Patriarhul Bartolomeu I, la Catedrala Națională: Dumnezeu să binecuvânteze această ţară şi pe voi toţi

Patriarhul Bartolomeu I, la Catedrala Națională: Dumnezeu să binecuvânteze această ţară şi pe voi toţiSursa foto: Basilica.ro

Pictura în mozaic de tradiţie bizantină a Catedralei Naţionale a fost sfinţită duminică de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa unui sobor impresionant: 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi. Evenimentul marchează una dintre cele mai importante etape de finalizare a Catedralei Naționale, la șapte ani de la sfințirea Altarului din 2018.

Patriarhul Daniel: „O mărturie a unității în Ortodoxie”

În cuvântul său, Patriarhul Daniel a vorbit despre semnificația prezenței Patriarhului Ecumenic la ambele momente majore din istoria recentă a Catedralei:

„Prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu I, atât la sfinţirea Altarului Catedralei Naţionale din Bucureşti în 2018, cât şi anul acesta, 2025, la sfinţirea picturii Catedralei, este o mărturie a unităţii în ortodoxie şi a sprijinului constant al Patriarhiei Ecumenice pentru libertatea administrativă şi demnitatea bisericilor locale.”

Catedrala Națională

Sursa: Inquam Photos/

Patriarhul Daniel a amintit și de recunoașterea celor patru sfinți cuvioși români aghioriți de către Patriarhia Ecumenică — Dionisie Vatopedinul de la Colciu, Petroniu, Nifon și Nectarie Protopsaltul de la Prodromu —, numindu-i „modele concrete de comuniune și cooperare în Domnul nostru Iisus Hristos”.

„Dragostea de sfinţi a Sanctităţii Sale apropie mai mult bisericile ortodoxe surori (...). Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să folosim această împlinire ca pe un moment luminos de binecuvântare şi bucurie, de întărire a credinţei şi a iubirii frăţeşti (...). Sărbătorirea unui eveniment în Biserică poate fi şi un moment de reînnoire a misiunii, o reîmprospătare spirituală pentru un nou început, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.”

Patriarhul Bartolomeu I: „Sfânta icoană, răspunsul puternic al teologiei ortodoxe”

La finalul ceremoniei, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a rostit un cuvânt despre importanța icoanelor și tradiției bizantine, amintind totodată de două momente istorice ale Bisericii Ortodoxe Române: împlinirea a 140 de ani de la autocefalie (1885) și 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie (1925).

„Sfânta icoană nu este o simplă lucrare de artă, nici un element decorativ al bisericilor, al mănăstirilor sau al caselor noastre, ci este răspunsul puternic al teologiei ortodoxe împotriva ereziilor care tăgăduiesc adevărul întrupării Fiului lui Dumnezeu şi al celor care nu primesc îndumnezeirea omului prin har.”

„Domnul să binecuvânteze această țară”

Patriarhul Bartolomeu a vorbit despre moștenirea artistică a artei bizantine, evocând locurile unde aceasta a înflorit: Constantinopol, Sfântul Munte Athos, Tesalonic, Creta, Cappadocia, Cipru, Ravenna și mănăstirile Moldovei.

„Arta bizantină a icoanei şi a mozaicului a dat naştere unor capodopere unice şi nepieritoare.  Aceste opere sunt admirate, cercetate şi studiate chiar şi de către oameni de ştiinţă, artişti şi iubitori ai frumosului din afara spaţiului creştin. De aceea sunt fireşti bucuria şi entuziasmul nostru duhovnicesc de astăzi, la finalizarea şi sfinţirea solemnă a picturii acestui prea frumos lăcaş de cult. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.”

În încheiere, Patriarhul Ecumenic a rostit o binecuvântare pentru România:  „Ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze, să sfinţească, să mântuiască acest oraş, această ţară şi pe voi toţi, împreună cu rugătorii, dăruindu-vă cele de folos pentru mântuire. Amin.”