Conflictul NATO - Rusia capătă noi valențe. Ce spune Stoltenberg despre război

Conflictul NATO - Rusia capătă noi valențe. Ce spune Stoltenberg despre războisursa: arhiva EVZ

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți, la postul de televiziune CNN, că alianța nord atlantică va trimite răspunsurile sale la proiectele de acorduri rusești privind garanțiile de securitate în paralel cu SUA.

„Finalizăm răspunsurile NATO la propunerile Rusiei, documentul scris pe care îl vom trimite până la sfârşitul acestei săptămâni. Vom face acest lucru în paralel cu SUA” – a declarat secretarul general al NATO, răspunzând la o întrebare în acest sens. Potrivit afirmaţiilor lui Stoltenberg, NATO nu va face compromisuri cu Rusia în ceea ce priveşte dreptul unor sau al altor țări de a adera la Alianță.

Secretarul general al NATO a subliniat că Alianța consideră posibilă discutarea cu Rusia despre probleme legate de „controlul armelor, asigurarea transparenței în exercițiile militare, mecanismele de reducere a riscurilor și alte subiecte ce ţin de securitatea europeană”. „Dar nu suntem dispuşi să facem compromisuri cu privire la principiile de bază, inclusiv dreptul oricărei țări de a-și determina propria cale și de a decide la ce acorduri de securitate să ia parte” – a declarat Stoltenberg, potrivit Rador.

„Luăm toate măsurile necesare pentru a proteja și a apăra toți aliații”

La Camp David, sâmbătă, reședința de vacanță a președinților SUA din statul Maryland, a avut loc o întâlnire între Joe Biden și oficialii armatei.

În urma discuțiilor, decizia președintelui a fost să trimită câteva mii de soldați în statele baltice, dar și în Polonia, Bulgaria și România. În plus, vor fi dislocate în zonă nave de război, dar și avioane de luptă.

„Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja și a apăra toți aliații, inclusiv prin consolidarea părții de est a alianței. Vom răspunde întotdeauna la orice deteriorare a mediului nostru de securitate, inclusiv prin consolidarea apărării colective”, a declarat Jens Stoltenberg, secretar-general al NATO, citat de cotidianul britanic “The Times”.

În acest moment există o alianță împotriva unei posibile agresiuni a Rusiei asupra Ucrainei.

Numărul soldaților trimiși în Europa de Est poate crește până la 50.000. Danemarca va trimite un număr de fregate în Marea Baltică, Spania va trimite vase de război în Marea Neagră și va suplimenta numărul de avioane de luptă care vor face poliție aeriană în zonă.

Ne puteți urmări și pe Google News