenință România. Un război cu Rusia are toate șansele să devină realitate. Președintele Ucrainei a transmis, vineri, că dorește să se întâlnească cu omologul său rus,...

Rusia și Belarus încep cele mai mari manevre militare din istorie. 200.000 de soldați și inamici “falși“: Polonia, Lituania și Norvegia

Rusia și Belarus încep cele mai mari manevre militare din istorie. 200.000 de soldați și inamici “falși“: Polonia, Lituania și Norvegia

Rusia și Belarus vor fi locul celor mai mari manevre militare din Europa în ultimele decenii. Totul se petrece în contextul în care Alexandr Lukașenko face tot mai mult pentru...

Încă o durere de cap pentru Putin înaintea alegerilor parlamentare cruciale. Nivelul de trai al rușilor scade îm ritm alert

Încă o durere de cap pentru Putin înaintea alegerilor parlamentare cruciale. Nivelul de trai al rușilor scade îm ritm alert

Nu e de mirare că sprijinul rușilor pentru partidul lui Putin- Rusia Unită- scade constant. Nivelul de trai al rușilor a avut serios de suferit în ultimele luni. Creșterea prețurilor...

Alertă în Germania, chiar înainte de alegeri. Rusia este acuzată de spionaj. Relațiile Germania-SUA riscă să fie distruse

Alertă în Germania, chiar înainte de alegeri. Rusia este acuzată de spionaj. Relațiile Germania-SUA riscă să fie distruse

Noi tensiuni printre autoritățile internaționale. Rusia este suspectată de demararea unor activități ale serviciilor de informații în spațiul politic din Germania. Parchetul federal a anunţat, joi, declanșarea unei anchete pentru...

Rusia trimite avioane militare în Belarus. Suhoi Su-30 pentru „patrularea frontierelor”

Rusia trimite avioane militare în Belarus. Suhoi Su-30 pentru „patrularea frontierelor”

Ministerul Apărării de la Minsk a anunțat, miercuri, că Rusia a trimis avioane militare Suhoi Su-30 în vestul Belarusului pentru a forma un centru de pregătire militară mixt, pentru misiuni...

Partidul lui Putin a descoperit secretul victorie în alegeri. Și în Republica Moldova s-a întâmplat

Partidul lui Putin a descoperit secretul victorie în alegeri. Și în Republica Moldova s-a întâmplat

Vladimir Putin a pus la punct propriul sistem de smart voting. Pentru a-i împiedica pe candidații Opoziției, mașina de fraudare de la Kremlin a trecut la multiplicarea candidaților incomozi. Nu...

Ucraina neagă știrile privind scenariul răpirii a 32 de mercenarilor ruși

Ucraina neagă știrile privind scenariul răpirii a 32 de mercenarilor ruși

Ucraina a intrat în război informațional cu CNN. Reportajul americanilor privind un complot de răpire a 32 de mercenari ruși care au luptat în Crimeea, a fost negat vehement de...

Cum a băgat Vladimir Putin frica asasinatelor în Occident. Istoria secretă

Cum a băgat Vladimir Putin frica asasinatelor în Occident. Istoria secretă

În 2016, un articol din New York Times scris de Michael Schwirtz atrăgea atenția asupra activităților criminale ale Unității 29155. O entitate a agenției de informații militare - GRU -din...

Marea Neagră a fost cedată Rusiei! Cum a fost abandonată România

Marea Neagră a fost cedată Rusiei! Cum a fost abandonată România

Fostul ministru de Externe Adrian Severin explică ce s-a întâmplat la Summitul de la Geneva din 2021. ”La Summitul superputerilor fostei ordini mondiale bipolare de la Geneva (2021), în procesul...

Joe Biden, gata să intre în război cu Putin: Ucraina nu va rămâne niciodată singură în faţa Rusiei

Joe Biden, gata să intre în război cu Putin: Ucraina nu va rămâne niciodată singură în faţa Rusiei

KORRESPONDENT. SUA au promis că vor ajuta Ucraina în războiul din Donbas Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că, în timpul întâlnirii pe care au avut-o recent cu...

Alarmant. Prețurile la gaze au explodat luni: „Iarna aceasta va da lumii o lecție dureroasă”

Alarmant. Prețurile la gaze au explodat luni: „Iarna aceasta va da lumii o lecție dureroasă”

Cotaţiile futures la gaze în Europa au atins valori maxime luni, pe măsură ce cantitatea de gaz rusesc care vine în Europa a fost redus, și s-ar putea dubla la...