Trimisul lui Putin la Chișinău, Oleg Ozerov, convocat la MAE pentru explicații privind roiul de drone care a intrat în Republica Moldova.

Trimisul lui Putin la Chișinău, Oleg Ozerov, convocat la MAE pentru explicații privind roiul de drone care a intrat în Republica Moldova.

Republica Moldova. Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat de  la Ministerul Afacerilor Externe pentru a oferi explicații privind intrarea neautorizată a mai multor drone în spațiul aerian al Republicii Moldova, inclusiv prăbușirea uneia în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm încălcarea gravă a spațiului aerian al Republicii Moldova de către mai multe drone, inclusiv prăbușirea uneia în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, un incident ce reprezintă un risc major pentru siguranța cetățenilor. În urma acestor evoluții, ambasadorul agreat al Federației Ruse va fi convocat mâine la 14:00 la MAE pentru a oferi explicații privind aceste acțiuni inadmisibile”, se arată în mesajul diplomației moldovenești.

Sursa foto: Capture video

Diplomatul rus, convocat anterior

Ambasadorul Oleg Ozerov a mai fost convocat la MAE pe 20 noiembrie, după ce o dronă a survolat ilegal, pe 19 noiembrie, spațiul aerian al R. Moldova. Atunci, diplomația moldovenească i-a înaintat o notă de protest privind „încălcarea gravă a suveranității naționale”.

Ozerov a declarat, la ieșirea din sediul MAE, că nu i-ar fi fost prezentate probe că drona era de fabricație rusească. În replică, Mihai Popșoi, șeful diplomației moldovenești, a criticat abordarea diplomatului.

„Dumnealui se preface a nu ști sau a nu înțelege ale cui sunt dronele și rachetele care distrug zilnic vieți. Această scuză cinică nu ne surprinde, mai ales că anterior i s-a prezentat dovada dronei Geran-2, care a căzut în sudul țării.”

Reacții politice la prăbușirea dronelor

Unii politicieni din R. Moldova au ironizat incidentul. Liderul socialiștilor, Igor Dodon, s-a întrebat retoric cum poate o dronă să „aterizeze pe foi de ardezie fără distrugeri” și a acuzat guvernarea de folosirea temei războiului pentru „a-și acoperi problemele”.

În replică, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a afirmat că „este grav și periculos” să iei în derâdere căderea dronelor pe teritoriul R. Moldova.

„Asemenea narațiuni subminează instituțiile statului și minimizează rolul Republicii Moldova. Fac apel la politicieni să condamne războiul și ingerința în spațiul nostru aerian și să se gândească la securitatea familiilor din Moldova”, a declarat Grosu.

Sursa foto: Arhică/EVZ

Traiectoria și implicarea autorităților

Potrivit Ministerului Apărării, prima dronă a fost detectată pe direcția Vinogradovca–Vulcănești, deplasându-se ulterior spre frontiera cu România, între localitățile Colibași și Vadul lui Isac. Aceasta survola teritoriul Moldovei la aproximativ 1.500 de metri altitudine. Ministerul Apărării a informat imediat Inspectoratul General al Poliției și alte structuri responsabile.

Ulterior, alte cinci drone au fost detectate traversând spațiul aerian în Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vodă și Florești. Una dintre acestea a căzut pe acoperișul unei case din satul Cuhureștii de Jos, iar la fața locului au fost direcționate echipe specializate, zona fiind izolată de poliție.