biserica catolica

Biserica Catolică, cunoscută oficial sub numele de Biserica Romano-Catolică, reprezintă cea mai mare confesiune creștină la nivel mondial, având peste 1,3 miliarde de adepți și fiind o instituție religioasă, spirituală și socială cu o istorie bimilenară și o influență globală profundă. Este o comunitate ecleziastică ierarhic structurată, care se consideră a fi continuatoarea de drept a comunității creștine fondate de Isus Hristos și Apostolii Săi, fiind condusă de episcopul Romei, Papa (suveranul pontif), care deține autoritatea supremă doctrinară și administrativă. Structura sa centrală este Sfântul Scaun (Vaticanul), un subiect de drept internațional distinct de statul suveran Vatican, de unde este coordonată activitatea globală prin intermediul Curiei Romane. Din punct de vedere teologic, Biserica Catolică se bazează pe Sfânta Scriptură (Biblia) și pe Tradiția Apostolică, recunoscând cele șapte Sfinte Taine, primatul papal și infailibilitatea pontificală în materie de credință și morală, dogme care o diferențiază de celelalte confesiuni creștine majore, cum ar fi Biserica Ortodoxă sau cele Protestante. Misiunea sa declarată este de a propovădui Evanghelia, de a administra sacramentele și de a promova caritatea și justiția socială prin rețeaua sa vastă de dieceze, parohii, ordine religioase, școli, spitale și organizații caritabile la nivel mondial.

Papa FRANCISC pregătit să intervină în CRIZA din VENEZUELA

Papa FRANCISC pregătit să intervină în CRIZA din VENEZUELA

Vaticanul este pregătit să intervină și să medieze criza din Venezuela dacă ambele părţi implicate în această problemă solicită medierea, conform declarațiilor Papei Francisc, informează agenţia de ştiri ANSA. „Condiţia...

Unde se RELAXEAZĂ Iohannis în acest WEEKEND. Președintele „își ÎNCARCĂ BATERIILE” pentru RĂZBOIUL cu PSD

Unde se RELAXEAZĂ Iohannis în acest WEEKEND. Președintele „își ÎNCARCĂ BATERIILE” pentru RĂZBOIUL cu PSD

Duminică, preşedintele Klaus Iohannis participă, împreună cu soţia sa, Carmen, la slujba de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu. Iohannis petrece sfârşitul de săptămână acasă la Sibiu, iar sâmbătă...

ATAC terorist DEVASTATOR. Două BOMBE au explodat la o CATEDRALĂ CATOLICĂ. 19 persoane au MURIT

ATAC terorist DEVASTATOR. Două BOMBE au explodat la o CATEDRALĂ CATOLICĂ. 19 persoane au MURIT

Duminică dimineață, cel puțin 19 oameni au murit, după ce două bombe au explodat într-o catedrală catolică din sudul arhipelagului Filipine, anunță autoritățile, citate de BBC. În urma exploziei, alte...

Vicepremierul italian Matteo Salvini sare în apărarea românilor. „Nu aș vinde niciodată o biserică”

Vicepremierul italian Matteo Salvini sare în apărarea românilor. „Nu aș vinde niciodată o biserică”

Vânzarea la licitație a fostei capele a unui spital din localitatea italiană Bergamo a iscat nemulțumiri atât în rîndul populației italiene care este majoritar catolică, cât și în rîndul politicienilor....

Papa Francisc a aflat  VINOVATUL care lucrează ORE SUPLIMENTARE pentru a SUBMINA BISERICA

Papa Francisc a aflat VINOVATUL care lucrează ORE SUPLIMENTARE pentru a SUBMINA BISERICA

Papa îi învinuiește pe diavol pentru diviziunile din cadrul Bisericii, și cere ajutorul îngerilor: „Diavolul este în viață și lucrează ore suplimentare pentru a submina Biserica Romano-Catolică ” , a...

Renașterea florentină. Reflexul de cultutură

Renașterea florentină. Reflexul de cultutură

O să vă spun cum cred eu că a început Renașterea florentină, una dintre cele mai spectaculoase „renașteri”, asumînd ideea lui Panofski cum că nu a existat o Renaștere, ci...

Prima femeie din România declarată FERICITĂ de Biserica Catolică. Va fi sărbătorită în calendarul catolic la 26 august

Prima femeie din România declarată FERICITĂ de Biserica Catolică. Va fi sărbătorită în calendarul catolic la 26 august

Asta înseamnă că de acum încolo numele româncei Veronica Antal va fi pomenit în toate bisericile catolice din lume și va fi înscris în calendarul catolic, sărbătoarea urmând a avea...

CUTREMUR la VATICAN. I se cere DEMISIA în urma SCANDALULUI internațional

CUTREMUR la VATICAN. I se cere DEMISIA în urma SCANDALULUI internațional

Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano a cerut demisia Papei Francisc, după ce a publicat o declarație de 11 pagini în care afirmă că Papa Francisc cunoștea de mai mulți ani comportamentul...

Procurorul statului Pennsylvania : „Se va ajunge la ARHIVELE SECRETE ale Vaticanului privind abuzurile”

Procurorul statului Pennsylvania : „Se va ajunge la ARHIVELE SECRETE ale Vaticanului privind abuzurile”

Procurorul general al statului Pennsylvania, Josh Shapiro, care conduce ancheta, a declarat pentru CBS că se va junge până la Vatican cu anchetarea cazurilor de abuz. "Există exemple clare în...

Papa se întâlnește cu victimele abuzurilor SEXUALE ale preoților CATOLICI. BISERICA i-a ascuns pe aceștia timp de 29 de ani.

Papa se întâlnește cu victimele abuzurilor SEXUALE ale preoților CATOLICI. BISERICA i-a ascuns pe aceștia timp de 29 de ani.

Papa Francisc merge la Dublin, unde se întâlnește cu mai multe victime ale abuzurilor comise de preoți catolici. De asemenea, va participa la o slujbă la Catedrala din oraș și...

Proiect de lege important respins de Senat. Lumea a ieșit deja în stradă

Proiect de lege important respins de Senat. Lumea a ieșit deja în stradă

După dezbateri tensionate care au durat aproximativ 15 ore, Senatul din Argentina a respins legalizarea avortului în ţara de origine a Papei Francisc. După dezbateri tensionate care au durat aproximativ...

SCANDAL fără PRECEDENT. Biserica Catolică și-ar putea pierde credibilitatea. DECIZIA RADICALĂ luată de Papa Francisc

SCANDAL fără PRECEDENT. Biserica Catolică și-ar putea pierde credibilitatea. DECIZIA RADICALĂ luată de Papa Francisc

Papa Francisc a acceptat sâmbătă demisia cardinalului Theodore McCarrick, fostul arhiepiscop de Washington şi una dintre cele mai proeminente figuri ale Bisericii Catolice din SUA. Acesta fost învinuit că ar...

Papa Francisc SCHIMBĂ Biserica Catolică din TEMELII! Cea mai CONTROVERSATĂ PROPUNERE de la Vatican

Papa Francisc SCHIMBĂ Biserica Catolică din TEMELII! Cea mai CONTROVERSATĂ PROPUNERE de la Vatican

Suveranul Pontif Papa Francisc susține că vaticanul este deschis să discute hirotonisirea bărbaților căsătoriți și a femeilor, pentru a face față numărului din ce în ce mai redus de preoți....

Papa Francisc a adus Biserica Catolică în pragul Schismei

Papa Francisc a adus Biserica Catolică în pragul Schismei

Conservatorii sunt iritați de stângismul, de inovațiile dogmatice și de deschiderea către homosexuali și imigranți a Suveranului Pontif, îl acuză de „erezie” și fac apel la nesupunere față de autoritatea...

O româncă devine sfântă în Biserica Catolică, după ce s-a jertfit apărându-și fecioria

O româncă devine sfântă în Biserica Catolică, după ce s-a jertfit apărându-și fecioria

Papa Francisc a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, un document care deschide calea către declararea primei femei sfântă din România în calendarul catolic. Veronica Antal va fi proclamată „Fericită”, practic...

„Noua cale” la Vatican. Papa Francisc, aproape de a numi prima Femeie

„Noua cale” la Vatican. Papa Francisc, aproape de a numi prima Femeie

În febra Sărbătorilor, au trecut neobservate două interviuri ale cardinalului american Joseph Tobin, care anunță un cutremur major în Biserica Catolică Pe 22 decembrie, într-un interviu acordat New York Times,...

Papa Francisc N-A MAI RĂBDAT şi A SPUS tot CE GÂNDEŞTE despre pedofili. Rumoare la Vatican!

Papa Francisc N-A MAI RĂBDAT şi A SPUS tot CE GÂNDEŞTE despre pedofili. Rumoare la Vatican!

Papa Francisc își reînnoiește angajamentul de "toleranţă zero" faţă de preoţii pedofili spunând că cei are abuzează de copii nu vor fi graţiaţi "niciodată" pentru infracţiunile lor. "Cei care sunt...

IȚELE se ÎNNOADĂ în cazul Cathedral Plaza. Motivul pentru care IMOBILUL NU va fi DEMOLAT

IȚELE se ÎNNOADĂ în cazul Cathedral Plaza. Motivul pentru care IMOBILUL NU va fi DEMOLAT

Mult discutatul imobil Cathedral Plaza, situat în București, str. General Berthlot, nr. 11-15 și str. Lutherană nr. 15 și 15A suscită, în continuare discuții aprinse. Pe de o parte este...

Ziua în care a fost executată femeia care a rupt Biserica Angliei de cea Catolică. Anne Boleyn, femeia care l-a ținut 10 ani la ușa dormitorului pe regele Angliei

Ziua în care a fost executată femeia care a rupt Biserica Angliei de cea Catolică. Anne Boleyn, femeia care l-a ținut 10 ani la ușa dormitorului pe regele Angliei

În urmă cu 479 de ani, pe data de 19 mai 1536, era executată femeia de la care a pornit ruperea Angliei de Biserica Catolică. Anne Boleyn, regina țării în...

"Ţoapă, tupeu" Un preot este în conflict cu Firea: "Bârfa poate să ucidă"

"Ţoapă, tupeu" Un preot este în conflict cu Firea: "Bârfa poate să ucidă"

Gabriela Firea i-a adresat o scrisoare deschisă Arhiepiscopului Ioan Robu prin care îi solicită înlocuirea din funcţia de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti a preotului Francisc Doboş....