dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Procurorii DNA taie în carne vie. Percheziții de amploare la spitalele COVID

Procurorii DNA taie în carne vie. Percheziții de amploare la spitalele COVID

Joi dimineață, procurorii de la DNA au efectuat percheziții de amploare la patru instituții publice. Potrivit primelor informații, trei spitale COVID au fost vizate de perchezițiile DNA. Procurorii DNA -...

Nucleara din justiție! Elena Udrea dezvăluie cum a fost „săpată” de „Binomul DNA-SRI”

Nucleara din justiție! Elena Udrea dezvăluie cum a fost „săpată” de „Binomul DNA-SRI”

Elena Udrea a depus documentele secrete prin care dezvăluie modul în care a fost săpată de “Binomul DNA-SRI”. Actele se află deja la Comisia de control a activității SRI, unde...

Răsturnare de situație în dosarul de corupție al Sorinei Pintea. Decizia judecătorilor este definitivă

Răsturnare de situație în dosarul de corupție al Sorinei Pintea. Decizia judecătorilor este definitivă

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, că această instanţă nu are competenţa de a judeca dosarul în care fostul ministru al Sănătăţii, Sorina, Pintea este acuzată de...

Blestem? Al doilea procuror-șef care are un condamnat penal în familie

Blestem? Al doilea procuror-șef care are un condamnat penal în familie

Cuscrul șefului DNA, Crin Bologa, Septimiu Țurcaș, primarul PNL din Șimleu Silvaniei, a fost condamnat definitiv miercuri de Curtea de Apel Cluj la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru...

Cutremur în Sănătate. Cel mai cunoscut director de spital COVID, demis în plină pandemie

Cutremur în Sănătate. Cel mai cunoscut director de spital COVID, demis în plină pandemie

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăț, nu mai are dreptul să ocupe o funcție de conducere într-o instituție publică după ce a fost condamnată definitiv pentru luare de...

Un important politician liberal, condamnat la închisoare. Judecătorii au fost nemiloși

Un important politician liberal, condamnat la închisoare. Judecătorii au fost nemiloși

Fostul ministru al Învățământului și Educației Naționale, Cristian Adomniței, a fost condamnat de Tribunalul Iași la închisoare cu executare, într-un dosart de corupție. Astfel, judecătorii au decis să îl condamne...

Procurorii DNA sunt șocați. 20.000 de euro pe zi pentru șeful serviciului permise Suceava

Procurorii DNA sunt șocați. 20.000 de euro pe zi pentru șeful serviciului permise Suceava

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) susțin că membrii grupării infracţionale care vindea permise auto la Suceava încasau într-o singură zi chiar şi 20.000 de euro. Într-un comunicat de presă al...

Fosta soţie a lui Daniel Tudorache trebuie să depună cauţiune 200.000 de euro

Fosta soţie a lui Daniel Tudorache trebuie să depună cauţiune 200.000 de euro

Tribunalul Bucureşti a respins vineri plângerea prin care, fosta soţie a lui Daniel Tudorache, contesta cauţiunea de 200.000 de euro în dosarul în care este cercetată pentru complicitate la spălare...

Fostul președinte al CNAS, condamnat la 6 ani de închisoare. Mită de 6.3 milioane de euro

Fostul președinte al CNAS, condamnat la 6 ani de închisoare. Mită de 6.3 milioane de euro

Magistrații Tribunalului Bucureşti l-au condamnat vineri pe Lucian Duţă, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS),  la 6 ani închisoare cu executare. Acesta a fost acuzat de...

Mai lucrează cineva la Permise Suceava? Număr uriaș de arestări făcute de DNA

Mai lucrează cineva la Permise Suceava? Număr uriaș de arestări făcute de DNA

Un număr de 14 persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cele trei dosare privind presupusa fraudare a examenelor de obţinere a permiselor de conducere şi înmatricularea...

Daniel Tudorache a acoperit cauțiunea de un milion de euro. Cum a făcut rost de bani

Daniel Tudorache a acoperit cauțiunea de un milion de euro. Cum a făcut rost de bani

Fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache și fosta sa soție, Adina Tudorache, au depus garanții imobiliare care acoperă cauțiunile de un million de euro, respectiv 250.000 de euro, impuse...

Știri neconfirmate – Ep1. Ce căuta Tudorache la DNA. Lifturile defecte din epoca Kovesi

Știri neconfirmate – Ep1. Ce căuta Tudorache la DNA. Lifturile defecte din epoca Kovesi

Reporterii emisiunii „Știri neconfirmate”, powered by EVZ.ro, au aflat culisele uneia dintre cele mai importante știri din această săptămână. Ițele complicatei povești duc la o persoană care, sub aparența de...

Ruptură totală între DNA si MAI. Ceartă ca la ușa cortului

Ruptură totală între DNA si MAI. Ceartă ca la ușa cortului

Direcția Națională Anticorupție (DNA) critică într-un comunicat de presă comunicarea publică făcută de Ministerul de Interne (MAI) cu privire la perchezițiile făcute joi, într-un dosar în care mai mulți polițiști...

Surse: Angajaţii RAR şi de la Direcţia Judeţeană Anticorupţie Suceava, vizaţi de controale DNA

Surse: Angajaţii RAR şi de la Direcţia Judeţeană Anticorupţie Suceava, vizaţi de controale DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac, astăzi, 67 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Neamţ şi Bacău în trei dosare în care sunt investigate infracţiuni de corupţie...

Verdict zdrobitor al Curții de Apel. Candidata PSD, condamnată la închisoare

Verdict zdrobitor al Curții de Apel. Candidata PSD, condamnată la închisoare

Directoarea SPIT Constanţa a condamnată la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru contracte fictive de prestări. Virginia Uzun, directorul suspendat al Serviciului Public de Impozite şi...

Dezvăluiri din interiorul DNA. Ce anchete uriașe sunt în derulare. „Voi semna”

Dezvăluiri din interiorul DNA. Ce anchete uriașe sunt în derulare. „Voi semna”

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a anunțat luni că sunt câteva anchete în derulare în ministerul pe care îl conduce și că va semna raportul de predare primire după finalizarea investigațiilor....

COVID-19 i-a lovit pe doctori unde nu se așteptau. DNA a dat buzna peste medici

COVID-19 i-a lovit pe doctori unde nu se așteptau. DNA a dat buzna peste medici

DNA verifică modul în care au fost amenajat spitalul din containere amenajat la Sibiu pentru pacienții cu Covid-19. Procurorii suspectează felul în care au fost cheltuite cele șase milioane de...

Miza din spatele desantului DNA la foștii primari PSD! Procurorii au piste interesante

Miza din spatele desantului DNA la foștii primari PSD! Procurorii au piste interesante

DNA a atacat în forță, joi, redutele pesediste. S-au făcut ample percheziții la foștii primari Daniel Tudorache și Marian Vanghelie, iar acestea dezvăluie pistele urmărite de procurori. Procurorii Direcției Naționale...

Tudorache a renunțat la funcțiile politice. Conducerea PSD: „Este un gest de onoare”

Tudorache a renunțat la funcțiile politice. Conducerea PSD: „Este un gest de onoare”

Conducerea PSD apreciază drept onorant gestul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache de a se suspenda din partid, în condițiile în care a fost pus sub urmărire penală. Fostul...

Breaking News. Fostul primar PSD al S1, Dan Tudorache, pus sub control judiciar sub cauțiune

Breaking News. Fostul primar PSD al S1, Dan Tudorache, pus sub control judiciar sub cauțiune

Fostul primal al Sectorului 1, Dan Tudorache, a fost pus sub control judiciar în această dimineață, după o noapte de audieri. Tudorache a fost pus sub acuzare pentru fapte asimilate...