iran

Iran este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea Orientului Mijlociu, având graniță cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Turcia și Irak, iar la sud fiind mărginit de Golful Persic și Marea Omanului. Capitala țării este Teheran.

Cunoscut istoric sub numele de Persia, Iranul are o civilizație de peste 2.500 de ani, fiind leagănul unor mari imperii antice. Țara este o republică islamică din 1979, când monarhia a fost înlăturată prin Revoluția Iraniană, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini a instaurat un regim bazat pe principiile legii islamice (Sharia) și ale puterii clericale.

Iranul are o populație majoritar șiită, limba oficială este persana (farsi), iar economia sa se bazează în principal pe petrol, gaze naturale, agricultură și industrie. Este una dintre cele mai influente puteri regionale din Orientul Mijlociu, implicată activ în dinamica politică și religioasă a zonei.

De-a lungul timpului, Iranul a fost adesea subiect de tensiuni internaționale, mai ales din cauza programului său nuclear, a sancțiunilor economice și a rolului său geopolitic în regiune.

Prințesa Fawzia a Egiptului. Povestea primei soții a ultimului șah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi

Prințesa Fawzia a Egiptului. Povestea primei soții a ultimului șah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi

Prințesa Fawzia Fuad a Egiptului, născută în 1921, a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei ale secolului trecut, un adevărat simbol al grației și eleganței regale. Cu ochii...

Trump, ținta amenințărilor cu moartea din Iran. Secret Service, în alertă

Trump, ținta amenințărilor cu moartea din Iran. Secret Service, în alertă

Secret Service este în alertă după ce televiziunea de stat iraniană a difuzat o amenințare la adresa președintelui Donald Trump la începutul acestei săptămâni, făcând referire la tentativa de asasinat...

Bruiaj, GPS fals și internet din spațiu. Lupta tăcută din Iran

Bruiaj, GPS fals și internet din spațiu. Lupta tăcută din Iran

Rețeaua de internet prin satelit Starlink, operată de compania SpaceX, se confruntă cu una dintre cele mai complexe provocări de securitate de până acum, pe fondul represiunii exercitate de autoritățile...

Reza Pahlavi: Sunt pregătit cu un plan pentru primele 100 de zile după căderea regimului

Reza Pahlavi: Sunt pregătit cu un plan pentru primele 100 de zile după căderea regimului

Fiul fostului şah al Iranului, Reza Pahlavi, s-a declarat vineri convins că Republica islamică va cădea din cauza manifestaţiilor în masă și a cerut atacuri „chirurgicale” împotriva Gardienilor Revoluţiei, în...

Două milenii de istorie au încetat în Iran pe 16 ianuarie. Momentul care a schimbat istoria la Teheran

Două milenii de istorie au încetat în Iran pe 16 ianuarie. Momentul care a schimbat istoria la Teheran

Pe 16 ianuarie 1979, un avion decolat de la Teheran punea capăt unei istorii de peste două milenii. La bord se afla Mohammad Reza Pahlavi, șahul Iranului, care părăsea țara...

Cum privește Moscova criza din Iran. Explicațiile unui analist internațional

Cum privește Moscova criza din Iran. Explicațiile unui analist internațional

Nu este de așteptat ca Rusia să își schimbe poziția oficială față de protestele din Iran și va continua să le prezinte drept rezultatul unor influențe externe, nu al unei...

Culisele deciziei lui Trump de a nu ataca în Iran. Ce face acum armata SUA

Culisele deciziei lui Trump de a nu ataca în Iran. Ce face acum armata SUA

Încep să apară culisele deciziei președintelui SUA Donald Trump de a anula - sau amâna - o lovitură militară asupra dictaturii islamice din Iran. Surse citate de Jerusalem Post, New...

„Plătești sau nu-ți îngropi copilul!” Cadavrele celor uciși în represiune, obiect de șantaj pentru dictatura islamică din Iran

„Plătești sau nu-ți îngropi copilul!” Cadavrele celor uciși în represiune, obiect de șantaj pentru dictatura islamică din Iran

Familiile persoanelor ucise în timpul protestelor recente din Iran continuă să semnaleze dificultăți majore în recuperarea trupurilor neînsuflețite ale rudelor, în timp ce relatări noi indică o prezență extinsă a...

Fotbaliști din Iran, uciși în timpul protestelor. Acuzații de tăcere la adresa FIFA

Fotbaliști din Iran, uciși în timpul protestelor. Acuzații de tăcere la adresa FIFA

Cel puțin trei fotbaliști iranieni au fost uciși în timpul protestelor izbucnite la sfârșitul lunii decembrie, potrivit informațiilor apărute în presă și rapoartelor organizațiilor pentru drepturile omului. Cazurile au readus...

Donald Trump vrea ca acțiunea militară din Iran să fie rapidă pentru a nu declanșa un război prelungit

Donald Trump vrea ca acțiunea militară din Iran să fie rapidă pentru a nu declanșa un război prelungit

Președintele Donald Trump le-a transmis consilierilor săi de securitate națională că orice acțiune militară a SUA în Iran ar trebui să fie rapidă și decisivă, evitând un conflict prelungit care...

Adevărul despre represiunea din Iran. „Am purtat trupul soției mele timp de o oră și jumătate”

Adevărul despre represiunea din Iran. „Am purtat trupul soției mele timp de o oră și jumătate”

Represiunea regimului ayatollahilor din Iran contra protestatarilor a făcut până acum mii de victime, iar mărturiile oamenilor încep să apară. Într-o dezvăluire cutremurătoare ajunsă la BBC Persian, Reza, un protestatar din...

Donald Trump se îndoiește de capacitatea lui Reza Pahlavi de a conduce Iranul

Donald Trump se îndoiește de capacitatea lui Reza Pahlavi de a conduce Iranul

Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat miercuri că liderul opoziției iraniene, Reza Pahlavi, „pare foarte simpatic”, dar și-a exprimat incertitudinea privind capacitatea acestuia de a câștiga sprijinul populației iraniene pentru...

Turcia a avertizat regimul din Iran că luptătorii kurzi din Irak vor să intre în țară

Turcia a avertizat regimul din Iran că luptătorii kurzi din Irak vor să intre în țară

Agenția de informații a Turciei a avertizat Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran că luptători kurzi înarmați încearcă să treacă granița cu Iranul, dinspre Irak. Turcia a avertizat regimul din Iran...

SUA se pregătește de o intervenție militară în Iran. Semne ale pregătirilor de forță și decizia evacuării cetățenilor străini

SUA se pregătește de o intervenție militară în Iran. Semne ale pregătirilor de forță și decizia evacuării cetățenilor străini

Tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu au atins un punct critic în această seară, pe măsură ce surse diplomatice europene de rang înalt avertizează că o intervenție militară a Statelor Unite...

Iranul a restricționat temprar traficul aerian. Doar zborurile internaționale autorizate pot opera

Iranul a restricționat temprar traficul aerian. Doar zborurile internaționale autorizate pot opera

Iranul a emis o nouă notificare NOTAM prin care anunță că spațiul său aerian va fi închis pentru toate zborurile, cu excepția celor internaționale care au permisiune, potrivit platformei FlightRadar24...

MAE ridică la nivel maxim avertismentul de călătorie pentru Iran. Românii, sfătuiți să părăsească imediat țara

MAE ridică la nivel maxim avertismentul de călătorie pentru Iran. Românii, sfătuiți să părăsească imediat țara

Update ora 22.25. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri seara creșterea avertismentului de călătorie pentru Republica Islamică Iran la nivelul maxim, 9 din 9, fiind emisă recomandarea „Părăsiți Imediat Țara”,...

Patru scenarii pentru eventualele măsuri ale lui Trump împotriva dictaturii ayatollahilor de la Teheran

Patru scenarii pentru eventualele măsuri ale lui Trump împotriva dictaturii ayatollahilor de la Teheran

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că administrația sa analizează „opțiuni foarte puternice” pentru o posibilă intervenție în Iran, ca răspuns la reprimarea violentă a protestelor antiguvernamentale de către...

Armele de foc, folosite în timpul protestelor din Iran. Surse medicale vorbesc despre răni grave

Armele de foc, folosite în timpul protestelor din Iran. Surse medicale vorbesc despre răni grave

Forțe de securitate din Iran au trecut de la utilizarea armelor cu alice la focuri de armă letale în timpul protestelor ce au început la 28 decembrie 2025, potrivit relatărilor...

Un fotbalist de 17 ani din Iran, Rebin Moradi, ucis în represiunea declanșată de dictatura ayatollahilor

Un fotbalist de 17 ani din Iran, Rebin Moradi, ucis în represiunea declanșată de dictatura ayatollahilor

La doar 17 ani, tânărul Rebin Moradi, jucător de fotbal în echipele de juniori ale clubului Saipa FC din Iran, a fost împușcat mortal de forțele de ordine în timpul...

Iranul recunoaște cel puțin 3.000 de morți în reprimarea protestelor

Iranul recunoaște cel puțin 3.000 de morți în reprimarea protestelor

Aproximativ 3.000 de persoane au fost omorâte în Iran în contextul protestelor care au început la finalul lunii decembrie, potrivit unui oficial iranian citat de publicația The New York Times....