Unul din dosarele în care este învinuit Igor Dodon ar putea fi reluat de la început. Judecătorul a anunţat că pune „roba în cui”

Unul din dosarele în care este învinuit Igor Dodon ar putea fi reluat de la început. Judecătorul a anunţat că pune „roba în cui”Angela Catană/ Sursa foto: magistrat.md

Republica Moldova. După ce s-a aflat aproape patru ani pe rol în instanţa de judecată, dosarul Energocom în care este învinuit de abuz în serviciu ar putea fi reluat de la capăt.

Angela Catană, judecătorul raportor în dosarul Energocom, a anunţat luni, la sfârşitul unei şedinţe de judecată că plecă să pună „roba în cui”, după mai bine de 30 de ani de activitate îmagistratură.

„Noi nu o să numim altă ședință, din motivul că cunoașteți că mâine în ordinea de zi este stabilit examinarea raportului de promovare a comisiei vetting în privința mea. Cred că soluția este predictibilă. Eu vreau să vă doresc tuturor să aveți parte de o justiție echitabilă, să atingeți scopul procesului penal, adevărul. Și cred că în ședința de astăzi, după 30 de ani de activitate, o să dezbrac mantia sau roba de judecător pentru ultima dată."

Solicitată de Evenimentul Zilei, Angela Catană a declarat că nu părăseşte benevol sistemul şi că anticipează evenimentul preconizat pentru şedinţa din 26 mai a Consiliului Superior alMagistraturii (CSM).

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a transmis recent către CSM raportul privind Angela Catană, fost vicepreședinte interimar al Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit Comisiei, magistrata nu ar întruni criteriile de integritate financiară, fiind propusă nepromovarea evaluării externe.

Angela Catană face anunţul/ Sursa foto: captură

Magistrata nu a promovat evaluarea externă

Angela Catană a declarat pentru EvZ că i s-a aranjat astfel încât să nu treacă evaluarea externă. Iar la şedinţa din 26 mai a CSM urmează să fie examinat Raportul Comisiei de evaluare externă.

„Raportul este în defavoarea mea. Deci decizia CSM este previzibilă. După ce CSM va aproba Raportul Comisiei dde evaluare, eu nu voi mai fi în drept să emit acte judecătoreşti”, ne-a declarat magistrata.

Angela Catană s-a arătat nedumerită cum Comisia de evaluare a constatat diferenţa se cinci milioane de lei din venituri şi cheltuieli.

„Din suma de venituri de 28 milioane de lei, noi am achiziționat bunuri doar de zece milioane. Restul banilor au fost la buna discreție a comisiei, în așa fel repartizat, ca să apară aceste solduri negative, care acum mi se impută că au fost 2013, sold negativ au dispărut, au fost 2014, sold negativ au dispărut, 2015, eu singură sunt zăpăcită în aceste solduri negative", a declarat magistrata.

Magistrata, decisă să lupte până la capăt

Angela Catană a declarat pentru Evenimentul Zilei că deşi a atins vărsta de pensionare, nu vrea să părăsească sistemul şi nu va proceda ca alţi foşti colegi de breaslă care au demisionat înainte de a fi supuşi evaluării externe.

„Eu voi ataca decizia CSM prin care va fi aprobat Raportul Comisiei de Vetting la Curtea Supremă de Justiţie. Apoi voi merge la CEDO. În 2023, Curtea Europeană mi-a dat câştig de cauză după ce am reclamat presiunile exercitate asupra sa în perioada guvernării Partidului Democrat, condus de Vladimir Plahotniuc”, a spus Angela Catană.

Mai multe dosare de rezonanţă ar putea fi reluate de la capăt

În afară de dosarul în care este învinuit Igor Dodon, Angela Catană este judecător raportor în mai multe dosare de rezonanţă. Este vorba de dosarul în care fostul guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu, este învinuit de spălarea de bani. Dosarul se află pe ultima sută de metri.

Şedinţă în dosarul Energocom/ Sursa foto: EvZ

Un alt dosar aflat în gestiunea Angelei Catană este cel în care fostul şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale, Nicolae Chitoroagă, este învinuit de îmbogăţire ilicită. Dosarul se află la etapa examinării probelor apărării.

În cazul când judecătorul raportor nu mai participă la examinare, examinarea este reluată de la început.

Numele judecătoarei a apărut de mai multe ori în spațiul public şi în în contextul achitărilor. Printre cei achitaţi de Angela Catană se regăsesc fostul procuror general Alexandr Stoianoglo şi fostul premier Vlad Filat.

<

/p>