Cuc este pus la zid! Vremuri noi, probleme vechi. Când va remedia Guvernul această situație
- Iulia Moise
- 10 martie 2019, 15:53
Conform comunicatului de presă remis redacției, deputatul PNL Laurențiu Leoreanu lansează acuzații la adresa ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, susținând că acesta face economii și întârzie Autostrada Unirii. De asemenea, liberalul îi cere ministrului să prezinte un calendar realist.
„Deşi au trecut mai bine de 3 luni de la promulgarea legii privind aprobarea obiectivului de investiţii pentru Autostrada Unirii, singurul pas în direcţia aceasta făcut de Ministerul Transporturilor a fost lansarea unei licitaţii pentru completarea studiului de fezabilitate. Acest prim pas în direcţia demarării proiectului a venit oricum mai târziu decât prevede legea - avem, aşadar, o primă întârziere bifată de acest guvern al incompetenţei.
De asemenea, potrivit unui ordin din 2018 al Ministerului Transporturilor şi Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, în termen de 2-4 luni de la începerea procedurii de achiziţie ar trebui să avem un contract atribuit. În calitate de co-iniţiator al legii, de coordonator al campaniei PNL pentru construirea Autostrăzii, dar şi ca deputat de Neamţ, mă simt dator moral şi politic, alături de colegii din PNL, să monitorizez atent felul în care PSD gestionează acest proiect”, scrie în comunicat.
„O altă dovadă că ministerul Transporturilor a început cu stângul acest proiect încă de la început este faptul că deşi în lege scrie clar că ministerul trebuie să se ocupe de coordonarea Autostrăzii, aflăm că tronsonul Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni va fi gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Este un tertip clasic - ministerul îşi deleagă atribuţiile ca să nu poarte întreaga răspundere pentru eventuale tergiversări sau nereguli.
Problemele nu se opresc aici - în cazul tronsonului de care va fi responsabil CNAIR, respectiv Târgu Mureş-Târgu Neamţ, a fost scos la licitaţie un contract de 30 milioane lei pentru completarea studiului de fezabilitate. Numeroşi specialişti avertizează deja că această sumă este mult prea mică, în 2014 alocându-se mai mult decât dublu pentru aceeaşi procedură”, suține Leoreanu.
„Ministrul Cuc trebuie să prezinte urgent un calendar realist pentru proiectul Autostrăzii Unirii şi un plan de acţiune transparent, care să includă toţi paşii procedurali pe care îi face Ministerul Transporturilor. Să nu uităm că tot sub un guvern PSD a avut loc ultimul eşec legat de Autostrada din Moldova, două licitaţii pentru studiile de fezabilitate au fost anulate, iar un contract de execuţie a fost suspendat. Să nu uităm, de asemenea, că ministrul Cuc are deja un mare eşec la activ - Autostrada A7, unde nu a performat decât prin amânări.
Imediat după data de 20 martie, când expiră termenul pentru înscrierea în sistemul de licitaţii, avem nevoie de o prezentare a ofertelor depuse şi de un termen pentru pasul următor. În lipsa unei transparenţe totale a acestui proces, ar putea dura chiar şi un secol până vom vedea Autostrada Unirii construită”, conchide Laurenți Leoreanu.