Igor Dodon trimite Republica Moldova în BRICS: Este necesară urgent

Igor Dodon trimite Republica Moldova în BRICS: Este necesară urgentBRICS / sursa foto: dreamstime.com

Republica Moldova. În timp ce guvernarea actuală de la Chişinău depune eforturi pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, fostul preşedinte pro-rus Igor Dodon vrea ca ţara să devintă partener BRICS.

„Acesta este unul dintre obiectivele de politică externă ale PSRM și vom depune eforturi pentru a-l realiza”, a scris Igor Dodon pe canalul său de Telegram.

„ Cooperarea este necesară urgent acum!”

Igor Dodon argumentează alipirea Republicii Moldova ca partener BRICS prin pretinsele realizări pe plan mondial al acestei comunuităţi.

„Țările BRICS reprezintă 40% din PIB-ul global, 46% din populația planetei și peste 50% din activele financiare globale.

Activitățile organizației acoperă economia, finanțele, știința, cultura, sportul și tehnologia spațială, cu forumuri, grupuri de lucru și formatul „BRICS Plus”. Sfera economică include Noua Bancă de Dezvoltare BRICS, Rezerva Valutară BRICS și instrumentul de tranzacționare digitală Unit. Sunt implementate proiecte de infrastructură, proiecte de dezvoltare durabilă și sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii. Cifra de afaceri a comerțului intern între țările BRICS a ajuns la 1 trilion de dolari”, a argumentat Igor Dodon.

Susţinătorul lui Vladimir Putin susţine că parteneriatul cu BRICS, „o platformă atât de importantă” este necesar „urgent acum”.

Igor Dodon şi Vladimir Putin

Igor Dodon şi Vladimir Putin/ Sursa foto: Facebook/ Dodon Igor

„Moldova este practic marginalizată în procesele de integrare globală. Țara noastră nu profită de oportunitățile oferite de CSI, unde se bucură de statut deplin, iar statutul său de țară candidată la aderarea la UE echivalează, în esență, cu un regim de liber schimb.

Moldova are astfel de regimuri cu CSI, Turcia, CEFTA și EFTA, dar acest lucru nu abordează problemele dezindustrializării, vulnerabilității energetice, înapoierii tehnologice și lipsei de investiții”, a argumentat liderul socialiştilor.

Fost şef al statului a mai spus că anume BRICS este platforma unde Moldova îşi poate realiza interesele naţionale.

„Moldova trebuie să fie acolo unde își poate promova interesele sale naționale, iar BRICS este anume o astfel de platformă. Vom avansa în această direcție”, a scris Igor Dodon pe canalul său de Telegram.

Ce presupune un parteneriat cu BRICS

Parteneriatul cu BRICS ar echivala cu revenirea Republicii Moldova sub influenţa Kremlinului. Grupul de state BRICS reprezintă o alianță a țărilor emergente, dominată de Rusia și China. Grupul a fost conceput pentru a reuni cele mai importante țări în curs de dezvoltare din lume, pentru a contesta puterea politică și economică a națiunilor mai bogate din America de Nord și Europa de Vest.

În 2006, Brazilia, Rusia, India și China au creat grupul „BRIC”, la inițiativa Moscovei. Africa de Sud s-a alăturat grupului în 2010, devenind „BRICS”.

Grupul nu este o organizație multilaterală oficială precum Organizația Națiunilor Unite, Banca Mondială sau Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Brazilia, Rusia, India și China sunt membrii fondatori. Africa de Sud, cel mai mic membru în ceea ce privește influența economică și populația, a fost primul beneficiar al unei extinderi a blocului în 2010, când gruparea a devenit cunoscută sub numele de BRICS.

Pe lângă statele fondatoare și Africa de Sud, alte state au fost invitate de-a lungul timpului să facă parte din BRICS. De pildă, Egipt, Etiopia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite (EAU) au fost invitate să devină membre începând cu 1 ianuarie 2024. Recent, și Iranul a aderat.

Argentina a fost, de asemenea, invitată să adere, dar președintele Javier Milei s-a retras în decembrie 2023, la scurt timp după preluarea mandatului. Oficialii din Algeria au declarat în iulie 2023 că a depus și ei o cerere de aderare la BRICS.

Împreună, Brazilia, Rusia, India și China și Africa de Sud reprezintă mai mult de 40% din populația lumii (3,5 miliarde) și peste un sfert din economia globală (28,5 trilioane de dolari).

Cu Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite ca membri, țările BRICS controlează aproximativ 44% din producția mondială de petrol.

 

Ne puteți urmări și pe Google News