romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Noaptea răfuielilor dintre generali. Unul, militar de carieră, celălalt, militar și om politic

Noaptea răfuielilor dintre generali. Unul, militar de carieră, celălalt, militar și om politic

În ediția de vineri, Evenimentul zilei a prezentat filmul intrării Armatei Române în Budapesta în august 1919, cu scopul de a elibera capitala Ungariei de trupele bolșevice. În ceea ce...

Ovidiu Lipan Țăndărică: „Ca să fii promovat în România, trebuie să dai ceva înapoi din ce ai primit”

Ovidiu Lipan Țăndărică: „Ca să fii promovat în România, trebuie să dai ceva înapoi din ce ai primit”

Unul dintre cei mai carismatici și mai iubiți toboșari români din toate timpurile, cel care s-a numărat printre fondatorii formației Phoenix, Liviu Lipan Țăndărică, s-a confesat redactorilor Evz. Reîntors în...

România are drumuri proaste? STAI SĂ LE VEZI PE ALE RUŞILOR. Durere-n amortizoare şi nu numai... Galerie foto din altă lume

România are drumuri proaste? STAI SĂ LE VEZI PE ALE RUŞILOR. Durere-n amortizoare şi nu numai... Galerie foto din altă lume

Orice șofer s-a plâns cel puțin o dată despre calitatea uneori deplorabilă a drumurilor din țara sa. În Rusia, totuși, unele probleme depășesc imaginația unui om obișnuit și ajung în...

România, în PERICOL! Expuși ununei BOMBE ECOLOGICE. Avertismentul CRUNT de ULTIMĂ ORĂ

România, în PERICOL! Expuși ununei BOMBE ECOLOGICE. Avertismentul CRUNT de ULTIMĂ ORĂ

Cazul zecilor de mii de porci îngropați după pesta porcină africană poate naște un dezastru pentru România. Afirmația aparține unuia dintre cei mai mari crescători de suine. Conform acestuia, doar...

Comisarul Corina Crețu LEAGĂ România de UNGARIA. A DAT 200 de MILIOANE de EURO pentru un proiect

Comisarul Corina Crețu LEAGĂ România de UNGARIA. A DAT 200 de MILIOANE de EURO pentru un proiect

Ungaria va beneficia de fonduri de coeziune în valoare de aproape 200 de milioane de euro pentru a construi o autostradă între Berettyóújfalu (în apropiere de punctul de trecere al...

Incendiu PUTERNIC DE VEGETAȚIE și în România! Se intervine DE URGENȚĂ pentru stingerea focului

Incendiu PUTERNIC DE VEGETAȚIE și în România! Se intervine DE URGENȚĂ pentru stingerea focului

Un incendiu de vegetație a izbucnit, sâmbătă seară, la un fond forestier, între alea Ştevia şi Unghia, din Azuga, judeţul Prahova. Pompierii militari intervin pentru stingerea flăcărilor. Din primele informații,...

Gafa lui Fifor: Rusia AMENINȚĂ România

Gafa lui Fifor: Rusia AMENINȚĂ România

După ce ministrul Apărării, Mihai Fifor a vorbit de „rachete balistice” la Deveselu, ambasada Rusiei a postat un mesaj amenințător. „Dacă ieri unele părți din teritoriul României nu știau ce...

REVOLTĂTOR. Politician român arestat pentru furt în SUA

REVOLTĂTOR. Politician român arestat pentru furt în SUA

În vârstă de 50 de ani, politicianul a fost încătușat de polițiștii americani la începutul acestei săptămâni. George Piha este acuzat că a furat, în ultimele 48 de ore înainte...

VISELE UNOR COPII EXCEPŢIONALI S-AU ÎMPLINIT CU AJUTORUL „CÂŞTIGĂ ROMÂNIA!”

VISELE UNOR COPII EXCEPŢIONALI S-AU ÎMPLINIT CU AJUTORUL „CÂŞTIGĂ ROMÂNIA!”

Cu premiile câştigate în ediţiile speciale ale concursului de cultură-generală, difuzat de TVR 2, 15 copii din satele izolate de munte vor merge pentru prima dată la mare. În luna...

Situația TRAFICULUI pe drumurile naționale și în Capitală. Se circulă cu DIFICULTATE în județul Alba

Situația TRAFICULUI pe drumurile naționale și în Capitală. Se circulă cu DIFICULTATE în județul Alba

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră în judeţul Alba, se circulă pe un fir, alternativ în ambele sensuri pe DN1 Teiuş-Aiud, la kilometrul...

Au avut loc DOUĂ CUTREMURE. Au fost unele destul de SERIOASE

Au avut loc DOUĂ CUTREMURE. Au fost unele destul de SERIOASE

Potrivit informațiilor furnizate de către Institutul Național Pentru Fizica Pământului, joi, 2 august s-au produs două seisme. Unul dintre acestea a fost înregistrat în Serbia, având o magnitudine de 2.3...

Bistrițeanca Doina Pană a purtat costumul popular de-a lungul și de-a latul lumii

Bistrițeanca Doina Pană a purtat costumul popular de-a lungul și de-a latul lumii

Doina Pană este, înainte de orice, dascăl. A stat la catedră 29 de ani, după care a decis să se arunce în politică. A fost și este deputat de Bistrița...

Scandal între „titani”. Dinu l-a jignit pe Ienei. Stelistul a răspuns: „Eu am avut rezultate mai bune decât el!”

Scandal între „titani”. Dinu l-a jignit pe Ienei. Stelistul a răspuns: „Eu am avut rezultate mai bune decât el!”

Două dintre cele mai reprezentative personaje din fotbalul românesc au dat startul unui „derby” al declarațiilor. Cornel Dinu, legendarul jucător al lui Dinamo, a împlinit, ieri, vârsta de 70 de...

România, între coprolalie și dislexie. Editorial de Ingrid Mocanu

România, între coprolalie și dislexie. Editorial de Ingrid Mocanu

În anul 1885, Gilles de la Tourette, neurologul francez descoperea o nouă afecţiune psihică şi neurologică, „sindromul Tourette”, afecţiunea purtând și denumirea de „boala care te face să înjuri” sau...

Evenimentul major din Primul Război Mondial. 99 de ani de când sergentul Iordan din Craiova și-a pus opinca pe Parlamentul de la Budapesta

Evenimentul major din Primul Război Mondial. 99 de ani de când sergentul Iordan din Craiova și-a pus opinca pe Parlamentul de la Budapesta

1919. Palatul Parlamentului din Budapesta a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Șeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, din Craiova. Românii nu dăduseră jos steagul...

Ilie Dobre se pregătește de retragere. „Nu mai comentez la Radio România Actualități nici pentru un miliard de euro pe zi”

Ilie Dobre se pregătește de retragere. „Nu mai comentez la Radio România Actualități nici pentru un miliard de euro pe zi”

Popularul comentator radio se va pensiona, la finalul lunii septembrie, după 34 de ani de activitate. Este decis să nu mai relateze meciuri pentru Radio România Actualități și să lase...

ALERTĂ meteo în toată țara. Un fenomen extrem de periculos va ajunge peste ROMÂNIA

ALERTĂ meteo în toată țara. Un fenomen extrem de periculos va ajunge peste ROMÂNIA

Valul de praf saharian va ajunge şi în România, dar la scară mai mică. Spania şi Portugalia vor fi cele mai afectate ţări în zilele următoare de praful saharian care...

TERORIST expulzat din România. SRI a reacționat FERM

TERORIST expulzat din România. SRI a reacționat FERM

SRI a anunțat că un cetățean originar din Irak, aflat în legătură cu o grupare teroristă din Orientul Mijlociu, a fost expulzat din România! Măsura a fost luată în baza...

Mireal Rădoi va antrena o echipă națională. Tehncianul va debuta luna viitoare, împotriva Portugaliei

Mireal Rădoi va antrena o echipă națională. Tehncianul va debuta luna viitoare, împotriva Portugaliei

Mirel Rădoi va pregăti echipa națională de tineret a României, după ce a fost numit în funcție de Comitetul Executiv al FRF. Membrii Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal...

Situația TRAFICULUI pe drumurile naționale și în BUCUREȘTI. Se circulă cu DIFICULTATE pe mai multe DRUMURI NAȚIONALE

Situația TRAFICULUI pe drumurile naționale și în BUCUREȘTI. Se circulă cu DIFICULTATE pe mai multe DRUMURI NAȚIONALE

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme...