Ion Caramitru și alți mari actori cântă de Sărbători pe scena mare a Teatrului Național!
- Carmen Anghel
- 8 decembrie 2015, 11:10
Mari actori cântă la Național. MAGIC NAŢIONAL, în 19 şi 29 decembrie 2015, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti!
Un minunat prilej de sărbătoare şi de petrecere a clipelor atât de speciale care preced Crăciunul şi Noul An, într-un spectacol-concert avându-l "la pupitru" pe Ion Caramitru, amfitrion şi regizor. I se alătură, cu talent măiastru, cunoscuţi actori şi Orchestra Emy Drăgoi & 3D Pro'ect. Supranumit Regele jazzului la acordeon, în Franța, unde a studiat pianul la Academia pariziană „Bill Evans” și, după o serie de concerte alături de faimoși jazzmeni ai lumii, la TNB, capul familiei Drăgoi se va dovedi şi un adevărat Rege al şansonetei, la acordeon.
Acompaniaţi cu virtuozitate, în acest spectacol actorii cântă! Chiar şi cei pe care-i auziţi mai rar (Ion Caramitru, Anca Sigartău), sau pe care, poate, nici nu i-aţi văzut vreodată atingând clapele pianului (Medeea Marinescu), dezmierdând sonorităţi de suflet slav (Tania Popa), smulgând lacrimi de râs muzicale (Emilian Mârnea, Petre Ancuța și Florin Călbăjos), sau uimindu-ne cu vocea ei (Aylin Cadîr). În acest concert învăluit în magia sărbătorii, actorii şi dansează, bat step şi interpretează pagini din marea carte a lumii… (Marius Manole, Lari Giorgescu, Istvan Teglas, Eduard Adam), în scenografia rafinat "acordată", aleasă de Florilena Popescu Fărcăşanu. De la Nichita Stănescu la Caragiale, de la Blaga şi Ana Blandiana până la versul popular, geneza, iubirea, minciuna, vraja, luna... se întâlnesc pe scenă, pe cele mai diverse ritmuri şi tonalităţi. Momente artistice de clasă înaltă, într-o seară de neuitat, în care toată lumea cântă şi dansează, chiar şi ... surprinzătoarea scenă a Teatrului Naţional! MAGIC NAŢIONAL - un spectacol unic, de care să vă bucuraţi la sfârşit de an! Biletele s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Teatrului Naţional şi online. Preţul biletelor este de 80, 60 şi 30 de lei.