Primul pacient operat pe creier cu asistență AI
Primului pacient din lume care a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier cu asistență AI în timp real i-a fost extirpat cu succes tumora, potrivit BBC. Primul pacient operat...
Inteligența Artificială (AI) reprezintă un domeniu al informaticii care se ocupă cu dezvoltarea de sisteme și tehnologii software capabile să imite procese ale inteligenței umane, cum ar fi raționamentul, învățarea, percepția, rezolvarea de probleme și luarea deciziilor.
Primului pacient din lume care a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier cu asistență AI în timp real i-a fost extirpat cu succes tumora, potrivit BBC. Primul pacient operat...
Apple a prezentat marți noi generații de Mac Mini și Mac Studio, cu procesoare mai puternice și optimizări dedicate sarcinilor AI, potrivit CNBC. Compania își consolidează astfel strategia prin care...
Revoluția inteligenței artificiale (AI) este inevitabilă și nu ar trebui privită ca un fenomen care trebuie oprit, consideră Dan Voiculescu. Într-o declarație referitoare la evoluția rapidă a tehnologiilor bazate pe...
OpenAI și-a anunțat investitorilor că veniturile sale au crescut cu 18% între primul și al doilea trimestru, în timp ce pierderile s-au adâncit, rezultate care i-au dezamăgit pe unii acționari...
Pe fondul succesului implementării AI, autoritățile din Taiwan intenționează să acorde anul viitor câte 10.000 de dolari taiwanezi fiecărei persoane eligibile, echivalentul a aproximativ 314 dolari, potrivit AFP. Performanțele AI...
India își consolidează poziția în cursa tehnologică globală prin lansarea unui program național de o amploare fără precedent. Prim-ministrul Narendra Modi a anunțat o inițiativă strategică ce își propune instruirea...
Marile companii internaționale își îndreaptă tot mai mult atenția către tehnologiile de ultimă generație dezvoltate în China. În ciuda tensiunilor geopolitice crescute și a restricțiilor severe impuse de Washington, corporații...
Numărul incidentelor de securitate care compromit datele personale continuă să crească puternic în 2026, în pofida investiţiilor tot mai mari ale companiilor în securitate cibernetică. În prima jumătate a anului...
Spotify pregătește o schimbare menită să facă mai ușor de recunoscut profilurile muzicale construite în jurul unor identități generate cu ajutorul inteligenței artificiale, a anunțat compania. Începând de la jumătatea...
Companiile din domeniul tehnologiei continuă cursa strânsă pentru dezvoltarea instrumentelor avansate de inteligență artificială. xAI, firma fondată de Elon Musk, a anunțat lansarea noului model Grok 4.6. Măsura vine la...
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii și studenții învață, însă dezvoltarea acestor tehnologii nu face cunoașterea mai puțin importantă. Dimpotrivă, pentru a folosi AI în mod eficient, tinerii trebuie...
Redactarea documentației medicale ocupă o parte importantă din timpul medicilor, iar sistemele bazate pe inteligență artificială sunt tot mai des folosite pentru a reduce această sarcină administrativă. Așa-numiții„scribi AI” ascultă...
Inteligența artificială a fost folosită pentru prima dată la proiectarea unor genomuri virale care au fost ulterior transformate în viruși funcționali în laborator. Descoperirea, publicată de Science și relatată de...
Inteligența artificială trece într-o etapă decisivă pe continentul european. Majoritatea prevederilor cuprinse în Regulamentul Uniunii Europene privind IA, considerat primul cadru legislativ din lume care reglementează această tehnologie, vor deveni...
Numărul cazurilor de demență înregistrează o creștere accelerată la nivel global, iar identificarea corectă a tipului de afecțiune reprezintă în continuare o provocare majoră pentru comunitatea medicală. În acest context,...
Uniunea Europeană aplică o nouă etapă a Regulamentului privind Inteligența Artificială (AI Act), care introduce obligații suplimentare pentru dezvoltatorii și furnizorii de sisteme de inteligență artificială. Noile reguli, care intră...
Uniunea Europeană (UE) a lansat o licitație masivă pentru a încerca să recupereze decalajul în domeniul inteligenței artificiale. Scopul acestei inițiative este mobilizarea unor investiții de 30 de miliarde de...
Inteligența artificială (AI) a depășit faza de testare și a devenit un motor esențial de dezvoltare în mediul de afaceri. În prezent, patru din cinci companii din cadrul Moldova IT...
Piața globală a semiconductorilor traversează o perioadă extrem de tensionată, marcând deprecieri accentuate pe marile platforme de tranzacționare din Asia, Europa și Statele Unite. Valul de scăderi a debutat pe...
Chatboții AI știu cum să fabrice arme biologice, iar unele dintre modele te pot învăța cum să faci tu însuți așa ceva, avertizează The Wall Street Journal. Lupta pentru supremație...