Încă două penitenciare în România. De unde vin banii?
- Alin Br ăileanu
- 20 noiembrie 2018, 10:34
Două noi penitenciare, cu o capacitate totală de 1.900 de locuri, vor fi construite în România, în baza unui împrumut de 177 de milioane de euro, aprobat Guvern.
Executivul s-a împrumutat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) cu scopul de a consolida sistemul penitenciar şi de a îmbunătăţi condiţiile de detenţie, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Astfel, fondurile CEB vor fi utilizate pentru construirea unui penitenciar cu o capacitate de 1.000 de locuri în localitatea Berceni, judeţul Prahova, iar în localitatea Unguriu, judeţul Vrancea, va fi ridicat un penitenciar care va putea primi 900 de deţinuţi.
"Împrumutul furnizat de CEB reprezintă o contribuţie majoră la planurile guvernamentale de îmbunătăţire a calităţii şi capacităţii instituţiilor penitenciare, în conformitate cu calendarul de măsuri 2018 - 2024 pentru soluţionarea supraaglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie, adoptat prin Memorandum de către Guvernul României", precizează ANP.
În plus, CEB va sprijini construirea de facilităţi pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare, inclusiv pentru formare şi dezvoltare profesională, în oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, şi în localitatea Rodbav, judeţul Braşov, precizează comunicatul ANP.