Nicușor Constantinescu, inculpat într-un nou dosar de corupție. Al șaptelea

Nicușor Constantinescu, inculpat într-un nou dosar de corupție. Al șaptelea

După ce, în urmă cu două luni, a fost adus de la penitenciarul Poarta Albă la DNA Constanța pentru a fi audiat și informat că este urmărit penal într-un nou dosar privind fapte de corupție, Nicușor Constantinescu a ajuns, astăzi, din nou, în fața procurorilor anticorupție. Fostul președinte al CJ Constanța a aflat, astfel, că din suspect a devenit inculpat în dosarul “Geotop”, fiind cercetat pentru abuz serviciu , dosarul vizând efectuarea unor lucrări de cadastru, din 2013, pentru drumurile județene și comunale din județul Constanța, prejudiciul depășind 10 milioane de lei.

În noul dosar în care Nicușor Constantinescu este inculpat, mai sunt cercetați Titi Cenușă, fostul arhitect șef al CJ Constanța și Ioan Ichim, fost administrator al firmei Geotop, cei doi fiind acuzați de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Supărarea  fostului președinte al CJ Constanța, închis pentru 5 ani la Penitenciarul Poarta Albă în dosarul subfinanțării Centrului Militar Zonal, este mare, aflând în plus că la începutul săptămânii consilierii județeni, inclusiv cei ai PSD Constanța, foștii lui colegi de partid s-au constituit parte civilă în dosarul “Geotop”. 

În data de 23 septembrie când a fost adus cu duba penitenciarului la DNA Constanța Nicușor Constantinescu  a declarat. “Este un nou dosar, reacţie la plângerile recente penale împotriva procurorilor şi a magistraţilor care m-au condamnat pe nedrept. Este un dosar din 2013 hotărât de CJ, privind cadastrul drumurilor judeţene şi comunale. Asocierea cu comune care au intrat în acest acord. Fără cadastru neputând accesa fonduri europene.  Mi s a adus la cunoştinţă calitatea de suspect.  Dacă eram Vasile Blaga eram doar martor. Cu maşină diesel cu 700 000 euro în portbagaj".    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au venit, atunci, cu precizări, anunțând efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

“CONSTANTINESCU NICUȘOR-DANIEL, la data faptei președinte al Consiliului Județean Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, 

Ne puteți urmări și pe Google News

      CENUȘĂ TITI, la data faptei arhitect șef în cadrul Consiliului Județean Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, 

    ICHIM IOAN, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2007 – aprilie 2013, suspecții Constantinescu Nicușor-Daniel și Cenușă Titi, în calitățile menționate mai sus, prin acțiuni concertate, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul derulării Acordului de asociere în vederea participării la procedura de achiziție publică „Documentație cadastrală și înscriere în cartea funciară a rețelei de drumuri publice de interes local din județul Constanța și realizarea soluțiilor geospațiale pentru gestiunea căilor de transport rutiere”.

Suspecţii Constantinescu Nicușor-Daniel și Cenușă Titi au coordonat acţiunile astfel încât să fie atribuite, în mod preferențial, lucrările de cadastrare a drumurilor județene și comunale din județul Constanța către o societate controlată de omul de afaceri precum și cu fraudarea bugetului județului Constanța.

Frauda în dauna bugetului județului Constanța s-a realizat prin efectuarea, de către președintele Consiliului Județean, în mod coordonat, a unor plăți neegale în valoare totală de 11.621.345,49 lei, o parte fiind efectuate direct în contul firmei administrate de suspectul Ichim Ioan (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor județene).

Restul plăților au fost făcute din bugetul Consiliului Județean Constanța în mod indirect, prin alocări bugetare către un număr de 45 de comune, care la rândul lor, au procedat la virarea sumelor de bani în contul aceleiași societăți comerciale (pentru lucrări de cadastrare a drumurilor comunale). Lucrările aparent efectuate, care oricum nu aveau nici o utilitate, au fost evaluate la suma de 2.511.410 lei, iar restul sumei a fost decontată pentru lucrări neefectuate (fictive).

Toate aceste lucruri s-au produs în condițiile în care: - societatea administrată de suspectul Ichim Ioan nu a predat niciodată beneficiarului produsele care au făcut obiectul procedurii de achiziție publică organizată de Consiliul Județean Constanța, - niciuna dintre situațiile de plată/decont rectificativ, anexată facturilor, nu cuprinde, în condițiile legii, cantitățile și prețurile unitare ale serviciilor de cadastru care au fost achiziționate în baza acordului menționat mai sus”.

Este al șaptelea dosar de corupție în care DNA în cercetează pe fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu. În dosarul subfinanțării Centrului Militar Zonal Constanța, el este déjà condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. În alte două dosare judecătorii din Capitală s-au pronunțat în prim instanța dând condamnări de 15 ani, respectiv 6 ani, deciziile fiind contestate de Nicușor Constantinescu. Alte trei dosare sunt judecate la instanțele din București și Constanța.