Igor Dodon

Igor Dodon, născut la 18 februarie 1975, la Sadova, raionul Călărași, RSS Moldovenească, URSS, este un politician și economist din Republica Moldova, fost președinte al Republicii Moldova în perioada 23 decembrie 2016 și 24 decembrie 2020.

A fost membru al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova până în anul 2011, când la părăsit pentru a-și forma propriul partid (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova). A îndeplinit funcția de prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova din 2008 până în 2009 și de ministru al economiei și comerțului din 2006 până în 2009. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2016. În perioada 2016-2020 a ocupat funcția de președinte al Republicii Moldova. În 2021 este ales ca deputat în legislatura a XI-a a Parlamentului Republicii Moldova.

Dosarul destabilizărilor cu luptători pregătiţi în Serbia. Preşedintele raionului Rîşcani, în arest preventiv, iar aliatul său, fugar în Transnistria. Video

Dosarul destabilizărilor cu luptători pregătiţi în Serbia. Preşedintele raionului Rîşcani, în arest preventiv, iar aliatul său, fugar în Transnistria. Video

Republica Moldova. Preşedintele socialist al raionului Rîşcani, Vladimir Mizdrenco, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în seara de miercuri, 29 octombrie, de...

EvZ a avut dreptate. Trimisul lui Grigore Caramalac la Bălţi, implicat în organizarea dezordinelor în masă şi pregătirea luptătorilor în Serbia. Cine i-a luat apărarea

EvZ a avut dreptate. Trimisul lui Grigore Caramalac la Bălţi, implicat în organizarea dezordinelor în masă şi pregătirea luptătorilor în Serbia. Cine i-a luat apărarea

Republica Moldova. Preşedintele organizaţiei teritoriale Bălţi a Partidului Socialiştilor (PSRM), despe care se spune că ar fi trimisul special al interlopului Grigore Caramalac, ar fi fost organizatorul deplasărilor moldovenilor în...

Consultări la Preşedinţie pentru viitorul Parlament. Partidele din opoziţie, care ar putea vota viitorul guvern

Consultări la Preşedinţie pentru viitorul Parlament. Partidele din opoziţie, care ar putea vota viitorul guvern

Republica Moldova. Preşedinta Maia Sandu i-a primit joi pe liderii fracţiunilor parlamentare pentru consultări privind viitorul Guvern. Fracţiunea comuniştilor nu a dat curs invitaţiei. La consultări cu şefa statului au...

Renato Usatîi, în stilul său: „A venit tata în Parlament și nimeni nu-i poate reproșa nimic”

Renato Usatîi, în stilul său: „A venit tata în Parlament și nimeni nu-i poate reproșa nimic”

Republica Moldova. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că unele procese din noul Legislativ, inclusiv alegerea președintelui Parlamentului, s-au desfășurat prea lent, deși rezultatul era previzibil. În opinia sa,...

Cum a decurs prima şedinţă a Parlamentului de legislatura a XII-a de la Chişinău. Întârzieri, replici acide şi atacuri la persoană

Cum a decurs prima şedinţă a Parlamentului de legislatura a XII-a de la Chişinău. Întârzieri, replici acide şi atacuri la persoană

Republica Moldova. Deputaţii aleşi la 28 septembrie nu au fost prea disciplinaţi, iar unii chiar au încălcat etica la prima şedinţă a Parlamentului de legislatura a XII-a. Nu s-a trecut...

Vasile Tarlev rămâne singur. După Voronin şi Igor Dodon anunţă formarea unei fracţiuni separate în Parlament

Vasile Tarlev rămâne singur. După Voronin şi Igor Dodon anunţă formarea unei fracţiuni separate în Parlament

Republica Moldova. Blocul electoral Patriotic format din Partidul Socialiştilor (PSRM), Partidul Comuniştilor (PCRM) şi Viitorul Moldovei, care a obţinut 26 de mandate în urma alegerilor din 28 septembrie, se destramă....

Voronin îl lasă baltă pe Dodon. PCRM vrea fracțiune separată în Parlament

Voronin îl lasă baltă pe Dodon. PCRM vrea fracțiune separată în Parlament

Republica Moldova. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), membru al Blocului Patriotic, din care face parte și Partidul Socialiștilor, condus de prorusul, Igor Dodon, intenționează să formeze o fracțiune parlamentară...

Igor Dodon, linguşitor pe lângă Vladimir Putin. Cum l-a felicitat cu ziua de naştere

Igor Dodon, linguşitor pe lângă Vladimir Putin. Cum l-a felicitat cu ziua de naştere

Republica Moldova. Fostul preşedinte Igor Dodon afişează în continuare un comportament servil faţă de Vladimir Puțin. Funtaşul socialist l-a felicitat pe liderul de la Kremlin cu ziua de naştere. Urându-i...

Minori şi pensionari în slujba lui Igor Dodon. Şi o mână de ajutor de la Ilan Şor

Minori şi pensionari în slujba lui Igor Dodon. Şi o mână de ajutor de la Ilan Şor

Republica Moldova. Deşi fostul preşedinte pro-rus Igor Dodon a îndemnat oamenii să iasă la protest „pentru a-şi apăra votul”, prezenţa protestatarilor a doua zi după scrutin în scuarul Parlamentului a...

Reacțiile liderilor politici după închiderea secțiilor de votare. Mulțumiri alegătorilor și acuzații de interferențe

Reacțiile liderilor politici după închiderea secțiilor de votare. Mulțumiri alegătorilor și acuzații de interferențe

Republica Moldova. Liderii politici din Republica Moldova au venit cu primele reacții după închiderea secțiilor de votare, mulțumind cetățenilor pentru participarea la scrutin și subliniind importanța respectării fiecărui vot exprimat....

Dodon, Tarlev și Vlah, lideri ai Blocului Electoral Patriotic pro-rus, au votat pentru revenirea la normalitate Video

Dodon, Tarlev și Vlah, lideri ai Blocului Electoral Patriotic pro-rus, au votat pentru revenirea la normalitate Video

Republica Moldova. Președintele Blocului electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, Igor Dodon, candidat la alegerile parlamentare, s-a prezentat la urne alături de soția sa. Fostul șef de...

Republica Moldova, la răscruce: Parlamentul care va modela viitorul european al țării

Republica Moldova, la răscruce: Parlamentul care va modela viitorul european al țării

Republica Moldova organizează duminică alegeri parlamentare cu miză semnificativă, care ar putea influența soarta candidaturii țării la aderarea la Uniunea Europeană, notează Reuters. Autoritățile de la Chișinău au semnalat o...

Activitatea „Evrazia” lui Şor în Republica Moldova: „cursuri” pentru tineri, sondaje manipulatorii şi propagandă pe reţele pentru partidele pro-ruse

Activitatea „Evrazia” lui Şor în Republica Moldova: „cursuri” pentru tineri, sondaje manipulatorii şi propagandă pe reţele pentru partidele pro-ruse

Republica Moldova. Cu câteva luni înainte de alegerile parlamentare, grupul „Evrazia” al lui Ilan Şor a organizat o reţea din tineri pentru propagandă prorusă şi anti-europeană, precum şi pentru discreditarea...

Bloomberg: Alegeri în pericol. Plan secret al Rusiei pentru manipularea scrutinului din Republica Moldova

Bloomberg: Alegeri în pericol. Plan secret al Rusiei pentru manipularea scrutinului din Republica Moldova

Republica Moldova se află în fața unui risc fără precedent. Documente obținute de Bloomberg arată că Kremlinul a dezvoltat un plan detaliat pentru a influența alegerile parlamentare din 28 septembrie....

Incident electoral la Iași. Cetățeni din Republica Moldova, surprinși în hotel pentru acțiuni pro-Dodon

Incident electoral la Iași. Cetățeni din Republica Moldova, surprinși în hotel pentru acțiuni pro-Dodon

Republica Moldova. Un grup de 13 cetățeni din Republica Moldova, suspectați că desfășurau activități de campanie electorală în favoarea Partidului Socialiștilor (PSRM) condus de Igor Dodon, a fost legitimat de...

Republica Moldova, alegeri parlamentare 2025. Candidaţii „de la naftalină” (I)

Republica Moldova, alegeri parlamentare 2025. Candidaţii „de la naftalină” (I)

Republica Moldova. Mai mulţi politicieni care au lipsit din politica moldovenească şi chiar din spaţiuul public perioade îndelungate, candidează pentru un mandat în Parlament. Majoritatea sunt înscrişi pe listele partidelor...

Primele subvenţii de la stat pentru presa din Republica Moldova. Printre beneficiari, afiliaţi cu Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc

Primele subvenţii de la stat pentru presa din Republica Moldova. Printre beneficiari, afiliaţi cu Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc

Republica Moldova. Primele subvenţii oferite de Guvernul de la Chişinău pentru presa dintre Nistru şi Prut s-au lansat cu scandal. O treime din cele 4,5 milioane de lei din Fondul...

Promisiunile lui Igor Dodon dacă va câştiga parlamentarele. Va strânge cureaua pentru cetăţeni şi va face prima vizită la Moscova

Promisiunile lui Igor Dodon dacă va câştiga parlamentarele. Va strânge cureaua pentru cetăţeni şi va face prima vizită la Moscova

Republica Moldova. Ex-preşedintele pro-rus Igor Dodon recunoaşte că dacă va ajunge la guvernare după alegerile din 28 septembrie va da prioritate relaţiilor cu Federaţia Rusă, va deturna procesul de aderare...

Igor Dodon, foc şi pară. Doi concurenţi electorali au refuzat să semneze pactul de a nu face coaliţie cu PAS

Igor Dodon, foc şi pară. Doi concurenţi electorali au refuzat să semneze pactul de a nu face coaliţie cu PAS

Republica Moldova. Doi concurenţi electorali, cu şanse să ajungă în viitorul Parlament, au refuzat invitaţia ex-preşedintelui Igor Dodon de a semna declaraţia publică prin care să-şi asume responsabilitatea că nu...

Irina Vlah, cu conturile blocate. Guvernul de la Chișinău aplică sancțiuni după decizia Canadei

Irina Vlah, cu conturile blocate. Guvernul de la Chișinău aplică sancțiuni după decizia Canadei

Republica Moldova. Irina Vlah va avea conturile bancare blocate, după ce Guvernul Republicii Moldova a decis aplicarea unor sancțiuni împotriva liderei Partidului „Inima Moldovei”. Măsura vine în urma deciziei Canadei...