Patriarhul Daniel

Patriarhul Daniel (nume laic: Dan Ilie Ciobotea; născut la 22 iulie 1951, la Dobrești, comuna Bara) este conducătorul Bisericii Ortodoxe Române și arhiepiscop al Bucureștilor din 2007.

Este al șaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind ales după decesul patriarhului Teoctist. Sub conducerea sa, Biserica Ortodoxă Română a continuat să joace un rol semnificativ în viața socială și religioasă din România, prin inițiative legate de construcția și renovarea bisericilor.

Născut în satul Dobrești, județul Timiș, Daniel a urmat studii teologice în țară și în străinătate, obținând titlul de doctor în teologie la Strasbourg în 1979. Înainte de a fi ales patriarh, a fost mitropolit al Moldovei și Bucovinei din 1990. În această perioadă, s-a remarcat prin implicarea în reconstrucția lăcașurilor de cult și prin eforturile de dezvoltare a dialogului ecumenic.

Alegerea sa ca patriarh a avut loc la 12 septembrie 2007, iar din acel moment a coordonat atât activitățile interne ale Bisericii, cât și relațiile cu autoritățile statului. A inițiat construcția Catedralei Mântuirii Neamului, unul dintre cele mai importante proiecte ale Bisericii Ortodoxe Române din ultimele decenii.

Pe parcursul mandatului său, patriarhul Daniel a promovat valorile tradiționale ale credinței ortodoxe și continuă să fie o figură centrală în Biserica Ortodoxă Română și în societatea românească. Promovează dialogul interreligios și implicarea activă a Bisericii în probleme sociale și culturale, accentuând solidaritatea față de persoanele sărace și marginalizate.

Patriarhul Daniel este cunoscut pentru susținerea sa a educației religioase în școli și pentru eforturile de modernizare a instituțiilor bisericești.

La data de 1 martie 1990, protosinghelul dr. Daniel Ciobotea a fost ales, la propunerea mitropolitului Nicolae Corneanu, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul „Lugojanul”, fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990.

La data de 7 iunie 1990 a fost ales, iar la 1 iulie 1990 a fost înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Din anul 1992, este profesor de teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Participă, în continuare, la o serie de întruniri ecumenice peste hotare: de pildă, a condus delegația Bisericii Ortodoxe Române la a VII-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra (1992).

Deține numeroase funcții pe plan bisericesc și ecumenic printre care: Reprezentant al Comisiei Sinodale Naționale pentru Educația Religioasă, Președinte al Comisiei Teologice și Liturgice a Sfântului Sinod (fosta comisie pentru învățământ), Membru fondator și membru de onoare al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (București), Membru al Comitetului Executiv și Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Geneva, 1991-1998), Membru al Prezidiului și Comitetului Central al Conferinței Bisericilor Europene (din 1990), Vicepreședinte al celei de-a II-a Adunări Generale a Conferinței Bisericilor Europene (Graz, 1997).

ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, este fondatorul a numeroase instituții printre care: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoșani, Dorohoi, Iași și Piatra Neamț, Academia Laică „Sf. Ioan de la Neamț”, Mănăstirea Neamț, Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru”-Durău, Institutul Ecumenic „Sf. Nicolae”-Iași, Centrul de Conservare și Restaurare a Patrimoniului Religios „Resurrectio”, Centrul de educație și informare medicală Providența II - 2002, Institutul social-caritativ Diaconia - 2003, și altele.

Pe plan social-caritativ, Mitropolitul Daniel a înființat o serie de instituții sociale printre care: Asociația creștină Pelerinul (Iași, 1996); Cabinetul stomatologic St. Pantelimon (Iași, 1993); Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România (Iași, 1993); Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iași, 1994); Cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău (1993-1995); Dispensar policlinic „Sf. Ap. Petru și Pavel” (1998); Centrul de diagnostic și tratament Providența (2000); Fundația Solidaritate și Speranță (2002); Centrul de educație și informare medicală Providența II (2002); Institutul social-caritativ Diaconia (2003).

ÎPS Mitropolit Daniel este și fondator de publicații religioase printre care „Vestitorul Ortodoxiei”, periodic de informație bisericească, teologie și spiritualitate al Patriarhiei Române), „Candela Moldovei”, buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și „Teologie și Viață, Revistă de gândire și spiritualitate (fosta revistă ”Mitropolia Moldovei și Sucevei„).

ÎPS Daniel a organizat numeroase simpozioane, colocvii, congrese naționale și internaționale, și organizează permanent programe culturale, educative și filantropice. La inițiativa IPS Daniel, a fost înființat postul de Radio Trinitas al Mitropoliei Moldovei (1998), care a devenit repede cel mai bun radio ortodox din țară.

ÎPS Daniel i se datorează aducerea moaștelor unor sfinți și a unor relicve sfinte la Iași și în eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, precum fragmentul din lemnul Sfintei Cruci care se păstrează la Mănăstirea „Xiropotamu” din Muntele Athos-Grecia (1992), moaștele Sfântului Apostol Andrei de la Patras-Grecia (1996), moaștele Sf. Gheorghe de la Livadia-Grecia (2000), Brâul Maicii Domnului de la Volos-Grecia (2001), moaștele Sf. Ioan Casian de la Marsilia-Franța (2002), moaștele Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir de la Tesalonic-Grecia (2003), fragment din lemnul Sfintei Cruci ce se păstrează la Mănăstirea Panaghia Soumela, Veria-Grecia (2004) sau fragment din moaștele Sfântului Apostol Pavel de la mănăstirea Panaghia Soumela, Veria-Grecia (2005).

Patriarhul Daniel despre Iliescu: A schimbat orientarea politică a României

Patriarhul Daniel despre Iliescu: A schimbat orientarea politică a României

Patriarhul Daniel, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe la moartea fostului președinte Ion Iliescu, evidențiind faptul că politicianul a avut o atitudine de respect față de...

Patriarhul Daniel, cuvinte alese pentru cei bolnavi: Lipsurile și infirmitățile trupești și sufletești ne îndeamnă să descoperim sensul existenței

Patriarhul Daniel, cuvinte alese pentru cei bolnavi: Lipsurile și infirmitățile trupești și sufletești ne îndeamnă să descoperim sensul existenței

În predica rostită duminică la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Patriarhul Daniel a vorbit despre rolul credinței în procesul vindecării. Reprezentantul BOR a amintit episodul biblic în care doi...

Tensiuni între BOR și Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Patriarhia se gândește la următoarea mutare

Tensiuni între BOR și Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Patriarhia se gândește la următoarea mutare

După acuzațiile formulate de Mitropolitul Epifanie privind poziția BOR față de credincioșii români din Ucraina, Patriarhia Română anunță că va analiza situația în cadrul unui viitor sinod, promițând un răspuns...

Sfaturi de la Patriarhul Daniel pentru români. Ce ar trebui să facem în ziua de naștere

Sfaturi de la Patriarhul Daniel pentru români. Ce ar trebui să facem în ziua de naștere

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat marți, cu ocazia zilei sale de naștere, că aniversarea este un prilej de recunoștință față de Dumnezeu pentru darul vieții, dar și față...

Patriarhul Daniel, în centrul atenției. Aniversare cu rugăciune și recunoștință

Patriarhul Daniel, în centrul atenției. Aniversare cu rugăciune și recunoștință

Patriarhul Daniel își serbează ziua de naștere. Marți, 22 iulie 2025, Biserica Ortodoxă Română marchează un moment special: aniversarea zilei de naștere a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române...

Cine sunt cele 16 femei canonizate de Biserică. Soţii, mame și maici devin sfinte în calendarul ortodox

Cine sunt cele 16 femei canonizate de Biserică. Soţii, mame și maici devin sfinte în calendarul ortodox

Canonizarea a 16 femei sfinte, inclusiv Maria Brâncoveanu, soția Sfântului Constantin Brâncoveanu, va avea loc în Anul comemorativ dedicat sfintelor femei din calendar (2026), a anunțat Patriarhul Daniel în ședința...

Gigi Becali are un plan măreț: O să-i dau pe spate pe toți

Gigi Becali are un plan măreț: O să-i dau pe spate pe toți

Gigi Becali a luat o decizie neașteptată după ce i s-a interzis să cânte în strana Catedralei Patriarhale, din cauza lipsei „competențelor muzicale”. Gigi Becali: Eu și în casă cânt...

Vocea lui Becali, considerată „deranjantă”. Patriarhia i-a interzis cântarea la strană

Vocea lui Becali, considerată „deranjantă”. Patriarhia i-a interzis cântarea la strană

Gigi Becali nu mai are voie să cânte la slujbele de la Catedrala Patriarhală. După ce a aflat că are interdicție, fostul deputat AUR a declarat că va respecta decizia...

Sinodul va adăuga noi sfinți în calendar. Anunțul Patriarhului Daniel

Sinodul va adăuga noi sfinți în calendar. Anunțul Patriarhului Daniel

Patriarhul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a găzduit Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Ierarhii s-au întrunit marți la Reședința Patriarhală din Capitală. Patriarhul Daniel, despre sărbătoarea dedicată sfinților din familia...

Patriarhul Daniel: Sfinții Împărați Constantin și Elena, modele pentru toți împărații

Patriarhul Daniel: Sfinții Împărați Constantin și Elena, modele pentru toți împărații

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a declarat cu ocazia sărbătorii „Sfinților Împărați Constantin și Elena", hramul istoric al Catedralei Patriarhale, că acești sfinți au fost protectori, apărători, păzitori...

Patriarhul Daniel, victima unui fals electoral creat cu inteligență artificială.

Patriarhul Daniel, victima unui fals electoral creat cu inteligență artificială.

În ultimele zile, un videoclip fals a circulat pe rețelele de socializare, prezentându-l pe Patriarhul Daniel în postura unui susținător al unui anumit candidat în alegerile prezidențiale. Videoclipul fals cu...

Moartea Papei Francisc. Mesajul de condoleanțe al Patriarhului Daniel

Moartea Papei Francisc. Mesajul de condoleanțe al Patriarhului Daniel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, liderul Bisericii Ortodoxe Române, și-a exprimat profunda tristețe și compasiune la vestea trecerii în neființă a Suveranului Pontif, Papa Francisc. Patriarhul Daniel a adresat un mesaj...

Învierea lui Hristos este izvor de pace și bucurie - Patriarhul Daniel

Învierea lui Hristos este izvor de pace și bucurie - Patriarhul Daniel

„Cuvintele Nu vă temeți! adresate femeilor venite la mormânt, mai întâi de către înger, iar apoi de însuși Iisus Hristos Cel Înviat, care le-a întâmpinat și le-a spus: Bucurați-vă, nu...

Patriarhul Daniel: Iubirea smerită şi milostivă este mai tare decât păcatul şi moartea

Patriarhul Daniel: Iubirea smerită şi milostivă este mai tare decât păcatul şi moartea

Credincioșii ortodocși și catolici vor sărbători Sfintele Paști peste trei zile. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în bisericile din toată țara va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar cei prezenți vor...

Sfinţirea Marelui Mir, la Catedrala Patriarhală. Programul slujbelor liturgice

Sfinţirea Marelui Mir, la Catedrala Patriarhală. Programul slujbelor liturgice

Sfinţirea Marelui Mir este permisă numai Bisericilor Ortodoxe autocefale, în Biserica Ortodoxă Română evenimentul având loc pentru a 23-a oară de la primirea autocefaliei. Sfinţirea Marelui Mir, la Catedrala Patriarhală....

Traseul Luminii Sfinte. De la Ierusalim la Otopeni, apoi spre bisericile din întreaga țară

Traseul Luminii Sfinte. De la Ierusalim la Otopeni, apoi spre bisericile din întreaga țară

Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Tradiția aducerii Luminii de la Ierusalim, începută de...

Patriarhul Daniel: Mirul, un simbol al sfințeniei și frumuseții liturgice a Bisericii

Patriarhul Daniel: Mirul, un simbol al sfințeniei și frumuseții liturgice a Bisericii

În predica din Duminica Floriilor, cu o zi înainte de Săptămâna Patimilor, Patriarhul Daniel le-a vorbit credincioșilor ortodocși despre darurile aduse lui Hristos de către Biserică, menționând că cel mai...

Scandalul provocat de preotul pro-rus Mega continuă

Scandalul provocat de preotul pro-rus Mega continuă

Cancelaria Sfântului Sinod, din cadrul Patriarhiei Române, lasă judecata preotului orădean Ciprian Mega la discreția Consistoriului Eparhiei Oradea. Chiar dacă, în acest moment, sunt implicați în dispută și sunt actori...

Postul Paștelui 2025. Patriarhul Daniel: Cine postește, dar nu se roagă, nu se sfințește

Postul Paștelui 2025. Patriarhul Daniel: Cine postește, dar nu se roagă, nu se sfințește

Postul Paștelui a început astăzi, 3 martie, și durează șase săptămâni, iar Patriarhul Daniel le-a oferit câteva sfaturi credincioșilor. Preasfinția sa a transmis că nu trebuie să postim pentru a...

Decizii majore ale Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv pentru preoții implicați în politică

Decizii majore ale Bisericii Ortodoxe Române, inclusiv pentru preoții implicați în politică

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit astăzi la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, pentru o ședință de lucru. Cu acest prilej, au fost luate mai multe...