Nicușor Constantinescu, inculpat într-un nou dosar de corupție. Al șaptelea
După ce, în urmă cu două luni, a fost adus de la penitenciarul Poarta Albă la DNA Constanța pentru a fi audiat și informat că este urmărit penal într-un nou...
După ce, în urmă cu două luni, a fost adus de la penitenciarul Poarta Albă la DNA Constanța pentru a fi audiat și informat că este urmărit penal într-un nou...
Două cadre universitare de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", Constanța, doctori în Matematică, care în repetate rânduri ar fi luat mită de la zeci de studenți pentru a-i trece...
La mai puțin de o lună de când au realizat flagrantul, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest...
Din discutiile purtate cu omul de afaceri Nelu Iordache reiese interesul reprezentantilor CNADNR de a incheia contractul pentru modernizarea DN 67C - Transalpina intr-o forma care producea pagube companiei, potrivit...
Sebastian Ghiţă este a fost audiat, în această dimineaţă, în dosarul în care este cercetat şi Victor Ponta, cu privire la aducerea în România, în 2012, a fostului premier britanic...
După ce a fost inaugurată iar la scurt timp au început să apăra alunecări de teren, autostrada Sebeș - Sibiu, a fost demolată pe o distanță de 200 de metri,...
Miercuri, 14 septembrie 2016, DIICOT a dat publicităţii un Comunicat privind reţinerea lui Daniel Dragomir în Dosarul Black Cube. Nu m-aş fi ostenit să-l citesc cu atenţie (victima nu e...
Ministerul Transporturilor a realizat un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede reorganizarea instituţiei şi crearea a 35 de noi posturi, pentru noile funcții pe care le va avea. Principala...
Jurnalistul Cătălin Tolontan acuză Direcția Națională Anticorupție că se bagă unde nu-i fierbe oala și acuză că în comunicatul prin care instituția anunță cercetarea lui Ponta pentru că i-a dat...
Cererea DNA de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, senator în Parlamentul României, fost vicepremier pentru Securitate Națională și Ministru al Afacerilor Interne, a ajuns, vineri dimineață la...
Curtea de Apel Timișoara a dat, miercuri, sentința la apelul declarat de inculpații din dosarul privind finanțarea ilegală a echipei de fotbal Politehnica Timișoara, patronată de Marian Iancu. În concluzie,...
Intervenție de urgență, miercuri noaptea, pe Autostrada Vestului. Zeci de balize au fost luate de vânt și împrăștiate pe carosabil. Miercuri după-amiza în Timiș s-a înregistrat un cod portocaliu de...
Joi, 28 iulie 2016. Divizia Presă a Poliției Politice Prezidențiale prin a primit de la DNA, prin mecanismul ilegal, tolerat de CSM, o știre despre convocarea lui Sorin Ovidiu Vântu...
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost suspendat din funcţie. Atribuţiile acestuia vor fi preluate de alţi angajaţi ai Băncii Naţionale a României, transmite B1TV. Bogdan Olteanu a fost reținut joi...
EVENIMENTUL ZILEI A AFLAT, în exclusivitate, CINE ESTE ADEVĂRATUL DENUNȚĂTOR ÎN DOSARUL ÎN CARE SUNT IMPLICATE NUME SONORE ALE SOCIETĂȚII ROMÂNEȘTI. Sorin Ovidiu Vîntu a fost scos, ieri, din puşcărie...
Cinci tone de brânză și cașcaval realizate din lapte infestat au fost sechestrate la Arad, după ce s-a descoperit că material primă nu a fost supusă analizelor. Altfel, brânza și...
Vineri, 22 iulie 2016, pe site-ul Administraţiei prezidenţiale a fost postat un Comunicat prin care se anunța semnarea de către Klaus Iohannis, tot vineri, 21 iulie 2016, a opt decrete...
Medicul prins în flagrant când lua șpagă, cu o săptămână înainte de pensionare, a fost trimis în judecată. El este în arest la domiciliu. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție...
Luni, 20 iunie 2016. Cotroceni. După șocul produs națiunii duse la biserică de Înaltul Sfîrc al lui Carmen Iohannis (vezi foto), ițit de sub rochița de fetiță dulce din București,...
O frază în care cuvântul JUSTIȚIE a fost înlocuit cu DNA în discursul președintelui Germaniei, Joachim Gauck, a dat impresia că acesta cere puteri sporite pentru procurorii DNA, iar pentru...