ministerul transporturilor

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) este organul de specialitate al administrației publice centrale care stabilește politica în domeniul transporturilor la nivel național, elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și armonizare a activităților de transport în cadrul politicii generale a Guvernului și îndeplinește rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor. Înființat la data de 22 ianuarie 1862, sub denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice", a fost condus de Dimitrie Cornea, primul ministru al transporturilor al României moderne

Ministerul Transporturilor reprezintă autoritatea de stat în domeniul transporturilor, pe care o exercită direct sau prin organisme tehnice specializate, instituții publice subordonate, unități care funcționează sub autoritatea ori coordonarea sa sau societăți comerciale autorizate.

PSD îi APLICĂ LOVITURA DE GRAȚIE lui Iohannis. Președintele, acuzat oficial de „COMPLICITATE de NATURĂ PENALĂ”. Breaking news

PSD îi APLICĂ LOVITURA DE GRAȚIE lui Iohannis. Președintele, acuzat oficial de „COMPLICITATE de NATURĂ PENALĂ”. Breaking news

Vineri, conform unui comunicat de presă, PSD afirmă că președintele Klaus Iohannis „a intrat într-o complicitate de natură penală cu procurorul general al României”, iar prin refuzul de a emite...

Premierul Dăncilă îi DĂ ȘAH lui Iohannis. MIȘACRE BOMBĂ în RĂZBOIUL dintre PALATE

Premierul Dăncilă îi DĂ ȘAH lui Iohannis. MIȘACRE BOMBĂ în RĂZBOIUL dintre PALATE

Premierul Viorica Dăncilă a decis ce va face în continuare, după anunțul făcut vineri de Klaus Iohannis și anume că nu o va numi pe Lia Olguța Vasilescu la Dezvoltare...

Un NUME GREU din PSD a pus TUNURILE pe Iohannis. PLANUL președinteului ar putea SCHIMBA TOTUL

Un NUME GREU din PSD a pus TUNURILE pe Iohannis. PLANUL președinteului ar putea SCHIMBA TOTUL

Vineri, pe contul personal de Facebook, deputatul Cătălin Nechifor a scris că refuzul președintelui Klaus Iohannis de a numi miniștrii propuși la Dezvoltare și Transporturi întărește ideea potrivit căreia planul...

Dăncilă naște noi controverse. DORINȚA de final de an, un AVION PRIVAT din bani PUBLICI! Breaking News

Dăncilă naște noi controverse. DORINȚA de final de an, un AVION PRIVAT din bani PUBLICI! Breaking News

La ultima conferinţă de presă, premierul României, Viorica Dăncilă a declarat că îşi doreşte ca demnitarii români să aibă un avion oficial care să deservească numai deplasările externe oficiale Ea...

Săptămâna NEAGRĂ în România. Încă un tren a deraiat. S-a intervenit de URGENŢĂ

Săptămâna NEAGRĂ în România. Încă un tren a deraiat. S-a intervenit de URGENŢĂ

Căile Ferate Române traversează cea mai gravă criză din ultimii 20 de ani. Lipsa investiţiilor a făcut ca doar în ultima săptămână, pe şinele din întreaga ţară, să aibă loc...

ADIO, Gara de Nord din București. Declarații pentru o PREMIERĂ ISTORICĂ

ADIO, Gara de Nord din București. Declarații pentru o PREMIERĂ ISTORICĂ

Primarul Sectorului 1 al Capitalei a afirmat miercuri că doreşte revenirea asupra unui proiect în legătură cu mutarea legendarei Gara de Nord. Primarul consideră că prin mutarea gării ar rămâne...

Aeroportul Otopeni se extinde. Sute de locuinţe vor fi demolate. De când încep EXPROPRIERILE

Aeroportul Otopeni se extinde. Sute de locuinţe vor fi demolate. De când încep EXPROPRIERILE

Potrivit unui proiect ce aparţine Ministerului Transporturilor 700 de imobile de pe o suprafaţă totală de 5 milioane metri pătraţi din apropierea Aeroportului Otopeni trebuie să fie expropriate începând cu...

Ministerul Transporturilor a dat aviz. Vor începe lucrările la podul peste Dunăre

Ministerul Transporturilor a dat aviz. Vor începe lucrările la podul peste Dunăre

Ministerul Transporturilor a emis autorizația de începere a lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre ce urmează să lege județele Tulcea și Brăila. În urma unui comunicat de presă, emis de...

Captivi în ministere. Stănescu și Șova ar putea fi menținuți în funcție până când vrea președintele. Doar CCR îi poate elibera

Captivi în ministere. Stănescu și Șova ar putea fi menținuți în funcție până când vrea președintele. Doar CCR îi poate elibera

Președintele Klaus Iohannis a trimis, în termen, Curții Constituționale punctul său de vedere referitor la sesizarea făcută de premierul Viorica Dăncilă, în care reclamă un conflict juridic de natură constituțională...

Veşti PROASTE în prag de sărbători. Cea mai mare Federaţie a sindicaliştilor ceferişti din România se pregătește de grevă

Veşti PROASTE în prag de sărbători. Cea mai mare Federaţie a sindicaliştilor ceferişti din România se pregătește de grevă

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane au anunţat că în perioada Sărbătorilor de iarnă salariaţii ar putea intra in grevă din cauza negocierilor eşuate pe care le-au avut reprezentanţii...

Lucian Șova și Ministerul Transporturilor, pe final de mandat. „Vrea să-i treacă autostrada prin fața casei”

Lucian Șova și Ministerul Transporturilor, pe final de mandat. „Vrea să-i treacă autostrada prin fața casei”

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, zilele trecute, că studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru autostrada Bacău – Brașov va fi depus la ANAP pentru a fi...

SCANDAL la ANTENA 3. Ministrul a dat CĂRȚILE pe FAȚĂ. „Am FOTOGRAFII”

SCANDAL la ANTENA 3. Ministrul a dat CĂRȚILE pe FAȚĂ. „Am FOTOGRAFII”

Între jurnalistul Radu Tudor de la Antena 3 și ministrul demisionar de la Transporturi, Lucian Șova, a avut un schimb dur de replici după ce prezentatorul tv a afirmat că...

Autostrada Transilvania va fi gata de 1 Decembrie

Autostrada Transilvania va fi gata de 1 Decembrie

Lucian Șova, ministrul demisionar al Transporturilor, se află astăzi într-o vizită de lucru pe șantierul Autostrăzii A3, numită și Autostrada Transilvania. Acesta speră ca până de 1 Decembrie autostrada să...

Va fi HAOS! Anunț de la NIVEL ÎNALT. Toți ROMÂNII trebuie să ȘTIE ASTA

Va fi HAOS! Anunț de la NIVEL ÎNALT. Toți ROMÂNII trebuie să ȘTIE ASTA

Sindicaliştii de la Metrou au anunțat zilele trecute că au stabilit ca începând cu 21 noiembrie, miercuri, să declanşeze greva generală pe perioadă nedeterminată, între orele 4:00 - 16:00, scoțând...

HAOS la METROU, în CAPITALĂ! Un MILION de BUCUREȘTENI vor fi LOVIȚI CUMPLIT

HAOS la METROU, în CAPITALĂ! Un MILION de BUCUREȘTENI vor fi LOVIȚI CUMPLIT

Joi, Ion Rădoi, președinte Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), a declarat că angajații Metrorex și-au reluat activitatea, iar trenurile de metrou circulă normal. De asemenea, acesta a adăugat că...

ALERTĂ în CAPITALĂ! METROREX se pregătește de GREVĂ GENERALĂ

ALERTĂ în CAPITALĂ! METROREX se pregătește de GREVĂ GENERALĂ

Sindicaliștii de la metrou anunță că ar putea declanșa grevă generală în perioada 10-15 noiembrie, potrivit Digi 24.q Contractul colectiv de muncă expiră mâine, iar până acum nu s-a ajuns...

Transportatorii români sunt DISPERAȚI. Zeci de camioane româneşti sunt SECHESTRATE. Tăcerea SUSPECTĂ a autorităților române. A fost sesizată Comisia Europeană

Transportatorii români sunt DISPERAȚI. Zeci de camioane româneşti sunt SECHESTRATE. Tăcerea SUSPECTĂ a autorităților române. A fost sesizată Comisia Europeană

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a luat hotărârea de a sesiza Comisia Europeană reclamând o situație care există de mai mult timp. Camioanele românești sunt oprite aproape cu regularitate...

Dezbatere cu SCANDAL. Transportatorii cer DEMISIA ministrului Lucian Șova

Dezbatere cu SCANDAL. Transportatorii cer DEMISIA ministrului Lucian Șova

Transportatorii - membri ai COTAR şi FORT – au cerut marți demisia ministrului Transporturilor susținând că Ordinul pe care l-a propus pentru modificarea prevederilor referitoare la transporturile rutiere va deschide...

Cum pierde Româniea bani de la UE. Călin Popescu Tăriceanu nu are NICIO REZERVĂ față de CRITICILE europarlamentarului Corina Crețu

Cum pierde Româniea bani de la UE. Călin Popescu Tăriceanu nu are NICIO REZERVĂ față de CRITICILE europarlamentarului Corina Crețu

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este de acord cu criticile aduse de europarlamentarul Corina Crețu în legătură cu situația infrastructurii din țara noastră. Corina Crețu a avertizat...

Ministrul Transporturilor Lucian Șova a recunoscut : Am construit „foarte puţin şi destul de haotic”

Ministrul Transporturilor Lucian Șova a recunoscut : Am construit „foarte puţin şi destul de haotic”

Lucian Șova, ministrul Transporturilor a recunoscut că în ultimii 30 de ani s-au construit foarte puține drumuri dar ar vrea ca în mandatul său să finalizeze proiectele deja începute. Lucian...