În ultimele zile ale lunii ianuarie, compozitorul basarabean Eugen Doga a lansat la București „Marile succese”, primul său album pe tărâmuri românești. Albumul conține 18 melodii, printre care „Maria Mirabela”, vals din filmul „Dulcea și tandra mea fiară” / „My Sweet and Tender Beast”’ (melodie care a fost interpretată în deschiderea și închiderea Jocurilor Olimpice de la Moscova, 1980, precum și la deschiderea JO de Iarnă de la Soci, 2014), „Metamorfoze”, „Orașul meu alb”, „Drumul țiganilor”, „Ruga”, „Cascada de la Paris”, „Păstrați iubirea”, „Rendez-vous”. Printre cei care au fost prezenți la eveniment s-au numărat Stela Popescu, Corina Chiriac, Oana Sîrbu, Silvia Dumitrescu, Stela Enache, Medeea Marinescu, Mihai Constantinescu. Eugen Doga este unul dintre puținii compozitori care au compus și au interpretat toate genurile muzicale clasice, cu excepția muzicii de operă. Pentru interviu ne-am întâlnit la Galeria Romană, unde ne-am lăsat purtați întro lume specială de muzica sa și de artă.

„Cu muzica trebuie să te comporți așa cum te comporți cu o femeie”

Evenimentul zilei: – Cum a fost întâlnirea de la București?

Eugen Doga: – A fost o întâlnire frumoasă, de zile mari. Este primul CD care a apărut în România, este unul simbolic. După 27 de discuri în Rusia, unul singur în România, peste zeci de ani! Poate este târziu, dar eu m-am bucurat cu toată inima de apariția lui. Am înțeles că mulți ascultă aceste discuri, că le creează o dispoziție bună, ceea mă bucură nespus. A fost foarte multă lume, mulți pe care îmi doream să îi văd, unii pe care nu îi cunoșteam, ceea ce înseamnă că lumea se interesează. Lucru nefiresc lumii noastre antagoniste. Mai ales neamului nostru care, straniu, este extrem de egoist, nu prea suportă succesul altuia.



-Sigur că le place CD-ul! Unora le trezește amintiri din copilărie, din tinerețe, povești de dragoste, alții vă descoperă acum, cu uimire

Eugen Doga:- Descoperă pe cel care am fost acum 30-40 de ani și … până la urmă, de ce să scoatem memoria din noi?! Vedeți… muzica mea nu a fost niciodată dependentă de timp, legată de conjuncturi….

-De aceea este universală…

Eugen Doga:-Nu știu cât este de universală, dar nu înțeleg cum e să copiezi pe cineva. Mă mai întreabă unii dacă nu mi-e teamă să fiu copiat. Nu, pentru că nimeni nu o să scrie muzica mea. Nu din cauză că am un talent deosebit. Pur și simplu, compun altfel. Să dea Dumnezeu să am timp să scriu măcar o parte din muzica aceea care zace în mine, care cere să iasă la suprafaţă. Mulți se chinuie până adună câte două note și acelea strâmbe! (râde). Pentru mine, creația nu este un chin, este o fericire.

-Spuneați că, indiferent de starea psihică, când vă așezați la pian creaţi o muzică luminoasă

Eugen Doga:-Chiar dacă aș dori altfel, tot luminoasă ar ieşi. Este o combinație care ne caracterizează pe noi, oamenii. Nu suntem numai veselie sau tristețe, ci un complex, cu diferite stări psihologice. Cum este lumina, o infinitate de culori. Muzica este de genul feminin. Trebuie să te comporți cu ea așa cum te comporți cu o femeie. Iubesc muzica, este în firea mea, dacă îmi iei muzica, ferească Dumnezeu! Lumina nu este ceva stabil, apare, dispare, mai tare, se reduce… La muzică e la fel, tot o formă de lumină. Dacă nu ar exista noaptea, nu am şti că este zi. Unii mă întreabă ce copilărie am avut? Eram foarte fericit. Mureau oamenii ca muștele de foamete, de tifos, de tot felul de nenorociri după război, dar eu mă bucuram de fiecare zi, de fiecare clipă.

-De ce muzica de acum este dată peste cap?

Eugen Doga:-Pentru că te smintește, te supără. Muzica trebuie să te înnobileze, trebuie să curețe oamenii de toate elementele negative care te apasă, uneori te toacă și te omoară. Uneori și o voce șoptită poate fi extraordinar de puternică. Deseori mi s-a întâmplat să urce pe scenă câte un spectator şi să-mi spună: „Eu trăiesc pe lumea asta numai datorită muzicii dumneavoastră!”.

-Muzica eliberează. Ați văzut spectatori plângând… de bucurie

Eugen Doga:-Am văzut în copilărie, când se cânta iertăciunea miresei. Acum câțiva ani, când am cântat în premieră întrun oraș rusesc cântecul „Nu lăsați mamele în singurătate”, începuse lumea să plângă în sală. Cred că primul ascultător al unei melodii este compozitorul, ca și primul vizitator al unui muzeu virtual… Îmi amintesc când scriam muzica la baletul „Luceafărul”. De obicei, nimeni nu avea dreptul să intre la mine în cameră. Eram cel mai rău atunci! Dar în acelaşi timp şi cel mai bun, mai fericit! Treceam prin toate stările. Săream până în pod de bucurie, dansam (chiar dansam!), cântam, nu-mi găseam locul. Aș vrea să se mai repete starea aceea. Era extraordinară. Este ceva în fiecare, când spui că omul acesta este talentat, nu este corect. Cred că toți oamenii sunt la fel, numai că unul ghicește pista. Dacă găsim codul, toate ies la suprafață cu uşurinţă. Chiar şi în copilărie mi-am dorit să născocesc ceva, ca lumea să se bucure (nu știam cuvântul a compune) și să mă laude.

-Și care a fost prima născocire?

Eugen Doga:-Eee, dacă aș găsi toate foile alea… făceam niște însemnări – aveam sistemul meu de notare. Acum vreo 15 ani, când am început să iau contact cu computerul, am dat de un program cu ceea ce făcusem atunci în copilărie. Cu vreo 60 de ani înainte. Când nu exista nici cuvântul electronic. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în natură sunt toate. Eu spun că scriu muzică, dar nu poți compune ceea ce a făcut Domnul Dumnezeu.

-Lumea iubește muzica dumneavoastră.

Eugen Doga:-Aceste muzici, pe care le cunoaște lumea, sunt vreo 20 la sută din tot ceea ce scriu eu –altă muzică, de altă greutate quartete pentru corzi – eu scriu o dată la 10 ani, am uverturi, cântate puternic. În aprilie am program la Ateneul Român, apoi Dialogurile dragostei, romanțe pe versurile epocii de argint, din Rusia. 54 de romanțe pe versuri de Eminescu și Veronica Micle. Nu e vina ascultătorului că nu știe, nu i se propune. Și la radio am fost. Am stat de vorbă și atât. Bine ar fi fost să propună să facem înregistrări și atunci nu le-am mai reproșa oamenilor că ascultă numai manele.

Dintr-un sat transnistrean amărât, pe culmile gloriei muzicale

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937, în satul Mocra, Transnistria (pe atunci URSS, astăzi Raionul Rîbnița, Rep. Moldova). Este compozitor de muzică de film (artistic, de animaţie, de televiziune), de teatru şi de estradă, ciclul pentru orchestră de estradă „Ritmuri citadine„), muzică uşoară, spectacole („Radu Ștefan, întâiul și ultimul”, „Pe un picior de plai”, „Ce frumoasă este viața”, „Păsările tinereții noastre”, „Sfânta sfintelor”), muzică pentru cor, piese instrumentale, simfonii, lucrări camerale, muzică vocală de cameră, cântate, cvartete de coarde, poeme simfonice („Inima veacului”, „Mama”), cântece pentru copii, balet („Luceafărul” – balet în 8 tablouri, pe libretul de Emil Loteanu după poemul omonim de Mihai Eminescu, 1983).



Nu cred că l-am fi avut pe Eminescu, dacă nu era în viața lui Veronica Micle

Compozitorul Eugen Doga are un punct de vedere interesant vizavi de Mihai Eminescu. „Globalizarea există de milenii. Problema apare atunci când ajungem la globalizarea conștiinței, când toată lumea gândește la fel. Nu se poate asculta la fel, nu se poate să mănânci la fel. Omul nu își dă seama. Patria este acolo unde ai pământul acela pe care l-ai primit de la străstrăpărinții tăi. Cred că trebuie să ai acel simț de patrie, dacă nu, ești al nimănui. Unii mă întreabă unde este patria mea: eu sunt la Moscova, la Chișinău, la București, sau în altă parte. „Și unde trăiți?”. În avion! Patria mea este unde este muzica mea. Acest sol muzical, spațiu, câmp este pornit tot de la țărâna asta. Globalizarea înseamnă lipsă de pământ, de țărână, de vii, de coline, de Dunăre, de Nistru. Fără asta, nu poţi fi om. O părticică din acest univers. Trebuie să ai toate elementele, dacă nu le ai, nu simți că din pământul ăsta ai apărut pe lume, ți-e indiferent.



Eminescu și limba română

„Eminescu nu a apărut de mult în viața mea. Pe când încă nici nu știam să citesc românește, acasă părinții vorbeau în ucraineană, apoi în rusește, am primit un volum de poezii de Eminescu. Îmi amintesc că aveam o prietenă, fiica unui profesor de limba română. Când am intrat la ei în casă, părinții ei mi-au dăruit un volum de poezii de Mihai Eminescu. La 20 de ani. Nu l-am citit, fiindcă nu ştiam bine românește. Totuşi, cred că limba era genetic în mine. Era acolo, îmi curgea prin vene. Satul acela în care m-am născut, a fost odată moldovenesc, apoi a venit școala în limba ucraineană și când a venit armata română în 1941, să vezi ce română ieșea! Era doar ascunsă. Acest volum îl am și acum, este tot timpul pe pian, cu toate că am zeci de volume de şi despre Eminescu. Acea forță, acel spirit, mod de a gândi, de a înțelege lumea înconjurătoare, acea scară socială, dragostea atât de puternică le găseşti toate la Eminescu. Mai mult, când am dat și de Veronica Micle, am realizat un tot. Dânsa l-a completat! La el era altă dragoste, mult prea poetică. La dânsa e mai puternică, mai pământeană, mai directă. Nu-i pot privi separat. Eminescu fără Micle și Micle fără Eminescu. Nu cred că l-am fi avut pe Eminescu, dacă nu era în viața lui Veronica Micle. Şi oare mai apărea Veronica Micle, dacă nu era Eminescu? Ea scria și până să-l cunoască pe Eminescu, dar cred că era altfel. Această pereche, acest cuplu spiritual. Cred că dacă Eminescu ar fi avut cunoştinţe muzicale, ar fi scris și muzică la nivelul poeziilor. Fiecare vers al lui, este muzică. Eu am înțeles că Eminescu cânta și avea o voce foarte frumoasă. Era bariton, iar Veronica era contra-alto. Amândoi erau muzicali și de aceea îmi vine foarte ușor să compun pe versurile lor.

„A fost Veronica o femeie uşoară?”

Compozitorul Eugen Doga are un punct de vedere interesant vizavi de Mihai Eminescu. „Globalizarea există de milenii. Problema apare atunci când ajungem la globalizarea conștiinței, când toată lumea gândește la fel. Nu se poate asculta la fel, nu se poate să mănânci la fel. Omul nu își dă seama. Patria este acolo unde ai pământul acela pe care l-ai primit de la străstrăpărinții tăi. Cred că trebuie să ai acel simț de patrie, dacă nu, ești al nimănui. Unii mă întreabă unde este patria mea: eu sunt la Moscova, la Chișinău, la București, sau în altă parte. „Și unde trăiți?”. În avion! Patria mea este unde este muzica mea. Acest sol muzical, spațiu, câmp este pornit tot de la țărâna asta. Globalizarea înseamnă lipsă de pământ, de țărână, de vii, de coline, de Dunăre, de Nistru. Fără asta, nu poţi fi om. O părticică din acest univers. Trebuie să ai toate elementele, dacă nu le ai, nu simți că din pământul ăsta ai apărut pe lume, ți-e indiferent. Eminescu și limba română „Eminescu nu a apărut de mult în viața mea. Pe când încă nici nu știam să citesc românește, acasă părinții vorbeau în ucraineană, apoi în rusește, am primit un volum de poezii de Eminescu. Îmi amintesc că aveam o prietenă, fiica unui profesor de limba română. Când am intrat la ei în casă, părinții ei mi-au dăruit un volum de poezii de Mihai Eminescu. La 20 de ani. Nu l-am citit, fiindcă nu ştiam bine românește. Totuşi, cred că limba era genetic în mine. Era acolo, îmi curgea prin vene. Satul acela în care m-am născut, a fost odată moldovenesc, apoi a venit școala în limba ucraineană și când a venit armata română în 1941, să vezi ce română ieșea! Era doar ascunsă. Acest volum îl am și acum, este tot timpul pe pian, cu toate că am zeci de volume de şi despre Eminescu. Acea forță, acel spirit, mod de a gândi, de a înțelege lumea înconjurătoare, acea scară socială, dragostea atât de puternică le găseşti toate la Eminescu. Mai mult, când am dat și de Veronica Micle, am realizat un tot. Dânsa l-a completat! La el era altă dragoste, mult prea poetică. La dânsa e mai puternică, mai pământeană, mai directă. Nu-i pot privi separat. Eminescu fără Micle și Micle fără Eminescu. Nu cred că l-am fi avut pe Eminescu, dacă nu era în viața lui Veronica Micle. Şi oare mai apărea Veronica Micle, dacă nu era Eminescu? Ea scria și până să-l cunoască pe Eminescu, dar cred că era altfel. Această pereche, acest cuplu spiritual. Cred că dacă Eminescu ar fi avut cunoştinţe muzicale, ar fi scris și muzică la nivelul poeziilor. Fiecare vers al lui, este muzică. Eu am înțeles că Eminescu cânta și avea o voce foarte frumoasă. Era bariton, iar Veronica era contra-alto. Amândoi erau muzicali și de aceea îmi vine foarte ușor să compun pe versurile lor.

„A fost Veronica o femeie uşoară?”

Eugen Doga reia: „A fost el rău? Cu cine? Citește! Cu toți oamenii răi, cu toți acei stăpâni ai țării, sus-pușii. Veronica a fost o femeie fără morală? De unde? Aș vrea să adun toate femeile uşoare ale lumii care să scrie măcar un vers aşa cum l+a scris Veronica: „Ce n-ar da un mort pentru un răsărit de lună”. Și, gata, aici e punctul! Unde găsești un vers atât de puternic? Acolo e poezie mare. Aș putea vorbi mult despre acești doi oameni, pentru că îi simt că sunt aproape de concepția mea. Și această dragoste neîmplinită, într-un fel. Trăiesc, la rîndu+mi ceva asemănător. Nu știu ce este dragostea! Nu ascund chestia asta și vorbesc și cu soția mea. Dragostea omenească nu am simțit-o. Pentru că eu tot timpul luptam pentru existență, apoi să recuperez ceea ce am pierdut în copilărie, pentru că ea a fost într-un mediu ostil”.

Te-ar putea interesa și: