Conservatorii sunt iritați de stângismul, de inovațiile dogmatice și de deschiderea către homosexuali și imigranți a Suveranului Pontif, îl acuză de „erezie” și fac apel la nesupunere față de autoritatea papală. Progresiștii sunt nemulțumiți, dimpotrivă, de ritmul prea lent al schimbărilor. Din motive mult mai materiale, Papa și-a atras și dușmănia Curiei, foarte infl uentul „guvern” de la Vatican. Francisc le-a mărturisit apropiaților că se teme că va fi „măturat”.

„Ei mă numesc eretic.”

Aceste vorbe au fost rostite de Papa Francisc în fața unor colegi iezuiți, cu ocazia vizitei în Chile, în luna ianuarie a acestui an. Suveranul Pontif se plângea de atacurile clerului conservator la adresa sa.

Iubit și ovaționat de progresiștii din lumea întreagă pentru acțiunile sale de „modernizare” și „liberalizare” a Bisericii Catolice, inclusiv în plan doctrinar, Francisc se lovește de o puternică rezistență a adepților liniei tradiționale.

Conservatorii sunt iritați de „stângismul” Papei argentinian și de inovațiile sale dogmatice: printre acestea, deschiderea arătată imigranților musulmani, preocupările sale ecologiste și îndulcirea tonului față de divorț, concubinaj și homosexualitate.

Potrivit unui amplu documentar realizat de Politico, în Biserica Catolică se vorbește din nou despre riscul unei „schisme”.

Părintele Thomas Weinandy, fost șef al comisiei pentru doctrină a episcopilor din Statele Unite, l-a acuzat în februarie pe Papă de „anarhie teologică”. Un grup de episcopi îl acuza la sfârșitul anului de răspândirea în Biserică a „molimei divorțului”. Iar toamna trecută, peste 200 de teologi și preoți au semnat o scrisoare în care îl acuzau pe Papă că răspândește erezia. „Nu a fost un lucru pe care l-am făcut cu ușurință”, spune unul dintre semnatari, părintele John Rice, paroh în Shaftesbury, Marea Britanie, subliniind că accentele liberale ale lui Francisc au provocat „multă dezbinare și dezaprobare, tristețe și confuzie în Biserică”. „Nu ești milos dacă îi lași pe oameni să continue să păcătuiască și nu spui nimic”, explică Rice. „Dacă vezi un copil că bagă mâna în foc, îl oprești.”

Un „aggiornamento” galopant

Pontificatul lui Francisc a fost presărat cu mai multe gesturi care au atras mânia conservatorilor, adepți ai ideii că schimbarea lumii nu trebuie să atragă și schimbarea Bisericii, deoarece nici Hristos, care este Capul Bisericii, nu se schimbă. Iar Papa este considerat doar „Locțiitorul lui Hristos pe pământ.

În 2015, noul Papă a ordonat ca fiecare parohie să primească câte două familii de imigranți. Iar, în aprilie, a arătat o și mai mare deschidere față de homosexualitate, când i-a spus preotului chilian gay Juan Carlos Cruz: „Dumnezeu te-a făcut așa cum ești și te iubește așa cum ești, iar pentru mine nu contează cum ești.”

Însă cea mai gravă abatere de la linia tradițională a catolicismului este considerată Amoris Laetitia (Bucuria Dragostei), „un îndemn apostolic” (modalitate papală de comunicare cu credincioșii) din martie 2016, în care cheamă la un tratament mai „milos” pentru divorțați, care se pot împărtăși cu aprobarea preotului.

Prin diluarea dogmelor, făcându-le mai ambigui, Papa subminează autoritatea Bisericii și reduce rolul preoților la cel de camarazi și sfătuitori ai credincioșilor, declară un diplomat citat de Politico.

 Conflictul provocat de Suveranul Pontif argentinian este o acutizare a celui din 1962-65, de la conciliul Vatican II, când a fost lansată ideea de „aggiornamento”, adică de „updatare” a Catolicismului.

 

Puterea Papei nu e „magică

„Rebeliunea din Biserica Catolică nu îi mai cuprinde azi doar pe ultra-conservatori, ci și pe tot mai mulți catolici „de mijloc”, rămași fideli regulilor tradiționale cu privire la avort și căsătorie”, arată analiza Politico.

La conferința despre „limitele autorității papale” de luna trecută, de la Roma, cardinalul Raymond Burke, unul dintre liderii taberei conservatoare, a amintit auditoriului că puterea Papei nu este „magică”. Dacă un Papă „a deviat de la credință”, „avem datoria să nu îl ascultăm”. Afirmația cardinalului Burke nu este altceva decât un îndemn la nesupunere față de autoritatea papală și un atac la doctrina „Infailibilității Papale”, formulate de Conciliul Vatican I în 1870.

 

Nerăbdarea agresivă a Stângiștilor

Pe de altă parte, mulți liberali din Biserică sunt nemulțumiți pentru că schimbările așteptate de la Papa argentinian nu au loc suficient de rapid pe cât își doresc ei. Francisc a promis să plaseze femei în poziții-cheie, însă, numirile sale de până acum (de pildă, Barbara Jatta în fruntea Muzeelor Vaticanului) sunt considerate prea mărunte.

Cu atât mai mult i-a iritat pe progresiști faptul că, în aprilie, Vaticanul nu a fost de acord ca fosta președintă a Irlandei, Mary McAleese, o feministă militantă, să participe la o conferință despre femei. În semn de protest, organizatorii, grupul Vocile Credinței, au mutat locul conferinței în afara zidurilor Cetății papale, iar Mc Aleese s-a dezlănțuit, numind Vaticanul „un bastion de masculi care patronează platitudini, cărora Papa Francisc le-a adăugat partea sa”. Biserica, a mai spus ea, se limitează la „gândirea reciclată a unei elite clericale ermetic închise de masculi care huzuresc.”

 

Francisc a răscolit „Cuibul de vipere și corbi”

Din cu totul alte motive decât cele doctrinare, Francisc și-a atras și dușmănia Curiei, guvernul de la Vatican. După ultimii zece ani de pontificat ai unui Ioan Paul al II-lea bolnav și pontificatul unui Benedict prea puțin tentat să se amestece în treburile lumești, Curia s-a învățat să se conducă singură, spune David Willey, autorul cărții „Promisiunea lui Francisc”. De 20 de ani, Vaticanul s-a obișnuit să fie „fără cârmă”.

Curia moștenită de Francisc era angrenată în nereguli financiare și înclinată spre sforării și scurgeri de informații. Adică turnătorii prin care se reglau conturile. Cardinalul Tarcisio Bertone, care a condus Sfântul Scaun între demisia lui Benedict și alegerea lui Francisc, numea Curia „un cuib de vipere și corbi”. „Există facțiuni, bisericuțe de opoziție”, spune și Willey. „Este ca o clică.”

Francisc a acuzat în mai multe rânduri carierismul membrilor Curiei. „A fost foarte dur cu Curia – prea dur”, spune un fost consultant de la Vatican, care vede și cealaltă jumătate a paharului. „Majoritatea sunt foarte educați și încearcă să facă ceea ce trebuie, și au fost foarte dezamăgiți de atitudinea Papei.”

 

„Nu vor să fie judecați de oameni din afară”

Alții, dimpotrivă, cred că Papa nu a fost suficient de dur în reformarea Curiei. De pildă, Marie Collins, angajată de Vatican într-o comisie pentru combaterea abuzurilor clericale asupra copiilor, a demisionat anul acesta, acuzând lipsa unor măsuri decisive din partea Papei. Curia, spune Collins, a fost nemulțumită de independența comisiei și de faptul că îi dădea raportul direct lui Francisc. „Nu voiau oameni din afară, nu voiau să fie judecați de laici. Este o cultură a clericalismului. Laicii nu sunt respectați.”

 

 

Maestrul Păpușar și miza Numărului de Cardinali

Toată descrierea de mai sus ar putea induce părerea că Papa este sub asediu din toate părțile. Dar ar însemna să nu ținem cont de abilitatea și viclenia lui Francisc. „Nu cred că un inocent politic ar putea ajunge în fruntea iezuiților, conduce o dioceză uriașă în Argentina și ajunge Papă”, spune Lordul Chris Patten, fost președinte al BBC, care a condus o comisie cerută de Francisc pentru a identifica potențialele reforme necesare Curiei.

Francisc este un „maestru strateg”, care își aplică agenda „în tăcere și cu șiretenie”, spune un observator diplomatic. El preferă să-și amețească adversarii, în loc să se confrunte direct cu ei ori să-i concedieze.

Însă, în anumite ocazii, a demonstrat că nu se teme nici de acțiunea directă: „Nu dă înapoi, este cu adevărat dur ca oțelul”, spune observatorul citat.

Ținta Fransic și Finanțele tulburi ale Vaticanului

Acum două săptămâni, după ce s-a întâlnit și și-a cerut iertare de la victimele abuzurilor sexuale ale clericilor din Chile, i-a convocat la Roma pe toți episcopii din această țară și le-a tras un asemenea perdaf încât aceștia au demisionat în masă.

Unii, precum expertul în culisele Vaticanului, Massimo Franco, susțin că aceiași „corbi” care l-au blocat pe Papa Benedict și i-au provocat sfârșitul pontifical sunt în spatele atacurilor asupra aliaților lui Francisc. Numeroase figuri de apropiați ai Papei au fost legate de o serie de scandaluri, despre care unii susțin că urmăresc discreditarea lui Francisc, făcând ca regimul acestuia să pară haotic și disfuncțional.

Țintele cele mai frecvente sunt persoanele care se ocupă cu finanțele tulburi ale Vaticanului. Giulio Mattietti, director adjunct al Băncii Vaticanului a fost concediat în noiembrie pentru „abuzuri administrative”, iar după o lună clericii și personalul din Departamentul Financiar au primit o scrisoare în care directorul își recunoștea vina. Acesta a negat însă că ar fi redactat vreo scrisoare și i-a dezmințit conținutul.

Cardinalul George Pell, care preluase acțiunea de curățire a Finanțelor Vaticanului, este acuzat de pedofilie și judecat în Australia. Cardinalul Oscar Maradiaga, coordonatorul puternicului grup de cardinali care îl sfătuiește pe Francisc în programul său de reformă, a fost acuzat că a încasat 35.000 de dolari pe lună de la Universitatea Catolică din Tegucigalpa (Honduras), o pată pe obrazul unei Biserici pentru săraci, așa cum cere Francisc.

Nu toată lumea – chiar și în tabăra Papei – crede că aceste acuzații sunt neîntemeiate. „Discuțiile despre un complot sunt o exagerare”, spune un membru important al Curiei, citat de Politico. „Trebuie să ne întrebăm dacă aceste acuzații au substanță, înainte să presupunem vreo conspirație.”

În ciuda tăriei afișate de Francisc, sunt semne că atacurile asupra sa l-ar putea epuiza. El a spus că evită să discute cu dușmanii săi din mediul online, pentru a nu-și afecta „sănătatea mentală”.

 

Contratimp în cursa pentru pălării roșii

Însă lupta și amenințarea unei schisme în Biserica Catolică nu se vor încheia cu o retragere a sa, scrie Politico. Bătălia dintre conservatori și progresiști va continua. Adevărata putere a unui Papă rezidă în numirile de cardinali pe care acesta le face. În iunie, el va distribui 14 noi pălării roșii, dintre care trei pentru colaboratori cheie. Atunci, el va avea de partea sa 47% din cei 125 de cardinali eligibili pentru a-i alege succesorul. Aproape majoritatea.

Dacă Francisc va putea rezista încă vreo câțiva ani, în care să numească noi cardinali, el va avea certitudinea că linia sa progresistă va fi continuată. „Este un joc al cifrelor”, spune Willey.

 

Francisc se teme că va fi „eliminat”

În martie 2015, expertul în problemele Vaticanului, Marco Politi, citat de foarte serioasa revistă americană The Daily Beast, făcea o serie de afirmații de-a dreptul senzaționale în legătură cu Suveranul Pontif: „Acest Papă pare atât de grăbit să facă cât de multe poate, ca și cum ar avea un termen limită. Tot repetă cât de scurt este timpul, dar nu pentru că ar fi bolnav. El le-a spus apropiaților săi că simte că va avea loc un eveniment care îl va ‘mătura’, nu un sfârșit natural.”

În engleză, termenul folosit de Politi pentru „a mătura”a fost „wipe off”, care mai înseamnă și „a elimina” sau „a îndepărta”.

În aceeași lună martie 2015, într-un interviu acordat rețelei mexicane Televisa, cu ocazia aniversării a doi ani de la suirea sa pe tronul de la Vatican, Papa însuși a reluat ideea că zilele sale sunt numărate: „Am sentimentul că pontificatul meu va fi scurt – patru sau cinci ani. Poate numai doi sau trei.” Pentru a adăuga: „Poate că este ca psihologia jucătorului care se convinge singur că va pierde, pentru a nu fi dezamăgit, iar dacă câștigă va fi fericit. Însă simt că Dumnezeu m-a pus aici pentru scurt timp.”