O româncă devine sfântă în Biserica Catolică, după ce s-a jertfit apărându-și fecioria

O româncă devine sfântă în Biserica Catolică, după ce s-a jertfit apărându-și fecioria

Papa Francisc a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, un document care deschide calea către declararea primei femei sfântă din România în calendarul catolic. Veronica Antal va fi proclamată „Fericită”, practic va fi beatificată, un pas ce precede canonizarea, în cursul acestui an printr-o mare procesiune.

Legenda ei începe în vara anului 1958, când a fost omorâtă cu 42 de lovituri de cuțit după ce a încercat să își apere curățenia sufletească, iar din acel moment pe seama ei au fost puse mai multe întâmplări ciudate. Veronica Antal era membră a Ordinului al Treilea Franciscan (Terțiar), unde depusese jurământ de castitate.

FOTO: Veronica Antal​

Ne puteți urmări și pe Google News

Vineri, 26 ianuarie 2018, printre crime, negocieri politice, atentate ale extremiștilor islamiști, și-a făcut loc o știre ieșită din mediul cu care ne-am obișnuit. Papa Francisc a semnat un decret prin care recunoaște „martiriul Slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, laică, aparținând Ordinului Franciscan Secular, născută la 7 decembrie 1935 la Nisiporești (România) și ucisă din ură pentru Credință pe 24 august 1958 la Hălăucești (România)”. Actul înseamnă practic că românca Veronica Antal va fi beatificată, pasul următor fiind canonizarea ei.

Va fi organizată o mare procesiune pentru beatificarea ei

Ion Ciuraru, preotul paroh din comuna Hălăucești a explicat pentru Evenimentul Zilei ce înseamnă actul semnat de Papa Francisc. „Actul înseamnă că Veronica Antal va fi declarată «Fericită» în Biserica Catolică, ceea ce înseamnă beatificarea ei. În acest an, încă nu s-a stabilit data, va avea loc o mare procesiune în România pentru a se consifinți această beatificare.

Este primul pas spre canonizarea Veronicăi Antal și trecerea ei în rândurile sfinților”, ne-a explicat preotul catolic. Dacă experții Bisericii Catolice vor constata, în urma cercetărilor, că Veronica Antal face minuni pentru cei ce se roagă la ea și îndeplinește toate condițiile, ea va deveni prima sfântă de origine română din calendarul catolic.

Omorâtă cu 42 de lovituri de cuțit pentru că și-a apărat credința

Legenda Veronicăi Antal începe în seara zilei de 24 august 1958. În acea zi de duminică în zona comunei Hălăucești a fost mare sărbătoare, inclusiv Episcopul catolic al Iașiului venind în comunitate pentru a administra Sfântul Mir. Printre miile de credincioși aflați la slujbă, era și Veronica Antal, în vârstă de 23 de ani. Tânără venea zilnic de la un sat aflat la 6 kilometri, Zapodia, comuna Nisiporești, pentru a se ruga la biserica din Hălăucești.

Seara, după slujbă, Veronica a plecat spre satul ei, având de traversat un câmp care desparte cele două localități. Pe drum s-a întâlnit cu Pavel Mocanu, care a încercat să o violeze. Tânăra, care era virgină, s-a luptat cu el spunându-i că nu vrea să păcătuiască. Acesta a devenit violent și a omorât-o cu 42 de lovituri de cuțit.

Mergea zilnic 12 kilometri pentru a se ruga

EVZ a stat de vorbă cu Tereza Păuleț pentru a afla cum și-o amintesc bătrânii pe Veronica Antal și ce s-a întâmplat în acea seara fatidică. „Mi-o amintesc bine pentru că eu în acea perioadă locuiam chiar lângă biserica din Hălăucești. Ea a fost botezată la noi, în Hălăucești, pentru că la Nisiporești, deși exista biserică, preotul se ducea rar. Venea în fiecare dimineață la slujbă și apoi se întorcea în satul Zapodia, comuna Nisiporești. Mergea zilnic cam 12 kilometri, în total, pe câmp pentru a ajunge la biserică. Era o fată foarte așezată și cuminte”, ne-a povestit bătrâna.

Despre crima de la finalul anilor ’50 încă se vorbește în localitatea ieșeană. „Pavel Mocanu, cel care a omorât-o, avea o mândră la Luncaș, o localitate aflată în apropiere. În seara aia el era beat și se întorcea de la iubita lui pentru a ajunge la gara de la noi din sat. Pe drum a întâlnit-o pe Veronica și, fiind beat, a încercat să o convingă la lucruri necurate. Dar ea era neprihănită așa că a refuzat, s-a zbătut să nu își murdărească sufletul. Așa a omorât-o”, își amintește bătrâna, care în acel moment avea 18 ani.

„Ai luptat cu bărbăție pentru sfânta curăție”

Crima i-a șocat pe oamenii din cele două comunități, mai ales prin cruzimea celor 42 de lovituri de cuțit. Incidentul a fost și mai șocant pus în balanță cu trăsăturile morale ale victimei, care se pare că își simțea legătura specială cu divinitatea din timpul vieții. „Și la noi sunt oameni și oameni, unii mai răi, alții mai buni. Erau unii care o luau la mișto când o vedeau dimineața că vine la biserică și îi spuneau „Sfânta”.

Ea le răspundea că este „Mireasa lui Iisus”, își amintește Tereza Păuleț. Moartea ei a fost considerată de toți un sacrificiu în schimbul legământului de castitate ce-l făcuse cu Cristos. Pe covoarele în care a fost îmbrăcat catafalcul au fost prinse banderole albe pe care scria: „Ai luptat cu bărbăție pentru sfânta curăție”.

Întâmplări ciudate care au rezolvat dosarul crimei

Imediat după înmormântarea ei, oamenii au început să preseze autoritățile de atunci să afle cine este criminalul. Miliția aflase că pe acolo trecuse în acea seară Pavel Mocanu și tot pe acolo s-au întors acasă, la Zapodia, încă doi tineri - Pavel Dumitraș și Neculai Magdici.

Toți trei au fost ținuți în arest șapte luni și zece zile, în final Dumitraș fiind condamnat la moarte, iar Magdici la 25 de ani de închisoare. „Era clar ca bună-ziua că nu sunt cei doi făptașii, dar familia lui Mocanu a vândut tot ce avea ca să-l scape”, spunea în urmă cu 10 ani pentru ziarele din Iași, sora Veronicăi.

Cazul a fost inițial clasat

La cererea sorei Veronicăi, s-au reluat cercetările, și un criminalist din București a demonstrat că, fiecare dintre cei trei plecând din punctele în care au fost văzuți ultima oară de cineva, Mocanu era cel care putea ajunge primul în locul în care a fost omorâtă Veronica Antal și la ora la care s-a apreciat că s-a produs incidentul.

Cei doi condamnați au fost declarați nevinovați și au fost eliberați, chiar dacă Dumitraș, după spusele soției lui, a fost torturat în timpul anchetei pentru a spune că el a făcut crima. Nu a recunoscut-o niciodată și soția a povestit după Revoluție că a murit, în 1985, cu semne de lanțuri la mâini și picioare. În 1961, autoritățile au clasat cazul, trecând crima la una cu autor necunoscut.

Doi martori au avut parte de morți ciudate

Legenda în jurul neprihănitei victime a crescut și datorită întâmplărilor ciudate care s-au petrecut după moartea ei. În 1961, Pavel Mocanu a ieșit din închisoare și părea că a scăpat, în lipsa unor martori. Numai că a urmat un șir de întâmplări ciudate, care au făcut puțină lumină și dreptate. Trei martori puteau desluși misterul: paznicul gării din Hălăucești, impiegatul aceleiași gări și o bătrână care a văzut scena crimei.

Pavel Mocanu a mers, după ce a ucis-o pe Veronica Antal, la gara din Hălăucești. A ajuns în gară, unde, plin de sânge, ar fi fost văzut de impiegatul Vasile Enache și paznicul Andrei Burbulea. Cei doi, deși l-au văzut că s-a spălat de sânge la cișmeaua de lângă gară, nu au spus nimic când au fost interogați de autorități.

Tereza Păuleț ne-a povestit că au murit amândoi în condiții ciudate: „Paznicul Burbulea a fost găsit mort în casă, iar impiegatul a murit lovit de tren în gară. Amândoi au murit la puțin timp după ce au fost audiați de Miliție, la un an sau doi de zile”.

Femeia care nu a putut să moară până nu a mărturisit

Al treilea martor important, Elena Carp, o bătrână din Muncelul de Sus, se afla în câmp pe data de 24 august 1958. Ar fi auzit când Veronica striga: „Măi Mocănaș, nu mai da”. Numai că era mătușa criminalului, si se pare că a fost amenințată de acesta după comiterea crimei.

„Toată lumea era conștientă că ea știa cine este criminalul, dar s-a temut să nu intre peste ea în casă să o omoare cineva, mai ales că el făcea parte dintr-o familie înstărită din Nisiporești. Mocanu și Veronica se știau, fiind amândoi din Nisiporești”, ne-a povestit Tereza Păuleț.

Numai că, la 15 ani de la tragicul eveniment, Elena Carp a ajuns pe patul de moarte. Cei din zonă își amintesc că, deși se afla după o lungă suferință și era bătrână, femeia nu putea să moară. Așa că le-a cerut apropiaților să cheme miliția și a mărturisit ce a văzut. Era vorba de Pavel Mocanu. La scurt timp, bătrâna a reușit să treacă la cele veșnice.

Criminalul a murit singur pe lume

După mărturisirile Elenei Carp, cazul Veronicăi Antal a fost redeschis. Pavel Mocanu a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare, din care a executat doar opt. El nu și-a recunoscut niciodată în mod oficial crima. În anii ’80, el a ajuns în Galați unde a cunoscut-o și s-a îndrăgostit de soția unui polițist.

Femeia i-a refuzat avansurile, spunându-i că este măritată, dar Mocanu i-a replicat că poate rezolva el problema omorându-i soțul, pentru că a mai ucis pe cineva, fiind astfel singura recunoaștere a crimei lui. Femeia l-a refuzat în continuare și Pavel Mocanu a murit ca un om singur pe lume, în Galați, în urmă cu câțiva ani.

Câmpul unde a murit a devenit loc de pelerinaj

Pentru a fi declarată sfântă, faptele Veronicăi Antal de după moarte vor fi cercetate de o echipă de la Vatican, una dintre condiții fiind accea de a înfăpui minuni. Tereza Păuleț ne-a povestit că oamenii din zonă se roagă la crucea de la locul în care a fost ucisă: „Femeile care merg la lunca câmpului se roagă la monumentul ridicat acolo în câmp, unde a fost omorâtă. Se roagă pentru familie, pentru liniște în familie. Lângă cruce există o fântână și toți oamenii care trec prin zonă iau apă din ea ca să aibă în casă de băut de Sfântă. Noi suntem convinși că ne ascultă rugile Veronica”.

Tot ea ne-a povestit că în fiecare an, pe data de 24 august, se face o slujbă de comemorare și o procesiune până la locul în care a murit: „Vin foarte mulți preoți și oameni din toată țara. Anul trecut au fost 10 preoți la slujbă și peste 1000 de oameni am mers să ne rugăm acolo, pe câmp, la crucea Veronicăi”.