Alertă maximă la frontieră. Trupele rusești se pregătesc de luptă în apropierea României

Alertă maximă la frontieră. Trupele rusești se pregătesc de luptă în apropierea RomânieiSursa: Arhiva EVZ

Suspiciunile cu privire la intențiile Rusiei de a declanșa un război în Ucraina sporesc în condițiile în care trupele din Transnistria se pregătesc de luptă.

Grupul Operativ al Trupelor Ruse staționate în Transnistria (GOTR) a efectuat exerciţii pentru pregătirea de luptă. Informația a fost prezentată oficial de serviciul de presă al Districtului militar Vest al Federaţiei Ruse. În subordinea acestuia intră şi contingentul de militari ruşi staționați în partea stângă a Nistrului.

În total, circa 100 de echipamente militare şi tehnică de luptă au fost implicate în manevrele din Transnistria, conform unui comunicat. Oficialii armatei rusei au precizat, însă, că aceste exerciții de luptă au fost planificate de mai multă vreme.

„În cadrul aplicaţiilor au fost exersate acţiuni de primire a armelor şi echipamentului, de pregătire a tehnicii militare pentru ieşirea din bază şi de avansare spre locul de desfăşurare a efectivelor, punându-se accentul pe probleme legate de camuflaj, pregătirea punctelor de tragere şi a tehnicii de luptă”, se arată în comunicat transmis de armata din Rusia.

Situație dificilă în Republica Moldova

Anunțul oficial confirmă o declarație a unui fost deputat moldovean, Chiril Moţpan, care a anticipat acest exerciții. Într-o conferință de presă el a afirmat că armata rusă din Transnistria au planificat exerciții militare, în intervalul 24 – 30 ianuarie, în zona orașului Bender (Tighina).

Acesta a declarat că militarii ruşi vor simula atacuri asupra localităţilor Căuşeni, Varniţa, Gura Bâcului şi Chişinău, potrivit portalului Nokta.md. El a apreciat că Republica Moldova se află într-o situaţie foarte dificilă în contextul tensiunilor legate de Ucraina.

„Noi monitorizăm situaţia şi, bineînţeles, suntem foarte îngrijoraţi. Instituţiile noastre sunt vigilente. Avem şi noi scenarii pe care le luăm în considerare (…), dar ne dorim, aşa cum îşi doreşte toată lumea să se identifice soluţii paşnice la nivel regional”, a afirmat preşedintele Maia Sandu într-un interviu pentru un post de televiziune.

sursa foto. EVZ

Avertismentul Ucrainei cu privire la trupele din Transnistria

Serviciul de informaţii al armatei ucrainene a anunțat că serviciile speciale ruse ar pune la cale provocări împotriva propriilor militari din Transnistria. O astfel de operațiune ar fi menită să justifice o invazie a Ucrainei.

„Urmărim situaţia la toate graniţele şi ne angajăm să asistăm toţi vecinii Ucrainei în pregătirea lor pentru orice acţiuni care ar putea veni din partea Rusiei. Aceasta ar putea să facă mişcări neprevăzute, să utilizeze diverse mijloace, dar suntem în alertă şi suntem pregătiţi să facem faţă planului ei”, a declarat săptămâna trecută ambasadoarea SUA Linda Thomas-Greenfield.

sursa foto: Inquam

Separatiștii de la Tiraspol cer mai multe trupe rusești în zonă

Pe de altă parte, Oleg Beleakov, şeful delegaţiei Tiraspolului în cadrul Comisiei Unificate de Control a pledat consolidarea contingentului rusesc de pe Nistru. El a făcut această declaraţie cu prilejul aprobării, de către guvernul Republicii Moldova a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP).

Deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Oazu Nantoi a comentat că afirmaţiile lui Beleakov sunt orchestrate de Kremlin. El a precizat că acestea au drept scop dezinformarea și manipularea cetățenilor din Republica Moldova.

„Nouă ne rămâne să sperăm că situaţia în Ucraina nu va degrada şi că aceste trupe nu vor fi folosite împotriva Ucrainei, precum şi a Republicii Moldova”, a declarat Oazu Nantoi.