Suntem campioni la creşterea preţurilor în Europa
Un raport întocmit de Biroului de Statistică al Uniunii Europene, pentru perioada 2000 – 2017, arată un fapt îngrijorător. În timp ce, la nivelul Europei, creşterile în ceea ce priveşte...
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.
De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).
După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).
Un raport întocmit de Biroului de Statistică al Uniunii Europene, pentru perioada 2000 – 2017, arată un fapt îngrijorător. În timp ce, la nivelul Europei, creşterile în ceea ce priveşte...
În Europa, inclusiv în România, sunt alocate anual 150 milioane de euro pentru distribuirea în școli a fructelor şi legumelor şi 100 milioane de euro pentru lapte şi alte produse...
Space Apps, un concurs anual organizat de NASA, demarează şi în România, informează platforma economică Startup Cafe. Instituția caută români specializați în programare, cercetare ştiinţifică, design, storyteller, construcții, software, dar...
Ministerul Turismului a stabilit reducerea TVA la 5%, de la 9%, pentru cazare şi restaurant şi eliminarea redevenţelor pentru apa termală şi minerală în sectorul balnear. Scopul este atragerea turiștilor...
Naționala de fotbal a României se pregătește la Mogoșoaia pentru „dubla” cu Muntenegru și Serbia din Liga Națiunilor. Vineri, 7 septembrie, „tricolorii” evoluează la Ploiești (ora 21.45), împotriva prime formații,...
Compania Ford Motor, care are o fabrică și în România, ar putea să înceteze să mai producă trei dintre actualele sale modele şi să elimine până la 24.000 de locuri...
Potrivit datelor publicate de agenția europeană de statistică, Eurostat, prețurile la bunuri și servicii în perioada 2000-2007, în Uniunea Europeană au crescut, pe ansamblu, cu 36,5%, în timp ce în...
ANM a anunțat un cod galben de furtuni, valabil în mai multe județe din România. Meteorologii avertizează că vom avea parte de o instabilitate atmsoferică ridicată. ANM a emis un...
Ministerul Turismului a stabilit mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în sectorului turismului, precum reducerea TVA la 5% pentru cazare şi restaurant şi eliminarea redevenţelor pentru apa termală şi minerală...
Pe mai multe drumuri naționale din România, circulația a fost întreruptă din cauza inundațiilor care au afecta partea carosabilă. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la...
Vremea. ANM a anunțat că temperaturile la începutul lunii septembrie vor fi cuprinse între 30 și 33 de grade Celsius, lucru neobișnuit pentru această perioadă a anului. Potrivit ANM, vremea...
Dezvoltarea relaţiilor româno-americane, în principal, în domeniul militar, indiferent dacă vorbim de relaţii bilaterale directe sau în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, conferăţării noastre un rol strategic tot mai important în regiune....
Momentul Gabriela Firea de sîmbătă, 1 septembrie 2018, a fost văzut ca un moment de revoluție în PSD. Eu nu cred că asta e semnificația. În PSD nu poate avea...
Meteorologii din România avertizează că un ciclon se îndreaptă spre țara noastră, vremea urmând să sufere modificări substanțiale în perioada următoare. Ciclonul s-a generat în partea central-sudică a continentului iar...
George Maior, ambasadorul României la Washington și fostul director al SRI, , transmite că cei care îl contestă pot sta liniștiți întrucât nu are nicio intenție politică și nu face...
Surpriză emoționantă în ultima seară a Cerbului de Aur Toți K1 pentru România este un program pregătit special de marile talente ale scenei muzicale românești, pentru ultima seară a Cerbului...
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s confirmă ratingul României pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi moneda locală la BBB-A-3, cu perspectivă stabilă. Standard & Poor's susține...
Maşinile electrice par a fi la mare căutare în România. Cel puţin aşa o dovedeşte un raport conceput de EV-Volumes, care, potrivit Mediafax, a fost întocmit de curând şi care...
Iancu Caracota, senator PNL, cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, printr-un comunicat, să înceapă măsurile de prevenţie pentru pesta micilor rumegătoare, care afectează ovinele şi caprinele, focare ale aceste boli fiind...
Președinte Romalimenta, Sorin Minea a declarat la un post de televiziune că în România creșterea porcului va dispărea în următorii 20 de ani. "Medicul veterinar creează un plan, dar el...