parlamentul european

Parlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de decizii la nivelul UE.

Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene și pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.

Parlamentul exercită rolul de colegislator, având, împreună cu Consiliul, competența de a adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii. De asemenea, el supraveghează activitatea Comisiei și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele naționale din țările UE, care își aduc și ele contribuția.

Parlamentul a dobândit tot mai multe competențe prin modificările succesive ale tratatelor europene, modificări care au consolidat influența singurei instituții a Uniunii Europene alese prin vot direct.

Cristian Buşoi, întâlnire cu Mario Draghi la Strasbourg. Se dorește un Acord Industrial în UE

Cristian Buşoi, întâlnire cu Mario Draghi la Strasbourg. Se dorește un Acord Industrial în UE

Cristian Buşoi, președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a vorbit cu Mario Draghi despre necesitatea unui Acord Industrial în UE. Cristian Bușoi s-a întâlnit cu...

Valérie Hayer deschide lista pentru PE a partidului lui Macron

Valérie Hayer deschide lista pentru PE a partidului lui Macron

Europarlamentara Valérie Hayer a fost aleasă de președintele Emmanuel Macron pentru a deschide lista taberei prezidențiale la alegerile europene. Aleasă pentru prima dată la Bruxelles în 2019 pe lista „macronistă”,...

Ce se întâmplă cu motoarele cu ardere internă în Uniunea Europeană. Cererea unui producător auto

Ce se întâmplă cu motoarele cu ardere internă în Uniunea Europeană. Cererea unui producător auto

Un mare producător de vehicule electrice solicită oficialilor de la Bruxelles să nu renunțe la obiectivul propus, pentru 2035, de a interzice vânzarea automobilelor noi echipate cu motoare pe benzină...

Cine este Tamás Sulyok, nominalizat de Fidesz la funcția de președinte al Ungariei

Cine este Tamás Sulyok, nominalizat de Fidesz la funcția de președinte al Ungariei

Tamás Sulyok, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, a fost nominalizat de Fidesz la funcţia de preşedinte al Ungariei. Tamás Sulyok, actualul şef al Curţii Constituţionale, ar putea deveni preşedintele Ungariei...

Listă comună la europarlamentare, candidații proprii la locale. Când se iese la vot

Listă comună la europarlamentare, candidații proprii la locale. Când se iese la vot

Liderii coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au ieșit în urmă cu scurt timp la declarații pentru a anunțat datele la care românii vor fi chemați la vot. Update: Nicolae...

Spionaj la Bruxelles. Telefoanele oficialilor, supravegheate

Spionaj la Bruxelles. Telefoanele oficialilor, supravegheate

Spionaj la Bruxelles. În urma descoperirii unor urme de spionaj pe două dispozitive, Parlamentul European a solicitat membrilor Subcomisiei pentru Apărare să își verifice telefoanele pentru a detecta eventuale programe...

A fost aprobată varianta digitală a monedei euro. Ce se schimbă

A fost aprobată varianta digitală a monedei euro. Ce se schimbă

Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European a aprobat implementarea variantei digitale a monedei euro. Comisia LIBE, inclusiv cu votul a 3 europarlamentari români, a...

Economiile Occidentului devin necompetitive și nici planeta nu e salvată - Răzvan Dumitrescu

Economiile Occidentului devin necompetitive și nici planeta nu e salvată - Răzvan Dumitrescu

Energia verde. În plină campanie la Parlamentul European unde se susține proiectul „zero emisii” până în 2035, jurnalistul Răzvan Dimitrescu arată că acest plan este greu de dus până la...

Dragoș Dolănescu reîncălzește scandalul cu Ionuț. Afirmațiile care pun gaz peste foc

Dragoș Dolănescu reîncălzește scandalul cu Ionuț. Afirmațiile care pun gaz peste foc

Scnadalul în familia Dolănescu este pe cale să reizbucnească după ce fiul cel mic al regretatului cântăreț de muzică populară a făcut o serie de afirmații la adresa fratelui său...

Vești proaste pentru șoferi. Noile măsuri adoptate la nivel european

Vești proaste pentru șoferi. Noile măsuri adoptate la nivel european

Șoferii care au permisul suspendat într-o ţară UE, nu vor mai putea conduce în niciun stat european. Directiva a fost adoptată de Parlamentul european și a fost prezentată ca o...

Uniunea Europeană înăsprește regulile pentru producătorii de electrocasnice. Reparația, obligatorie

Uniunea Europeană înăsprește regulile pentru producătorii de electrocasnice. Reparația, obligatorie

Reprezentanții Parlamentului UE și cei ai statelor membre au ajuns la un acord privind obligația producătorilor de a repara unele produse, printre care electrocasnicele și dispozitivele electronice de zi cu...

Klaus Iohannis s-a adresat țărilor din UE. Mesajul transmis în Parlamentul European

Klaus Iohannis s-a adresat țărilor din UE. Mesajul transmis în Parlamentul European

Klaus Iohannis a subliniat, în Parlamentul European, importanța continuării sprijinului pentru Ucraina în fața agresiunii ruse. Klaus Iohannis s-a adresat implicit țărilor care ar putea să manifeste ezitări în acest...

Klaus Iohannis, în Parlamentul European. Propuneri pentru a aborda provocările Uniunii Europene

Klaus Iohannis, în Parlamentul European. Propuneri pentru a aborda provocările Uniunii Europene

Miercuri, Președintele Klaus Iohannis va susține un discurs în fața plenului Parlamentului European, care se va întruni în sesiune la Strasbourg, în cadrul dezbaterii cu tema „This is Europe”. Președinta...

Vestea cea mare despre electrocasnice. Nu te va mai costa totul atât de mult

Vestea cea mare despre electrocasnice. Nu te va mai costa totul atât de mult

Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu privind directiva care promovează repararea bunurilor defecte sau defecte, cunoscută și sub numele de directiva privind dreptul la reparare (sau...

Focuri la Parlamentul European. Tensiunea crește de la o oră la asta. Protestul agricultorilor blochează Bruxelles. Foto

Focuri la Parlamentul European. Tensiunea crește de la o oră la asta. Protestul agricultorilor blochează Bruxelles. Foto

Fermierii belgieni au dat foc în fața Parlamentului European, chiar înainte de începerea summit-ului Consiliului European, în cadrul căruia se încearcă acordarea unui ajutor financiar pentru Ucraina. Update. Protestatarii furioși...

Proces împotriva unui europarlamentar din Letonia, după ce a fost acuzat de spionaj pentru Rusia

Proces împotriva unui europarlamentar din Letonia, după ce a fost acuzat de spionaj pentru Rusia

Luni, Parlamentul European a început o anchetă privind acuzațiile că Tatjana Zdanoka, membru al legislativului UE din Letonia, ar fi activat în calitate de spion rus pe parcursul mai multor...

USR mai primește o lovitură. După demisia Elenei Lasconi, un alt membru părăsește barca

USR mai primește o lovitură. După demisia Elenei Lasconi, un alt membru părăsește barca

După scandalul cu Elena Lasconi, USR mai încasează o lovitură. Eurodeputatul Nicu Ștefănuță și-a dat demisia din partid. Într-o conferință de presă demnitarul român a declarat că va candida în...

Sondaj Avangarde pentru europarlamentare: PSD - 31%, PNL - 21%, AUR - 19%

Sondaj Avangarde pentru europarlamentare: PSD - 31%, PNL - 21%, AUR - 19%

Ultimul sondaj realizat de Avangarde a analizat intenția de vot a electoratului român în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Partidul Social Democrat este...

Alegeri europarlamentare 2024. Partidele de dreapta cresc în popularitate

Alegeri europarlamentare 2024. Partidele de dreapta cresc în popularitate

Alegeri europarlamentare 2024. Un nou studiu făcut la nivelul Uniunea Europeană arată că se va înregistra o creștere a popularității partidelor antieuropene, populiste, de dreapta, și o scădere considerabilă a sprijinului...

Rareș Bogdan, mesaj pentru fermieri: UE a plătit 80% din tractoarele agricultorilor români

Rareș Bogdan, mesaj pentru fermieri: UE a plătit 80% din tractoarele agricultorilor români

Rareș Bogdan, în contextul protestelor, a evidențiat rolul pe care-l au fondurile europene în agricultura României. Eurodeputatul a evidențiat că 80% din banii fermierilor pentru utilaje și tractoare provin de...