Medeea Marinescu

Florin Piersic nu poate renunța la acest obicei. Îi surprinde pe cei din sală de fiecare dată

Florin Piersic nu poate renunța la acest obicei. Îi surprinde pe cei din sală de fiecare dată

Colegii lui Florin Piersic au povestit că acesta are un obicei la care nu poate renunța. Actorul le face surprize fanilor din sală la fiecare spectacol și încearcă să le...

Destinul tragic al Gildei Manolescu, fetița bună din „Maria Mirabela”. A murit la 34 de ani, după ce a trecut prin traume cumplite

Destinul tragic al Gildei Manolescu, fetița bună din „Maria Mirabela”. A murit la 34 de ani, după ce a trecut prin traume cumplite

Vă amintiți de filmul fantastic pentru copii din anii '80, intitulat „Maria Mirabela”? Deși Medeea Marinescu, în rolul Mirabelei, a devenit ulterior una dintre cele mai de succes și îndrăgite...

Medeea Marinescu, mesaj dur pentru compania Tarom. A fost nevoită să aștepte ore întregi în aeroport

Medeea Marinescu, mesaj dur pentru compania Tarom. A fost nevoită să aștepte ore întregi în aeroport

Actrița Medeea Marinescu a răbufnit după ce a aflat că zborul ei va avea întârziere. Aceasta i-a transmis lui Sorin Grindeanu că trebuie să sancționeze compania Tarom pentru a nu...

Adio, Florin Piersic! Pandemia l-a învins. A fost sfârșitul pentru marele actor...

Adio, Florin Piersic! Pandemia l-a învins. A fost sfârșitul pentru marele actor...

Celebrul actor român Florin Piersic a fost învins de pandemie: se teme să mai meargă pe scenă! Cu toate acestea, artistul speră că, odată trecută molima, va reveni. Medeea Marinescu,...

Florin Piersic n-a scăpat de Covid-19! Au sosit ultimele veşti despre marele actor

Florin Piersic n-a scăpat de Covid-19! Au sosit ultimele veşti despre marele actor

Veste foarte tristă pentru fanii legendarului actor Florin Piersic: spectacolele sale programate în august au fost anulate. Din cauza creşterii cazurilor noi de infectare cu Covid-19, absenţa de 6 luni...

Florin Piersic a făcut-o şi pe asta! La 84 de ani… Nimeni nu mai credea în marele său vis

Florin Piersic a făcut-o şi pe asta! La 84 de ani… Nimeni nu mai credea în marele său vis

Florin Piersic are toate motivele să fie unul dintre cei mai fericiţi actori din România. Alături de actriţa Medeea Marinescu, marele actor va relua piesa de teatru „Străini în noapte”...

Mesajul Medeei Marinescu, Ambasadoare a Acordului de la Paris pentru România, despre SCHIMBĂRILE CLIMATICE. „Make our planet great again!”

Mesajul Medeei Marinescu, Ambasadoare a Acordului de la Paris pentru România, despre SCHIMBĂRILE CLIMATICE. „Make our planet great again!”

Schimbările climatice reprezintă o urgență la nivel mondial, iar soluțiile globale propuse de Acordul de la Paris nu trebuie refuzate, potrivit actriței Medeea Marinescu, Ambasadoare a Acordului de la Paris...

Ce a mai spus Banciu despre SCANDALUL MOMENTULUI de la Digi 24

Ce a mai spus Banciu despre SCANDALUL MOMENTULUI de la Digi 24

Banciu a vorbit în și în ediția de joi a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre scandalul de la Digi 24, scandal provocat de Dragos Pătaru. Mai exact, realizatorul emisiunii Starea...

FESTIVAL DE TEATRU, inspirat din PROTESTELE ROMÂNILOR. “Scena ca o stradă” a atras la Reşiţa peste 600 de actori şi regizori

FESTIVAL DE TEATRU, inspirat din PROTESTELE ROMÂNILOR. “Scena ca o stradă” a atras la Reşiţa peste 600 de actori şi regizori

Dacă România a fost, în ultimele săptămâni, scena unor proteste masive de stradă, la Reşiţa a fost organizat un eveniment cultural cu nume inspirat din mişcările sociale care frămână ţara...

Eugen Doga, compozitorul care culege muzica lăsată de Dumnezeu

Eugen Doga, compozitorul care culege muzica lăsată de Dumnezeu

Trăiește la București, la Moscova, la Chișinău. Muzica sa vindecă și bucură sufl ete. Compozitorul Eugen Doga spune că scrie muzica pe care o culege bobiță cu bobiță de aur,...

Actrița Medeea Marinescu, distinsă cu Ordinul francez al Meritului, în grad de Cavaler

Actrița Medeea Marinescu, distinsă cu Ordinul francez al Meritului, în grad de Cavaler

Medeea Marinescu, actriță și ambasadoare a Conferinței Paris Climat 2015 și a Acordului de la Paris, în România, va fi distinsă cu Ordinul național al Meritului în grad de Cavaler....

Taxă uriașă la UNATC! Marius Manole: ,,Din banii aştia ar trebui să le dea studenților şi talent”

Taxă uriașă la UNATC! Marius Manole: ,,Din banii aştia ar trebui să le dea studenților şi talent”

Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografi că (UNATC) începe admiterea pentru viitorii actori, regizori şi scenarişti din România. Locurile la facultate sunt puţine, la fel ca şi perspectivele pe...

MEMORIA APEI, un spectacol al stărilor extreme, în premieră la TNB

MEMORIA APEI, un spectacol al stărilor extreme, în premieră la TNB

Piesa distinsă cu premiul Laurence Olivier, în anul 2000, „Memoria apei”, de Shelagh Stephenson, este adusă în scenă şi în România, la Teatrul Național din București, după o serie de...

„Nu lăsa pe nimeni să-ți spună cine ești!” | VEDETA EVZ

„Nu lăsa pe nimeni să-ți spună cine ești!” | VEDETA EVZ

O puștoaică de numai 16 ani, Andreea Coscai, a descoperit o formulă magică a succesului: să ai puterea să fii tu însuți, indiferent de ce părere au ceilalți. Mâine își...

„Memoria apei”, iubire, frustrări, ocolișuri

„Memoria apei”, iubire, frustrări, ocolișuri

Piesa distinsă cu premiul Laurence Olivier, în anul 2000, „Memoria apei”, de Shelagh Stephenson, este adusă în scenă la Teatrul Național din București, după o serie de montări internaţionale de...

Ion Caramitru și alți mari actori cântă de Sărbători pe scena mare a Teatrului Național!

Ion Caramitru și alți mari actori cântă de Sărbători pe scena mare a Teatrului Național!

Mari actori cântă la Național. MAGIC NAŢIONAL, în 19 şi 29 decembrie 2015, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti!        Un minunat...

Piesa de teatru ”Străini în Noapte” a devenit un fenomen în România. Florin Piersic și Medeea Marinescu, reţeta succesului

Piesa de teatru ”Străini în Noapte” a devenit un fenomen în România. Florin Piersic și Medeea Marinescu, reţeta succesului

În luna decembrie, bucureștenii vor avea o nouă ocazie să ia parte la întâlnirea cu doi actori magnifici, Florin Piersic și Medeea Marinescu, evoluând în piesa de teatru de succes,...

Florin Piersic și Medeea Marinescu, împreună pe scena Teatrului Național București

Florin Piersic și Medeea Marinescu, împreună pe scena Teatrului Național București

În luna decembrie, bucureștenii vor avea o nouă ocazie să ia parte la întâlnirea cu doi actori magnifici: Florin Piersic și Medeea Marinescu. Aceștia vor evolua în piesa de teatru...

TOPUL PIESELOR DE TEATRU jucate la cererea publicului și după sute de spectacole

TOPUL PIESELOR DE TEATRU jucate la cererea publicului și după sute de spectacole

„Dineu cu proști”, „Vizita bătrânei doamne” și „Străini în noapte” printre cele mai îndrăgite La cinci ani de la premieră, „Dineu cu proști”, comedia autorului francez Francis Veber, în regia...

De ce n-a rămas „Maria Mirabela” în Franța, în urmă cu 10 ani

De ce n-a rămas „Maria Mirabela” în Franța, în urmă cu 10 ani

Culisele propunerii primite de actrița româncă ce i-a vrăjit pe francezi Medeea Marinescu este o actriță binecunoscută în Europa după rolurile din filmele franțuzești „Vă găsesc fermecător”, în regia regizoarei...