DNA promite mai multe dosare de mare corupție
Direcția Națională Anticorupție trebuie să se întoarcă la scopul principal pentru care a fost înființată. Astfel, cazurile mari de corupție ar trebui să fie prioritizate. Anunțul a fost făcut chiar...
Parlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de decizii la nivelul UE.
Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene și pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.
Parlamentul exercită rolul de colegislator, având, împreună cu Consiliul, competența de a adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii. De asemenea, el supraveghează activitatea Comisiei și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele naționale din țările UE, care își aduc și ele contribuția.
Parlamentul a dobândit tot mai multe competențe prin modificările succesive ale tratatelor europene, modificări care au consolidat influența singurei instituții a Uniunii Europene alese prin vot direct.
Direcția Națională Anticorupție trebuie să se întoarcă la scopul principal pentru care a fost înființată. Astfel, cazurile mari de corupție ar trebui să fie prioritizate. Anunțul a fost făcut chiar...
Marine Le Pen a efectuat o vizită surpriză la Budapesta. Lidera extremismului din Franța a purtat discuții cu premierul ungar Viktor Orban. Cei doi ar fi abordat tema creșterii dreptei...
O parte din țările se pregătesc să renunțe la trecerea pe ora de iarnă. Peste 140 de țări care aveau acest obicei, au renunțat la schimbarea aceasta majoră. Trecerea la...
Parlamentul European a cerut să fie emis mandat de arestare pentru preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko. Alexandr Lukaşenko, căutat la fel ca Vladimir Putin. Parlamentul European a declarat că liderul belarus,...
Rareș Bogdan îi acuză pe liderii Uniunii Europene că nu pun suficientă presiune pe Austria în dosarul aderării României la Schengen. Politicianul liberal a folosit cuvinte dure la adresa liderilor...
Austria bună de plată. Votul negativ, la propunerea de aderare la Schengen, dat României și Bulgariei ar putea costa scump guvernul de la Viena. Experții de la Bruxelles fac socoteli...
Majoritatea parlamentară europeană ar putea fi formată după alegerile parlamentare viitoare din partide anti-europene și pro-ruse. Partide anti-europene și pro-ruse ar putea forma majoritatea din Parlamentul European după următoarele alegeri....
Eurodeputatul Cristian Bușoi a transmis opiniei publice prin canalul de comunicare Facebook că persoana desemnată de Bulgaria pentru a prelua funcția de comisar european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și...
Comisia Europeană se regrupează. Frans Timmermans îi spune adio Ursulei von der Leyen Frans Timmermans, persoana însărcinată să coordoneze politicile ambițioase ale UE în materie de climă, a demisionat din...
Claudiu Târziu, unul dintre liderii de imagine ai AUR, a explicat care sunt problemele formațiunii sale cu ideologia lansată de Comisia Europeană. Senatorul a anunțat un mare obiectiv al partidului....
Parlamentul European a aprobat miercuri închirierea unei noi clădiri în apropierea sediului său din Strasbourg, pe care Franţa i-a propus să o închirieze la un preţ preferenţial cu speranţa de...
Deputatul european Siegfried Mureşan, negociator-şef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024, a făcut o serie de declarații importante în urma primelor negocieri privind Bugetul Uniunii Europene pentru...
Parlamentul European s-a adresat Tibunalului de la Haga să elibereze mandat de arestare şi să-l atragă la răspundere pentru crime de război în Ucraina pe aliatul lui Vladimir Putin din...
Fostul președinte Traian Băsescu a fost surprins zilele trecute într-un avion, o cursă București - Strasbourg. Ales europarlamentar pe listele PMP, fostul șef al statului își respctă obligațiile politice și...
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit după ce s-a prăbușit de la etajul patru al unui bloc din orașul Voluntari. După primele cercetări, poliția a ajuns...
Consiliul European a adoptat un nou regulament privind bateriile telefoanelor mobile. Producătorii de dispozitibe mobile vor trebui să își adapteze toate gadget-urilor la cerința Uniunii Europene. Consiliul European a adoptat...
O lege care urmărește să combată schimbările climatice este aprig dezbătută în Parlamentul European. Există multe discuții în jurul acestui subiect, iar votul a fost strâns. Așa-numita lege a naturii...
Acuzațiile aduse de europarlamentarul român Cristian Terheș președintei Comisiei Europene încep să capete contur. Tot mai multe voci din cadrul legislativului blocului comunitar o acuză pe Ursula von der Leyen...
Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terhes a lansat un avertisment cu privire la legea votată miercuri în Parlamentul European. Acesta susține că drepturile fundamentale ale oamenilor sunt încălcate și că acest proiect...
Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi a anunţat că s-a dat undă verde în plenul Parlamentului European pentru EMA Fees (Taxele Agenției Europene a Medicamentelor). Această decizie va aduce beneficii semnificative în...