Papa se întâlnește cu victimele abuzurilor SEXUALE ale preoților CATOLICI. BISERICA i-a ascuns pe aceștia timp de 29 de ani.

Papa se întâlnește cu victimele abuzurilor SEXUALE ale preoților CATOLICI. BISERICA i-a ascuns pe aceștia timp de 29 de ani.

Papa Francisc merge la Dublin, unde se întâlnește cu mai multe victime ale abuzurilor comise de preoți catolici. De asemenea, va participa la o slujbă la Catedrala din oraș și se va ruga pentru cei care au fost marcați de aceste acte abuzive.

Înaltul prelat se va afla în Irlanda la finele acestei săptămâni pentru a asista la Întâlnirea Mondială a Familiilor 2018, conform purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke, citat de Reuters.

Ora întâlnirii nu a fost făcută publică și rămâne la latitudinea victimelor dacă vor să acorde sau nu declarații ulterioare, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Zeci de preoți din Irlanda sunt acuzați de abuzuri sexuale, biserica catolică făcându-se vinovată de acoperirea denunțurilor efectuate între 1975 și 2004.

Ne puteți urmări și pe Google News

Săptămâna trecută și marele juriu din statul Pennsylvania a făcut cunoscute concluziile celei mai ample investigații cu privire la abuzurile sexuale din bisericile Statelor Unite. Acestea relevă că peste 300 de preoți au abuzat sexual minori de-a lungul ultimelor șapte decenii. Numărul victimelor abuzate începând cu anul 1940 și până în prezent ajunge la 1000.