Destinul tragic al Gildei Manolescu, fetița bună din „Maria Mirabela”. A murit la 34 de ani, după ce a trecut prin traume cumplite

Destinul tragic al Gildei Manolescu, fetița bună din „Maria Mirabela”. A murit la 34 de ani, după ce a trecut prin traume cumplite

Vă amintiți de filmul fantastic pentru copii din anii '80, intitulat „Maria Mirabela”? Deși Medeea Marinescu, în rolul Mirabelei, a devenit ulterior una dintre cele mai de succes și îndrăgite actrițe ale țării noastre, destinul a avut alte planuri pentru Gilda, care a interpretat-o pe Maria.

La scurt timp după premiera filmului „Maria Mirabela”, în anii '80, Gilda Manolescu a părăsit România împreună cu mama sa, care s-a căsătorit cu un neamț. Fetița s-a mutat în Germania cu mama și cu bunica sa. În Germania nu a mai făcut teatru, dar nu a lăsat arta de-o parte și a urmat cursuri de balet.

În adolescență, însă, Gilda a avut o relație cu un tânăr care avea probleme legate de consumul de substanțe interzise, iar din cauza acestuia a fost implicată într-un grav accident rutier.

Gilda Manolescu a fost răpită și abuzată trei zile

Gilda Manolescu, fosta actriță din îndrăgitul film „Maria Mirabela”, a suferit fracturi la ambele picioare, ceea ce obligat-o să renunțe la dans. Consumul de substanțe interzise, accidentul și medicamentele luate pentru tratamentul rănilor au înrăutățit starea de sănătate a Gildei, ducând-o într-o profundă depresie de care părea că nu mai poate scăpa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gilda Manolescu a încercat să facă mai târziu o schimbare și s-a mutat la Berlin, unde a găsit un loc de muncă la o florărie. Însă, într-o zi, în timp ce se întorcea acasă de la serviciu, Gilda a fost răpită de un bărbat, un fost puscăriaș, care a ținut-o captivă timp de trei zile și a violat-o.

După acest traumatizant incident, starea ei de sănătate s-a deteriorat semnificativ, iar la vârsta de 34 de ani, fosta actriță a murit. Cauza decesului raportată de medici a fost insuficiență renală.

„Ea a ieșit afară și s-a pornit spre casă. În preajma ei s-a oprit o mașină, din care a sărit un bărbat și a imobilizat-o cu un spray. Timp de trei zile, acesta a violat-o. A fost oribil. Starea sănătății Gildei s-a înrăutățit. În cele din urmă, ea a murit în urma insuficienței renale”, a  povestit mama actriței.

Medeea Marinescu a încercat să ia legătura cu prietena sa din copilărie

Medeea Marinescu, actrița care a jucat rolul prietenei Gildei din filmul „Maria Mirabela”, a dezvăluit acum câțiva ani că a încercat să o contacteze pe Gilda după Revoluție, dar fără succes. Abia mai târziu a aflat despre tragicul sfârșit al acesteia.

Am încercat să iau legătura cu ea însă nu am reușit. Gilda a murit. Am aflat după ce am primit un telefon de la cineva care era prieten cu mama ei. Am fost şocată. (…) Uneori, pentru a supraviețui, pentru a ne mișca înainte, nu trebuie să dăm nimic uitării. Haideți să-o păstrăm în memoria noastră pe Gilda așa cum am cunoscut-o în Maria, Mirabela”.