Procurorul statului Pennsylvania : „Se va ajunge la ARHIVELE SECRETE ale Vaticanului privind abuzurile”
- Antonia Hendrik
- 29 august 2018, 15:48
Procurorul general al statului Pennsylvania, Josh Shapiro, care conduce ancheta, a declarat pentru CBS că se va junge până la Vatican cu anchetarea cazurilor de abuz.
"Există exemple clare în care Vaticanul cunoștea despre aceste abuzuri și au fost implicați la fel de tare prin ascundere", a declarat procurorul general al statului Pennsylvania, Josh Shapiro. Întrebat dacă acest lucru îl include şi pe Papa Francisc, Shapiro a răspuns. "Pot să vă spun că există fapte, există dovezi despre ce s-a petrecut în Pennsylvania care arată că se ştia la Vatican".
Shapiro a afirmat că a fost invadat de apeluri, peste 733, pe linia telefonică deschisă pentru abuzurile clericilor. "Vreau ca fiecare supraviețuitor să afle dacă ne sună la linia telefonică, că îi vom asculta şi vom cerceta". În marele raport al juriului s-au citat, deocamdată, 99 de preoți din eparhia Pittsburgh.
Cardinalul Donald Wuerl, fostul episcop de Pittsburgh, care conduce astăzi Washingtonul, arhiepiscopia D.C., se află sub control pentru modul în care a tratat mai mult de două duzini de cazuri de abuz. El a declarat că acuzațiile pe care el și ceilalți le-au primit că ar fi acoperit abuzurile sunt "total false".
"Eu cred că declarațiile făcute de episcopii din Pennsylvania, în mod specific de Cardinalul Wuerl, de a nega acest lucru, nu fac decât să ascundă în continuare abuzurile", a spus Shapiro, adăugând că" biserica are documente care să dovedească acest lucru". Între timp, actualul episcop David Zubik din eparhia Pittsburgh a spus într-o declarație: "Biserica din Pittsburgh nu are ce arăta sau demonstra cu privire la acuzaţiile de complicitate prin ascunderea faptelor".
În replică, Shapiro a spus că are două răspunsuri pentru Zubik: "Numărul unu, nu spune adevărul, iar documentele bisericii dovedesc acest lucru, iar al doilea, violul copilului în 1970 este la fel ca violul copilului în 2018. Este inacceptabil!". "Iar ideea că episcopul ar spune pur și simplu:" Oh, ei bine, asta a fost cu mult timp în urmă ", este absolut răspunsul greșit la acest lucru".
Într-o declarație a reprezentanţilor Bisericii Catolice din Pennsylvania pentru CBS News se spune: "Suntem devastați și dezorientați de dezvăluirile despre infracțiunile teribile de abuz sexual comise în Biserica Catolică, iar timpul pentru a discuta legislația va veni într-un final...". Iar ca răspuns la afirmațiile lui Shapiro, Vaticanul a declarat pentru ştirile CBS: "Dacă procurorul se referă la ceva în afara raportului, va trebui să ne așteptăm la asta".